Înainte să devină legătura noastră mai serioasă, chiar înainte de a ne spune ”te iubesc”, i-am zis băiatului care mi-e soț astăzi următoarele cuvinte: motocicletele sunt un dealbreaker, ma frend. Nu că ar fi avut el vreodată înclinație spre a fi un rocker tatuat, dar mi s-a părut important acest aspect. Acela a fost momentul în care ”nu mai ești singur pe lume de-acum” a devenit dreptul nostru de veto, spus în alt fel.
În lipsa unor protocoale și standarde clare, în România, când ești gravidă, îți alegi singură doctorul și maternitatea unde naști. Pentru că unii te lasă cu papucii tăi de-acasă, alții te pun să îți duci până și hârtia igienică. Unii te lasă cu soțul înăuntru, alții te pun să-ți abandonezi, la ușă, demnitatea.
Cred că vârsta de 2 ani-2 ani și jumătate e cea mai critică perioadă, în care copilul nu vrea să se spele pe dinți. Am trecut și noi prin povestea asta, să nu credeți că acest coșmar ocolește pe cineva. Îmi era groază că iar vine dimineața, că iar trebuie să mă rog de el, să îi arăt, să mă pun în limbă sau în patru labe. Glumesc, dar aș fi făcut orice, ORICE să nu ne mai spălăm pe dinți cu atâta zdroabă. Mai ales că toată responsabilitatea era a mea, mama-dentist.
Văd tot mai des oameni nemulțumiți de sistemul de urgență de la noi din țară, părinți revoltați că au așteptat o oră întreagă (!) pentru niște muci care nu lăsau copilul (și părinții) să doarmă. Văd tot mai mulți pacienți care amenință, filmează, cheamă poliția facebook-ului să-i apere de monștrii din sistemul de sănătate. Fac circ: poliție, presă, filmare. Apoi ridică o sprânceană. Ei nu au știut că la urgență nu e ca la piață: primul venit, primul servit. De parcă moartea stă la vreo coadă.
Specialiștii nu recomandă expunerea unui bebeluș sub 6 luni, direct, la soare. Ce urmează să citiți nu e banc: O mamă întreabă pe un grup dacă am merge în concediu la mare, în România, cu un bebeluș de 5 luni. Și ce stațiune îi recomandăm. După vreo 5 răspunsuri cu ”sigur, și eu am fost cu sugarul de 2 luni și a fost foarte ok”, mă trezesc eu:
Zilnic îi văd pe bicicletă, fără cască, și îmi imaginez că, la cea mai mică neatenție, își pot sparge capul ca un ou scăpat pe jos. Singurul motiv pentru care am adăugat ”pe capul copilului” în titlu e să vă atrag atenția. De fapt, e vorba despre oameni. Ai cap? Trebuie să ai și cască. Aceleași reguli se aplică la toți oamenii, indiferent dacă sunt mari sau mici. Știu persoane cărora casca le-a salvat viața, soțul meu probabil știe multe altele care nu au purtat sau care au purtat casca în mod greșit și n-a ieșit bine. Cotul sau genunchiul este rănit și se vindecă, însă o traumă la creier trece mai greu. Atenție, casca purtată corect reduce rănirile pe bicicletă cu 85%.
