Sâmbătă a fost genul ACELA de dimineață, în care vrei să închizi ochii și să te trezești când copiii au 18 ani.
Unele zile sunt și așa. Ne iubim copiii până la cer și înapoi, ne e dor de mirosul lor de bebeluș, de hăinuțele de pe sfoară, abia așteptăm să vină acasă de la școală când sunt mari și prețuim fiecare îmbrățișare. În același timp, avem voie să fim creierite, căpiate, epuizate.
Sâmbătă dimineața, în interval de aproximativ o oră, mi-a venit să fug cu primul motociclist (din păcate, nu m-ar lua niciunul, fiindcă motocicliștii nu există nici măcar în povești), să mă închid în subsol vreo 10 ani, în frigider, oriunde e liniște și pace pe pământ.
Noul călcat de tren pe care-l simțeam după un tantrum al copilului de 2 ani este acest mindf*ck pe care ți-l iei de la copilul care știe merge, vorbi și se certa cu tine ca un adult care nu știe ce vrea.
Poate am uitat eu cum e un tantrum de jumătate de oră pe ceas, dar ce se întâmplă într-un tantrum din ăsta articulat e mult mult mai complicat.
Cârcei pe creier. L-ai stoarce ca pe rufă, dar totuși n-ai vrea să-i dai copilului încă un an de terapie mai târziu. ”Maică-mea era cam nebună, dintr-o dată te trezeai cu ea că urlă din te-miri-ce motiv”. Memoria copiilor ne va face asta, prieteni. Fără doar și poate, cu asta se ocupă ea.
Numele de familie al Memoriei e Selectivă. Memoria Selectivă practic culege doar ce-i convine și pune la ciorap. Și adună aceste dovezi împotriva ta ca pe niște bani secretizați. Memoria Selectivă nu e prietena părinților, niciodată nu va fi. Fiindcă e un joc de-a Baba Oarba non-stop cu ea. Nu vede cum îți crăpa capul și cum îți mușcai limba, nu vede câte castroane cu mâncare după câte întrebări, nu vede nici nimic, pentru că Baba Oarba și Selectivă e de neam.
Am supraviețuit cu toții, iar eu m-am consolat într-o felie generoasă de tort cu bezea, pentru că și mamele au drepturi, nu numai responsabilități. Deci cam așa a fost weekendul meu, cred că mă locuiește și pe mine doamna Selectivă pe la vreun etaj.
Că s-au mai întâmplat și altele în afară de mâncat. Voi cu ce vă lăudați?
Ioa a
Cu ce ma laud? Aaa, pai cu ce sa incep?
Mi-am dorit mult sa am vreme sa dorm. Acuma am vreme sa dorm, dar nu am somn… Am chiar si interdictie de a ma da jos din pat, ca mno… patzasti!
“Aveti grija ce va doriti!” e lectia pe care eu mi-am luat-o din nou in freza.
Intre timp, le-am dat liber copiilor cateva zile. Am ajuns la concluzia ca nu trebuie sa aiba grija de Mama lor. Si nici eu nu trebuie sa le invadez spatiul pentru ca am nevoi speciale.
Miruna
Îmi pare foarte rău, ce aud nu e dintr-un loc tomai bun acum la tine. Ai trecut printr-o experiență destul de nasoală, iar procesul de recuperare durează mai mult decât ți-ai dorit. Să treacă repede și zi-mi dacă te pot ajuta cu ceva.