”Anul trecut pe vremea asta, eram în burnout, jobul îmi mânca ficații și voiam să schimb ceva. După prima întâlnire Sisterhood am mers direct la serviciul nou. Pentru prima oară făceam ce îmi zicea sufletul meu. Pe urmă am avut curaj. Mi-am dat demisia și azi doar asta fac. Ba am ajuns și să câștig mai mulți bani decât câștigam din jobul inițial. Nu îmi vine să cred!”
Asta mi-a povestit L. sâmbătă cu lacrimi în ochi.
Vă salut de cealaltă parte, my friends. După ce toată viața am fost o fată, acum mă identific mai mult cu o mamă de băiat. De fapt, de doi. Să vă explic.
Prima femeie s-a înscris înainte să dau mail celor de pe lista de așteptare. Noi încă testam pagina și linkurile, să fim siguri că totul merge brici. Anunțasem proiectul și ziua lansării, însă nu și ora.
Au fost femei care și-au pus alarma să fie sigure că prind.
Nu sunt expert în parenting și nici nu vreau să fiu. Îmi cresc copiii nu din cărți ci din inimă. Cărțile sunt surse bune de inspirație, dar pot fi și teribil de enervante. Mai ales când, în ele, ai senzația că există cel puțin un părinte pe pământ care le știe pe toate. Și cel puțin un copil care are fix reacțiile anticipate în scenariile pe care cu toții le-am citit.
Cu asta în minte, vă invit la următorul text:
Mi se zbate un ochi și-mi zvâcnește obrazul oricât magneziu am băgat. Încă nu s-a terminat săptămâna și suntem câțiva adulți epuizați în jurul unor copii. Credeți că e normal?
Mami, am nevoie de ajutor la limba engleză, mi-a zis într-o zi. E vorba de Tudor, băiețelul nostru de 8 ani. Am tras aer adânc în piept. Simțeam că va veni și o astfel de zi.
Copilul ăsta a început să se uite la desene după 4 ani, care a coincis cu nașterea fratelui mai mic și pandemia. Dar până atunci, ZERO. Vorbește germană fluent, la nivel de limbă maternă, deja din grădiniță, când se întâlnea cu colegii lui în parc și se jucau în germană exclusiv. Trece dintr-o limbă în alta când vorbește cu mine fără să-și dea seama.
