Experimentul cu maimuțe, care te va ajuta să privești altfel furia copilului tău cel mare după apariția celui mic

experimentul maimuțe copilul mare frate mic miruna ioani

Caut foarte mult să înțeleg. Trecem printr-o grămadă de schimbări, uneori e minunat, alteori e foarte greu. Dacă eu aș fi avut un frate mai mic, mi s-ar fi rupt inima-n două, precis. Și după ce mi-aș fi dat seama că inimile nu se pot rupe de-adevăratelea atunci când dor, probabil aș fi început să țip. Mai tare și mai des. Să spun NU mai obraznic și mai îndrăzneț. Să dau din picioare și din mâini. Să mă trezesc plângând din orice. Să mă port de parcă-i urăsc pe toți. Să mă urc pe pereți. Să lovesc.

Doar că acum sunt părinte de doi și simt lucrurile din alt unghi. Deci caut să înțeleg. Știu că fratele mai mare nu a devenit brusc mai rău. Îl cunosc, eu l-am făcut, e copilul meu, sânge din sângele meu. Dar mi se taie respirația când îl lovește pe cel mic și am senzația că dau cu capul de limita iubirii necondiționate pe care sunt sigură că o simt. E o aberație ce tocmai am zis, dar vă garantez că toți părinții de mai mulți copii asta simt.

Am găsit un experiment cu maimuțe, pe care l-am interpretat prin prisma a ceea ce ni se întâmplă nouă în acest moment: avem un bebeluș mic și unul mare și învățăm să conviețuim. Uneori e minunat, alteori e al naibii de greu.

Experimentul e în felul următor: acest tip, Frans de Waal, are un Ted Talk excepțional, cu peste 15 milioane de vizualizări în care vorbește despre simțul dreptății la primate, respectiv că până și o maimuță reacționează negativ când e nedreptățită. Și face următorul experiment.

Ia două maimuțe, cărora le dă o sarcină foarte simplu de făcut: să aducă o piatră. După ce îndeplinește sarcina, prima maimuță primește un castravete, pe care îl mănâncă. E foarte mulțumită. Apoi, a doua îndeplinește sarcina, dar primește un bob de strugure. Prima maimuță vede.

I se cere din nou o piatră, o aduce, primește tot un castravete. Reacția ei e de milioane. Umană, am putea zice. Dar e instinct. Să te enervezi, să dai din mâini și din picioare e instinct.

M-am gândit instantaneu la băiatul meu cel mare. Că el primește castraveți, în timp ce frate-său, strugure. Trebuie să fie greu să trăiești cu castraveți, când celălalt primește struguri.

Iar asta nu e o chestie legată de ce oferă părinții. Ci de cum se simte copilul cel mare. Și, când tocmai ai primit un frate mai mic în viața ta, e normal ca totul să aibă gust de castravete.

Ce ne-a ajutat pe noi până acum, poate vă ajută și pe voi:

  • să fim acasă la noi. Nu știu de ce, vacanța de iarnă a fost mai complicată, cu program schimbat, prea mulți oameni, alte locuri. Cum am venit acasă, ne-am regăsit parcă
  • să nu mai doarmă de amiaz. Când e mai obosit, doarme noaptea mai bine și nu se trezește din cauza fratelui mai mic
  • să-l privesc ca pe un copil mic, să-mi amintesc că și el are nevoie de mine, chiar dacă se spală singur pe mâini
  • alăptatul celui mare, la discreție
  • timp doar mama cu fratele cel mare: l-am invitat în mall, la înghețată, doar noi doi. L-am trimis pe tati cu bebe în marsupi și am bătut magazinele de jucării vreo două ceasuri. Aici mi-am dat seama că e important să plecăm, ca să nu fim întrerupți de bebe.
  • joaca de-a bebelușul, cu cel mare. Mi-a cerut să-l bag în burtă și să-l mai nasc o dată, să-l scot din maternitate, să-i pun scutec, etc. Jocul ăsta e aur.
  • să-i anticipez nevoile celui mare și, când devine agitat, în loc să-i spun să stea cuminte, să îl iau în brațe, să cobor la nivelul lui, să mă joc, să-i ofer timp și atenție
  • mai mult timp petrecut de fratele cel mare cu tati. Îl văd că simte nevoia tot mai mare să nu mai împartă nici lucruri, nici oameni.

