Când eram eu mică, bunica avea acest obicei de a-mi cumpăra mereu sandalele care-i plăceau ei. Asta a mers o vreme, până când n-a mai mers, că nu le purtam. Nu-mi plăceau, ea nu înțelegea și asta era. Țin minte și acum prima pereche de sandale pe care mi le-a cumpărat și îmi plăceau, erau unele cu niște platforme mici, eu aveam vreo 14 ani și le-am purtat până le-am rupt. Zicea bunică-mea că au făcut sandalele alea toți banii irosiți anterior. ”Păi nu ți-am zis eu?!”
Cele mai arzătoare subiecte pentru mine, la ora actuală, sunt legate de înghețată și alăptare. Azi începe săptămâna mondială de alăptare, deci vă dați seama că nu pot să mă abțin. Mai ales că sunt în febra organizării conferinței lui Jack Newman în România. Oricum am niște febre, la cât e de cald afară și la ce burtă mare am, să nu ne înțelegem greșit.
Momentul în care am început să îmi răspund la întrebarea ”de ce”, venită după ce criticam comportamentul cuiva, persoana mea a început să fie mai bună. Nu glumesc. Pentru că am început să văd și din perspectiva celuilalt.
Vă zic numai de azi-dimineață, deși nu toate zilele sunt așa, unele sunt chiar mai proaste.
Cand am plecat la doua si un sfert fix din fata casei din SIbiu, planul era asa: sa facem un roadtrip cu cafea, un somn si multe jocuri, iar cand ajungem acasa sa descarcam in liniste, sa punem hainele la loc, mancarea in frigider si-n farfurii, sa dam o tura cu trotineta prin parc, iar seara sa facem dus si sa scriem pe blog despre cum am legat vacantele astea doua si cum ne-am dat pe tobogane pana s-au rupt pantalonii si poze cu pantalonii rupti si orice sa mai prelungim un pic concediul.
