Cam oriunde apar cu cel puțin un copil, cineva se minunează: că sunt frumoși,’destepti, drăgălași. Precis ați pățit. Da, știu, toți copiii sunt așa. Dar asta nu-i o scuză.
Ieri, într-o cafenea. Victor, la pieptul meu, zâmbea. E un copil tare vesel, râde și numai să te uiți la el. Chelnerița, simpatică și ea. Am ajuns la povești de “și câte kilograme are”, “am și eu o nepoată care”, de știu și kilogramele, și istoricul medical al nepoatei. Nicio problemă, până când a simțit nevoia să îl atingă pe bebeluș pe mână stângă.