Dar cel mai mult, ne ajută pe noi SĂ ÎNȚELEGEM. Că lui îi e greu. Că e totuși mic încă, deși noi îl vedem, dintr-o dată, mare.

foto Pixabay

Articolul anterior

Hernia ombilicală la bebeluș: cum am tratat-o acasă, cu o monedă de 50 bani

Articolul următor

Somnul întrerupt e ca o vază spartă și lipită: seamănă cu ce a fost, dar nu te-ajută la prea multe

23 Comentarii

  1. Gorea Marina

    Greu,f greu,noi avem unul de 4.9 si unul de 0.6.Desi l.am pregatit pe Tudor de la inceput pentru sosirea fratiorului,copilul a trecut prin momente grele de gelozie,suparare pe noi” Parintii vinovati”
    Ce a functionat la noi cel mai bine ,pe linga tot ce ai spus mai sus cu filme,iubire,iesiri si bla bla…expresia ” bebe este al nostru,adica si al Tau” cand ma prefac ca imi beau cafeaua in liniste,ma prefac ca nu ii aud pe nici unul asta desigur cu maaare greu.Daca zic un “bravo bebe! automat urmeaza un “bravo bebe,care are un frate mai mare de 10 ori mai bravo” asta chiar daca Tudor nu este in preajma,oricum aude,este atent mereu la noi.Si partea cu “nu pune mana pe plita fierbinte ca te arzi! trebuie sa urmeze ” te rog sa ai grija sa nu faca asta si bebe”,sau “bebe hai sa facem liniste Tudor se concentreaza la lego”.Zilnic lucru impreuna,pusi la masa
    odata,spalati,culcati,pupati,laudati odata,cat mai mult timp petrecut “la gramada”. Si tu mami cu ochii in 4 inca putin…

    2+
  2. Silvia R

    Citesc si plang. Plang pentru mi-a fost teama pana acum sa ma gandesc cum va fi cand il voi aduce pe bebe acasa. Plang pt ca sunt deja de luni in spital cu bebe, departe de cel mare, si mor de dorul lui. Plang pt ca nimic nu va mai fi la fel din momentul in care il voi aduce pe bebe acasa. Plang pt ca nici lui bebe nu ii voi putea acorda toata atentia pe care i-am acordat-o celui mare, atunci cand la randul lui era bebe mic. Plang pt ca hormonii…
    Dar totusi sper ca va fi bine in cele din urma, la un moment dat.

    5+
    • Ai nascut!!! Felicitari! Ce aventura minunata a inceput! Felicitari!

      0
      • Silvia R

        Daaa, am nascut luni noapte. Acum ne pregatim de plecare. Cu bucurie in suflet privind noua etapa a vietii noastre, de familie intregita. 😊🤗

        0
    • Cris

      Va fi, va fi de o mie de ori mai bine decat iti imaginezi!
      am plans cand ti-am citit comentariul, dorul acela din spital de fetita mea “mare” de acasa, ma sfasie si azi , la 3 ani distanta. nu vreau sa il mai simt vreodata. a fost “cel mai dor” simtit vreodata.
      La 5 si 3 ani, sunt cei mai buni prieteni, se iubesc si se cauta din ochi daca sunt departe, se indeamna la prostioare si sunt complici. se si cearta, si mici gelozii, dar mult mai usor de explicat acum, decat in primele 6 luni cu noul fratior acasa.

      4+
      • Silvia R

        Multumesc mult! Nu stii cat mult bine mi-a facut raspunsul tau! Ma bucur mult ca sunt atat de apropiati copiii tai, sunt sigura, ca asa vor fi peste ani si ai mei. Acum ne externam. Deci din fericire se incheie dorul acesta cumplit. Urmeaza restul etapelor, dar sunt incredintata ca vom trece cu bine peste toate. Multa sanatate va doresc si numai clipe minunate, pline de bucurie!

