De câțiva ani nu mă mai uit la seriale, fiindcă mi se pare că sunt pentru mine cum e țuica pentru alcoolici. Sau alunele pentru grași. Te apuci și nu te mai poți opri, lucrurile scapă de sub control, nu mai dormi, nu mai trăiești, ați înțeles.
Dar cum nu consum alcool, iar în loc de alune bag fistic, sunt într-o perioadă albastră în care îmi bag și seriale în creieraș.
În cartea lunii de iunie din Sisterhood am citit ceva care merită notat.
Sâmbătă a fost genul ACELA de dimineață, în care vrei să închizi ochii și să te trezești când copiii au 18 ani.
Dezbăteam azi-dimineață teoria lui Pitagora la micul dejun cu domnul soț. Ce dezastru, copiii n-au știut la Evaluarea Națională cum se scrie ”complecși”. Oare chiar să mai fie o necesitate în era lui autocorrect?
M-am întâlnit cu ea după ce-am lăsat copiii la școală. Când am văzut-o, am oprit mașina imediat. Își luase deja cafea, dar când a coborât să vină spre mine, m-am speriat. Era toată buhăită, roșie la față, cu ochii umflați. Ce s-a întâmplat, am întrebat. Ce ai pățit??? Deja îmi imaginam ce-i mai rău. De ce n-am știut, de ce n-am sunat? O mie de filme mi-am făcut, până a răspuns.
Cum se pregătesc elevii care vor să intre la universități din străinătate. Se pare că sunt mulți care vor și mulți care pleacă. Cea mai bună veste din treaba asta e profa de mate. Picior peste picior, să stai comod. Interviu.
