Nu uitaţi: Copiii nu se pot apăra. Copiii nu au nici o vină. – din capitolul ojă roşie pe unghii de copile la grădiniţă, cercel în ureche şi telefon mobil de la prima băiţă. Sunt lucruri inutile, iar copiii sunt frumoşi şi fără zorzoane, codiţe sau alte boieli. Nu-i urâţiţi, că oricum cresc ei singuri şi se ocupă de asta.

Mă bucur enorm, fiindcă instrumentele mele de măsurare pentru blogul ăsta sunt puţine. Motivul e simplu: nu mă prea pricep la numere. Asta s-a arătat de prin şcoala generală, când eu mergeam la olimpiadele de română şi nu la cele de mathe. De atunci, unele lucruri au rămas la fel, doar culoarea părului s-a stricat.
Nu ştiu încă exact ce înseamnă 4500, cu toate că mi s-a spus de către mai marii în topuri decât mine, că-i de bine. Eu mă uit… iar, numa’ după cât pricep, treaba e în felul următor: că şi după zerourile ălea stă cineva.

Mare invenţie butonul ăsta de like pe facebook: face blondele fericite!

De fapt, mai corect e aşa: Te-ai duce semi-nud la o petrecere? În semi-zorii zilei, imediat după ce ai făcut duş (da? asta e obligatoriu! La fel cum e să ai peste 18 ani şi să fii în prima sută de dezbrăcaţi), în mall-ul din Băneasa? (Pentru punctualitate, recomand să porniţi devreme de-acasă, la ora aia e trafic intens; mai ştiţi când era să pierd avionul?)

Apropo de neconvenţional: Desigual ne invită dezbrăcaţi la petrecere şi ne trimite îmbrăcaţi acasă! Evenimentul va avea loc mâine, adică joi, de la ora 9, în Băneasa Shopping City. Merită să fii punctual! Cred că îţi poţi alege lejer o ţinută de vreo 10 milioane vechi. Eu nu cred că ajung, joi am un parţial la amiaz. Că, altfel, mi-aş fi asigurat celebritatea pe veşnicie. Ia ziceţi dumneavoastră: cine-a mai văzut blondă care gândeşte şi se dezbracă?

Dacă vreţi să vedeţi cum a fost pe la alţii (mare nebunie, mare), consultaţi youtube-ul aici. Dacă vreţi să vedeţi invitaţia, e aici. Şi dacă vreţi să vă vedeţi prietenii semi-dezbrăcaţi, duceţi-i acolo! Spor la îmbrăcat!

Cu capul tocmai scos din ligheanul cu apă încălzită pe aragaz (că e singura urmă de civilizaţie care mai funcţionează la ora asta; curentul electric cred că e deja un lux!), mărturisesc că aşa o dorinţă arzătoare de a emigra ca-n seara asta n-am mai avut de printr-a şasea. Pe vremea aia făceam planuri bolnăvicioase prin actele şi viitorul părinţilor mei, doar-doar să mă văd hăt-plecată, cu ei după mine. Şi încă sunt de părere că cea mai fericită variantă a mea de plecat cât vezi cu ochii i-ar include şi pe ei în peisaj.

Revenind. N-am apă caldă. Episodul de acum 2 ani se repetă. Un vecin supărat că a fost inundat închide apa la tot palierul. Fiindcă ăla de l-a inundat nu răspunde la uşă; o fi beat, o fi mort (de frică?), o fi nesimţit, nu ştiu şi nu mă ‘mestec. Înţeleg necazul omului, dar nu e ca şi când unul de pe strada ta fură şi intră tot cartierul la-nchisoare! Aşa cum tre’ să suferim noi, că netrebnicii au jacuzzi şi nu-l ştiu folosi (sau , cel puţin, asta-i presupunerea).După 5 zile fără apă caldă, sunt singura care se sesizează. După 5 zile în care m-am splat pe la neamuri şi pe la prieteni, am rămas în pană de inspiraţie oare pe cine aş mai putea deranja. Şi mare le-a fost, din nou, vecinilor mei mirarea la aflarea veştii că eu sunt un om care se spală zilnic, iar pe dinţi chiar de 2 ori! Mirarea mea e cum de, dintr-o scară întreagă, doar una mică şi blondă face scandal.

Oameni, pe mine situaţia mă depăşeşte. Cert e că după o zi de căcat ca cea de ieri, tot ce îmi doream era să ajung acasă, să-mi fac o baie din aia cu spumă. Deja şi vedeam lumânărelele pe marginea căzii… În final însă, spumele le-am făcut eu, apa am încălzit-o pe aragaz şi capul mi l-am băgat în lighean. Cu toate că, sincer, mai bine mi-aş băga picioarele în ţara asta!

Aş da o lege: dreptul omului la apă caldă. Între timp, alt vecin a stricat centrala, că a meşterit ceva pe la calorifer. Asta aşa cumva, în ciuda mea, că doar ar fi fost un lux să-mi bag capul în chiuveta de la bucătărie. Aia ar fi fost apă curentă şi ar fi scos ligheanul din ecuaţie! Noroc că deţin aşa ceva, fiindcă, înainte să-l cumpăr, m-am întrebat oare la ce mi-ar trebui… Evident, într-o ţară normală.

Cineva îmi povestea azi că are un prieten, medic român, care lucrează în străinătate. Că omul i-a zis că aşa ca bani, ca profit ce-i rămâne lui, nu face mult mai mult decât în România. (Dincolo RATBurile lor costă ceva mai mult. Poate şi chiriile.) Dar omul zicea că adevăratul profit se vede când iese pe stradă. Când se uită în jur. Când, sunt sigură, nu-şi face duş în lighean, cu apă încălzită pe aragaz.

Am o singură întrebare: DE CE?!?

Şi ca să nu ziceţi că mă iau de şoferii de Dacii, iată: la unii se poate. Păcat că nu la toţi. Menţionez că e genul de stradă care e mereu plină de maşini parcate. Nu e ca şi când seara începe să bată vântul printre ele şi copiii ies pe uliţă.

Aprecierea faţă de brand. Luaţi şi vă minunaţi.

(Felicitări brandului că profită de snobismul românului. Şi mă întreb eu: oare cu câtă valoare să învesteşti un blug, o curea sau un portmoneu, ca să ţi-l iei în rate?! Mă scuzaţi, dar eu nu pricep. Luxul ştiam că este pentru cine şi-l permite. Iar eu asociez noţiunea de “rată” cu o casă, un teren sau maxim un televizor. Dar niciodată cu o curea… )

Prin aceasta declar că există lucruri pe care nici nu vreau să ajung a le înţelege vreodată. Mulţumesc pentru atenţie.

p.s. Pentru cei interesaţi: poza e făcută în Plaza Mall. Sper ca această informaţie să nu vă folosească la nimic.