De ce fac oamenii rău, mami?

La ieșire din pasaj de la Piața Muncii spre Dristor, e o trecere de pietoni semaforizată. Acum 3 ore, ne-au depășit 2 mașini acolo, trecând pe roșu fără să piște frâna vreun pic. Două, nu una. Trei adulți în mașină, am numărat la fel.

Deși noi eram deja opriți în fața trecerii, la semafor, dacă nu s-a înțeles.

Când vezi o trecere de pietoni, ar trebui să reduci viteza instinctiv. Când mai vezi și o mașină oprită în fața trecerii, cum eram noi, îi dai în gură pedalei de frână, scârțîi roțile pe asfalt, scoți fum pe la spate, eventual înjuri un pic și oprești naibii, chiar dacă nu vezi vreun pieton. E un reflex pe care credeam că toți îl au. Nu vrei să omori pe nimeni, nici măcar să-i rupi vreun picior. Asta credeam.

Știți, când mă întreabă fiul meu de ce oamenii trec pe roșu ori de ce așteaptă culoarea verde ocupând deja jumătate din trecerea de pietoni, vă spun sincer, nu știu ce să-i îi răspund. Că nu cunosc regulile? Poate nu văd bine? Ce justificare au? Ce explicație există, serios?

Altădată, eram cu un taximetrist în mașină, care a intrat pe interzis. Chiar la noi pe stradă. Și i-am zis: vedeți că suntem pe sens invers. ”Da de când, doamnă, schimbă ăștia regulile cum vor.” Da, regula a fost schimbată și semnalizată decent, cam cum se semnalizează orice drum: cu niște indicatoare. De vreo doi ani, cel puțin. Dar nu ai scuză să ignori regula, nici dacă-i de ieri.

Tot drumul, Tudor i-a zis domnului taximetrist că e foarte periculos ce a făcut și că, dacă l-ar fi prins poliția, i-ar fi dat amendă negreșit. El nu zicea nimic.

Încă mă întreabă copilul de ce domnul a intrat atunci pe interzis. De ce nu a oprit, când i-am zis.

Nu am un răspuns, sincer vă zic.

El se confruntă deocamdată cu răuri mici și cere explicații pe care nu le am. Dar răul ăsta mic e oglindirea societății în care trăim. Și răul ăsta mic poate deveni oricând tragedia vieții tale, atunci când nefericitul care trece regulamentar e din familia ta. Atunci când tu îți vezi de drumul și de viteza ta, iar un inteligent depășește, în curbă, un tir și nu mai poate opri în fața ta. Când îți rupi un deget, ajungi la spital și pleci operat la ficat. Când pierzi un post, pentru că ”a luat cine trebuia”. Când suni la 112 și poliția se face că a plouat.

Am fost șocată de oamenii ăia care nu au oprit. La roșu, la o trecere de pietoni. În weekend-ul în care țara arde de nervi și unii sunt la prosteste as we speak. În weekend-ul în care niște părinți își plângi copiii, deși nu așa ar fi trebuit. Vedeți, de asta nu cred în proteste. Nu mai cred. Pentru că, în România, națiunea protestează ca-n povestea cu lupul care nu mai apărea. Și, după protest, revenim la oile noastre și trecem pe roșu nestingheriți. Aruncăm țigara pe jos. Ne tragem copilul de-o aripă peste șinele de tramvai. Depășim pe linie continuă, îl ținem în brațe pe bancheta din spate, fără scaun special sau centuri. Nu mai cred nici în vot, deși e important să votăm. Pentru viitor, pentru peste 20 de ani. Dar nici votul, nici protestul n-o să ne apere copiii ACUM. Noi nu mai avem timp de așteptat. Noi trebuie să supraviețuim azi într-un sistem plin de tembeli care depășesc viteza, trec pe roșu sau circulă pe interzis. Într-un sistem care nu ne apără, practic, de nimic. Ne mănâncă microbii în spital și minciunile, pe la tv. Oricât de disperat ar suna, singurul lucru care ne poate salva ACUM e propria schimbare LA NOI. Să respectăm noi regulile, să reclamăm, să ne educăm copiii și să fim un exemplu pentru ei.

Niciodată nu trecem strada pe roșu, pentru că asta e regula și punct. Nu există ”nu vin mașini”, nici ”așa fac alții, deci merg și eu”.

Niciodată nu aruncăm gunoaie pe jos, indiferent ce scuză avem.

Niciodată nu ne urcăm pe bicicletă fără cască, poate doar dacă e să scăpăm de un criminal periculos ori de o furtună amenințătoare.

Niciodată nu circulăm fără centură de siguranță, nici pe bancheta din spate, oricâți ani am avea.

Niciodată nu vorbim profesorii copilului de rău, dacă vrem ca el să învețe ceva de la ei.

Niciodată nu stăm pe facebook, la volan.

Putem să nu ne spălăm într-o seară pe dinți, că nu se întâmplă nimic, dar nu putem să ne urcăm niciodată beți la volan, pentru că o singură dată se întâmplă tragedii.

Vreți să vă spun ceva distractiv? Am început să-mi învăț băiatul semnele de circulație, ca atunci când va conduce mașina, să stăm cu toții liniștiți. El are 3 ani.

Știți, avem numai două șanse să îi salvăm: fie emigrăm, fie-i educăm. Ca atunci când se întâlnește copilul meu cu copilul tău la ieșirea din pasaj de la Muncii, să supraviețuiască toți.

foto Shutterstock