
Ne străduim să-i creștem cu mai multe DA-uri decât NU-uri. Să îi înțelegem în loc să-i certăm. Să explicăm în loc să pedepsim. Să convingem în loc să amenințăm.

Ne străduim să-i creștem cu mai multe DA-uri decât NU-uri. Să îi înțelegem în loc să-i certăm. Să explicăm în loc să pedepsim. Să convingem în loc să amenințăm.

Adesea mă întreabă oamenii ce mai fac și știu că mă întreabă din politețe sau din curiozitate, dar că nu așteaptă un răspuns cu adevărat. În realitate, nu avem timp de problemele altora și le oferim întrebări ca pe-o introducere învățată pe de rost. Nu înseamnă nimic, nu trezește nicio emoție, nu are niciun scop definit. Ce faci e doar o formalitate pe care trebuie s-o bifezi, ca un generic la serialul pe care vrei să-l vezi, ca o reclamă când n-ai plătit la youtube. Pe nimeni nu interesează cu adevărat
CE.MAI.FACI.

Crizele de furie m-au căpiat. Am luat în considerare să merg cu copilul la psiholog, să renunțăm la grădiniță, să mergem părinții la terapie, împreună sau pe rând, combinații luate oricum. Am fi făcut orice. Am fi plătit oricât.

Asta mi-a zis aseară Tudor (4 ani 8 luni). Cred că însumează foarte bine ceea ce simte un frate mai mare, care e, de fapt, mic.
Mami, eu nu sunt mare, ci doar un bebeluș care a crescut.

Nu e vorba despre vitamine și suplimente în acest podcast, ca să știți. Să nu vă așteptați la beneficiile vitaminei C pentru copii. Nici măcar o vorbuliță despre asta nu o să auziți. O să fie, în schimb, vocea mea, despre toate celelalte elemente ale vieții cu doi copii. Cam ca în poza de mai sus.

Sigur, toți avem dreptul la o părere. Doar că asta nu include că avem și obligația de a o exprima. Să vedeți ce putem face în loc:
Pagina 146 din 646