Crețolinul meu facut din vise si din bucurie

N-am cum sa inchid ochii in seara asta, fara sa scriu undeva de ziua pe care am avut-o impreuna.

De fapt, au fost doua ore in care am stat cu baiatul meu cel mic. Cel mare era la joaca cu copiii, tatal lui era ocupat cu treburi de oameni mari.

Si noi am ramas singuri. Vorba vine, ca era o gramada de oameni in jur.

Dar intr-o singuratate diferita, intr-o singuratate plina, in care nu trebuia sa am grija ca el sa nu dea cu capul in timp ce eu curat doi cartofi. In care nu trebuia sa-l tin ocupat cat ii dau tricoul. In care nu trebuia sa il fac sa se dezbrace, schimbe, spele, usuce.

Au fost doua ore in care n-am tipat, nu l-am salvat, nu l-am invatat, nu l-am rugat, nu l-am convins, nu l-am certat.

Doua ore in care nu l-am supravegheat cat am bagat la spalat, pus in farfurii, facut aprovizionarea.

Bai, lumeo, am uitat cum e.

jur.

mor de ciuda.

cum am lasat sa mi se intample atceva decat asta?

au fost doua ore in care nu am planificat, ne jucam 5 minute, 5 iti dau sa sugi, apoi ne imbracam si plecam dupa Tudor la gradi.

Au fost doua ore fara ceas.

Fara asteptari.

Fara timp, oamenilor.

Fara varsta.

Doar cu suflete.

Am observat o broasca pe un lac. Niste gaze care merg pe apa. Un fluturas rosu cu buline negre. Doi arici care sunt, de fapt, soricei si, nu va ingrijorati, sunt decor de gradina.

Am ras, am plans, ne-am imbratisat si asteptat, am cantat si ne-am pupat.

Doua ore cat un aur curat.

fara timp, fara varsta, doar cu suflet.

Mai vreau. Si nu astept decat pana maine ca sa mai fac.