Să schimbe scutece, să spele pe dinți, să culce copilul, să-i dea de mâncare, să-l șteargă la fund, să-i facă baie, să-l îmbrace cu șosetele preferate, cele cu mașinuțe verzi. Tatăl poate orice în afară să alăpteze, e adevărat. La fel de adevărat e și că tatăl n-o să fie niciodată mamă, dar nici nu are nimeni această pretenție de la el. Pentru că tu, ca mamă, nu intenționezi să-ți abandonezi copilul, ci doar să respiri vreo două ceasuri…departe de ei.
Am văzut și eu Marriage Story pe Netflix, că prea toată lumea vorbea despre el de sărbători. Oricum nu mă prind la 80% din glumele bazate pe cultura serialelor din zilele noastre, pentru că Anatomia lui Grey și Friends sunt de babe și moși.
Când mama mea a avut o pacientă care și-a tratat fix aceeași problemă medicală, la vreo doi ani după ea, departe de masa de operație, am simțit asta. Că sunt pe lume informații pe care suntem datori să le dăm mai departe. Dacă ar fi știut și mama mea că se poate trata diferit, ar fi scăpat de o operație care a lăsat-o cu schimbări majore pe viață. Cam cum te lasă orice operație… și încă ceva.
Ne pare rău că se termină sărbătorile, dar și Târgul de Crăciun din Sibiu. Pentru că a fost chiar ce trebuie. Adică, nu numai comerț și kitsch, nu numai căsuțe pline cu comercianți, cum am văzut prin alte târguri de Crăciun, ci și activități faine, pentru mici și mari. Noi am fost de câteva ori cu copiii, am avut ce face, nu ne-am plictisit.
Ce ne-a plăcut:
În a doua zi a anului, coloana de mașini care urcau în Păltiniș era, la ora 15.00, pe serpentine, până la Arka Park. Adică, un record mondial. Și alte mașini urcau în continuare.
Anul în care am învățat să pierd a fost și anul în care am câștigat cel mai mult. Cred că asta e principala lecție a lui 2019 pentru mine. Că n-au toate lucrurile loc în viața unui singur om, așa că e bine să umblăm la ele. Să le lăsăm să se miște după cum vor. Să plece unele, ca să vină altele.
