Tudor își dorește de la Moș Crăciun o mașină roșie, un pat suprapus, în care el să doarmă sus și frățiorul lui jos, un camion portocaliu, un avion sau un aeroport, o minge și o carte cu povești. 3 ani și 10 luni, mulțumesc frumos. Și, cum pregăteam noi scrisoarea, Tudor a zis că trebuie să-i trimită și Victor o scrisoare moșului. Mi se pare corect. Așa că, ne-am imaginat cam ce și-ar dori Victor, vedeți și voi ce-a ieșit 🙂 Cea mai simplă scrisoare din lume, de la un bebeluș de 2 luni și ceva.
Mama a stat la noi o singură săptămână după ce s-a născut puiul mic. ”N-avem nevoie de ajutor, ne descurcăm.” Nu-s eu cea mai talentată gospodină, dar nici cea mai împiedicată. Aveam un soț și o bonă, plus un slowcooker și-un aspirator fără fir, congelatorul plin de carne și supă în sticle de zero cinci. Ce s-ar fi putut întâmpla? După ce născusem natural, eram în spiritul de ”I got this”!
Mirosul de brad e mirosul de Crăciun. Pentru mine. Scorțișoară? Mda. Mere coapte? Prea puțin. Cozonaci? Yum! Însă mirosul ĂLA de Crăciun e de brad. Bucuria de Crăciun miroase a brad, nu a plastic. Însă, în ultimii ani, n-au mai prea mirosit brazii naturali. Pur și simplu, ciuciu miros, ați pățit? Nici la noi, nici pe unde-am mai colindat. Plasticul nu miroase și nici nu te amăgește că ar putea. Măcar știi ce cumperi, dacă înțelegeți ce vreau să zic. Nu curg acele din el, nu se lasă crengile de la globuri și mai e și bogat ca-n filme. Dar poluează planeta, pentru că… plastic. Și te gândești așa: o pădure se reface în 10 ani, plasticul ăla dispare de pe planetă în vreo sută de mii. Deci, despre ce vorbim?
Pian, nu.
Nici tenis.
Cursuri de dans, poate mai târziu.
Desen, aștept să-și dorească.
Canto, nu cred că-i talentat.
Actorie, asta face deja cu plușurile de acasă.
Limba engleză, noi n-avem nici măcar televizor.
Robotică – se pune dacă îi plac butoanele la telefon?
Are 3 ani și 9 luni. Nu știe să scrie, nici să citească. Nici nu are nevoie. Se joacă însă cum noi am uitat.
În clasa a doua, am întrebat-o pe bunica mea ce înseamnă s3x oral. Citisem un articol despre scandalul Bill Clinton-Monica Lewinsky. Bunica s-a făcut verde, a luat loc și mi-a explicat.
Bunica are o poveste pe care o spune reluat, așa cum fac bunicile când se atașază emoțional de un fapt. Avea ea o mătușă, care era de-acum bătrână și invitată la masa de duminică a copiilor ei. Sărbătoreau ceva, nu e important ce. Felul doi, pui la cuptor. Se împart porțiile, la care, zice unul dintre copii:
-Mamei să-i dai fundul, că ăla-i place ei.
Atunci, mamă-sa răspunde memorabil pentru bunica mea și pentru generații întregi:
-Ba să mai mâncați și voi fundul, mă copii, că eu l-am mâncat ani întregi. Și nu că-mi plăcea, ci că voiam să vă rămână vouă cele mai bune bucăți.