        2+
      • Ce expresie potrivita. Cel mai dor simtit vreodata. Am simtit si eu, dupa ce am nascut-o pe a doua fetita, fix la fel, stand in spital. Acum avem 3 fete, la a treia nu am mai simtit asa. Pentru ca am vazut cum a fost, cum am putut sa ma impart, desi nu e niciodata destul pentru ele. Le simt ca ar vrea sa stam mereu si mai mult, doua cate doua, pe rand. Dar asa cum zice Miruna, mai facem jocuri, mai validam, ne mai impartim timpul, sa fie macar cate o ora unu la unu pe zi cu fiecare, cumva.

        1+
  3. Denisa

    Foarte buna comparatia.
    Articolul tau face mult bine celor cu mai multi copii pentru ca explica simplu si concret ce se intampla cu noi si copiii , reduce din sentimentul de vina al parintelui cand explici ca nu tine de parinti ci de perceptia celui mare despre cel mic si mai dai si exemple concrete despre cum putem da struguri si fratelui mai mare.
    Esti nemaipomenita!
    Multumesc pentru bine,
    Denisa

    1+
  4. Ana

    La noi, pe lângă cele de sus a mai funcționat faptul că i-am lăsat să se descopere unul pe celălalt. Cea mică avea vreo 3 luni nici nu se mișca încă și cel mare s-a așezat lângă ea spunând : Sofi , noi acuma suntem polițiști și tu ești polițist. M-am topit! Acum are 8 luni și cel mare 4ani . Se iubesc mult. Cel mare nu a fost gelos niciodată , cred că tine și de personalitate.

    0
    • Diana

      Și la noi a fost cu gelozie și suferință la început, dar eu, crescând cu un frate mai mic, cred că este genul de traumă necesară. Am incercat să îi acordăm atenție băiețelului cel mare, cel mai bine a funcționat cu timp doar pentru el. Dar ghici ce, în noiembrie am fost în vacanță în Valencia doar cu el, și din prima zi ne-a spus că îi este dor de fratele lui și ar vrea sa fie cu noi 🙂

      0
  5. Mihaela

    Ai dreptate, nevoia fratelui mai mare se schimba atunci cand apare un frate mai mic. Se constentizeaza altfel, iar parinti trebuie sa fie mega vigilenti că micutul are un sufletel firav si impactul actiunilor este de 100 de ori mai mare.

    Din momentul nasteri afectiunea/actiunile fata de ei trebuie sa fie diferite pana la 30 de ani, zic, dupa egala.

    Cand s-a nascut sora mea mai mica cu 7 ani, eram oarecum incontienta si fericita. Mai tarziu atentia a cazut numai pe ea ,, pt ca e mai mica,, m-am trezit int-o bula a singuratati, ma durea efectiv sufletul, asa s-a nascut prietenia cu colega de clasa care si acum exista. Dar bariera asta invizibila inca este, acum o vad cu alti ochi, nu mai doare ptr ca le zic si vorbim, zambesc totusi.

    Cand esti copil durerea este ca si cand ai trece ca adult printr-o despatire de iubit/sot. Te sfasie.

    0
  6. Jual

    As vrea sa incurajez proaspetele mamici de 2 copii spunindu-le ca nu intotdeauna exista gelozie intre cel mare si cel mic. Baiatul meu avea 1 an si 10 luni cind s-a nascut sora-sa si a fost de la inceput interesat de ea, nu a lovit-o niciodata si unul din primele lui cuvinte, pocite, a fost numele ei. Cind fata avea 5 luni si eu a trebuit sa reiau serviciul l-am trimis pe baiat in Ro cu maica-mea si parca de-abia atunci am descoperit-o pe bebelusa. Pina atunci ii dadeam de mincare, o schimbam, etc, dar ma ocupam mult mai mult de baiat pentru ca el, la virsta lui, avea nevoie de altfel de atentie.

    2+
    • Eu cred ca manifestarile pot fi diferite, dar nu avem de unde sti ce e in sufletul lor. Si mai cred ca e mai bine sa ne bucuram cand scot durerile astea, cand le dau glas prin comportamente, tipete etc decat deloc.
      Nici fiul meu nu e gelos, nu loveste cu intentia de a-l bate pe cel mic, dar il trage de nas, de urechi, de maini destul de agresiv uneori. El zice ca de drag. Cred ca e o emotie puternica pe care el o numeste asa doar.
      Cert e ca sunt momente in care se si joaca cu asta mic, ceea ce mi se pare fascinant.

