
Știți cum au scriitorii un blocaj câteodată, de se uită ore-n șir la o pagină albă și nu pot lega nicio propoziție, așa le apucă din când în când pe mame. Nu mai știu ce să facă de mâncare.

Știți cum au scriitorii un blocaj câteodată, de se uită ore-n șir la o pagină albă și nu pot lega nicio propoziție, așa le apucă din când în când pe mame. Nu mai știu ce să facă de mâncare.

El conducea cu mine-n dreapta. Eu mă întorsesem într-o parte, copiii dormeau în scaune în spate, iar degetele mele învârteau o șuviță a lui de parcă încercau s-o prindă.

Aș face tablou din săptămâna asta care tocmai a trecut. A fost vacanța noastră de după vacanță. A fost atât de bine, încât ne era aproape frică să ne întoarcem la viețile noastre.

N-am cum sa inchid ochii in seara asta, fara sa scriu undeva de ziua pe care am avut-o impreuna.

Mai corect ar fi fost să scriu ”oameni căsătoriți cu oameni căsătoriți cu cariera”. Știu. Însă cred că putem fi de acord că societatea nu e prea politically correct. Iar modelul cel mai des întâlnit e că femeia crește copii și bărbatul merge la serviciu.

Paranteză. Nu e al meu, să nu credeți că tocmai ce mă plictiseam și mi-am mai dat ceva de lucru. Însă când văd o treabă sănătoasă, care poate face un bine pe pământ, vorbesc despre ea.
Poate-mi ziceți la final și câte lucruri știați deja. Mă aștept la un scor destul de ridicat, că măcar cu atât să vă fi ales, dacă tot urmăriți acest blog de medic dentist:
Pagina 125 din 646