      1+
  7. Teodora

    Am plans si am plans citind articolul si comentariile. Bebe mare 6.3 , cel mic 2 luni. Sunt terminata psihic ca nu am timp pt cel mare ( nu am ajutor mai deloc, sotul plecat zilnic la treaba, cel mare clasa pregatitoare ) , nu am timp sa ma joc cu el. Nu e gelos pe bebe, il iubeste de nu mai poate. In schimb e suparat pe mine, imi spune frumos ca nu mai stau cu el , nu ma mai joc cu el. Nu am timp deloc , cel mic nu doarme ziua mai deloc si vrea nuMai in brate. Doare si doare al dracu de tare. Sper doar dupa 3-4 luni sa ne mai aranjam. Mi-e dor de cel mare, de timpul nostru impreuna.

    0
  8. Ioana

    Draga Miruna, nu esti singura care trece prin aceasta situatie. La noi a fost o manifestare si mai puternica, cu crize de plans, tavaleli si alte ostilitati timp de luni intregi. Fata de fratior era afectuoasa (fetita cea mare), fata de noi insa manifesta o mare furie, izvorata din orice banalitate. Ce ne-a ajutat a fost responsabilizarea ei in anumite situatii (ii lasam singuri si ii ziceam ca am treaba la baie/bucatarie, o rugam sa aiba putin grija de el si eu stateam si ii priveam din umbra minute in sir; au inceput sa si lege asa o relatie), precum si inplicarea celui mic in niste contexte “salvatoare” pentru cea mare (in perioada in care ea se adapta la gradinita, am observat ca daca mergeam cu cel mic sa o luam acasa il percepea si pe el ca pe un “salvator”). Acum au 2 si 4 ani. Si se joaca. Impart jucarii. Se ajuta. Ba chiar plang unul pe umarul altuia atunci cand noi nu le dam voie sa faca ceva :)))) A fost o calatorie lunga sa ajungem aici. Dar cu satisfactii nemasurabile 🙂
    Te imbratisez!

    1+
  9. Bibi

    Good news/ bad news: o sa fie mai usor/ nu sunteti speciali. Nu am auzit pe niciun parinte de mai multi copii din cati cunosc sa imi spuna ca a fost usor si fara incidente la inceput. Varsta de 2,6 – 4 ani mi se pare oleac mai problematica pentru aparitia unui frate mai mic, pentru ca vine oricum cu multe schimbari si manifestari zgomotoase sau agresive la cei mari. Inainte de asta sunt prea mici sa inteleaga, dupa sunt mai intelegatori. Sfatul meu este sa iti pastrezi empatia pe care o ai pentru cel mare si pentru alte mamici in articole viitoare. Poti sa incerci sa faci totul bine si sa iasa tot prost, perioada de acomodare in sine este foarte grea pentru toata lumea, de la cel mai mic pana la cel mai mare. A mea mare de exemplu nu a lovit-o niciodata pe sora ei mai mica, dar doar pentru ca am avut eu norocul de un copil mai empatic si non-violent. In schimb, a plans, a trantit, a urlat zilnic timp de 4 luni, de cateva ori pe zi. eram mai epuizata psihic din cauza ei decat de cea mica si nu aveam niciun ajutor. Culmea, ele se inteleg bine si sunt putine momente de gelozie. Dar sunt si vor mai tot fi pana la varsta adulta probabil. Am impresia (dar nu am cum sa stiu sigur) ca pe a mea a ajutat-o foarte mult sa ii repet mereu ca o iubesc indiferent, si cu si fara surioara, si cand plange si cand loveste sau tipa,mereu. nu trebuie sa imi placa ce face, dar dragostea mea pentru ea e acolo, indiferent. timp solo cu cea mare e in continuare greu dpdv logistic, deci nu pot sa zic ca asta a facut minuni pt noi. Rabdare si nervi distrusi, obraji muscati, anger management sau tipete ingrozitoare, cam astea sunt primele luni cu 2 copii. Sanatosi sa fiti, ca astea trec. Si o sa inceapa sa dea si Victor. 🙂

    0

Leave a Reply

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 167 queries in 0.310 s