Cea mai frumoasă poveste despre cum vin copiii pe lume este adevărul. Două cărți care m-au ajutat să-i explic băiatului meu că bebelușii nu vin cu barza (p)

În clasa a doua, am întrebat-o pe bunica mea ce înseamnă s3x oral. Citisem un articol despre scandalul Bill Clinton-Monica Lewinsky. Bunica s-a făcut verde, a luat loc și mi-a explicat. 

În clasa a treia, colegii mi-au zis că prezervativul e un chilot de tablă. Mi s-a părut taaaaare dubios, așa că am întrebat-o pe mama. Care s-a făcut verde numai la gândul, ce prostii învață copiii la școală.

În clasa a noua, cealaltă bunică m-a pus să-i promit că nu mă apuc niciodată de fumat și că mă mărit virgină. Când a auzit tata așa ceva, și-a lipit spatele de soba din cameră și mi-a zis relaxat: Cum te măriți e fix treaba ta.

Nu m-am ferit niciodată de cuvinte și nici, de adevăr. Pentru că asta am văzut la mama mea și la tatăl meu. Și, dacă tot analizăm familial, nici bunicile nu prea se sfiau :p

Am fost crescută cu curajul de a pune întrebări. Știam că cel mai periculos e să nu le pui. Că primul om care-mi spune adevărul e mama mea. ”Poți verifica orice cu mine”, îmi zicea. Mi-a răspuns inclusiv la ”Și tu și tati ați făcut …chestia aia scârboasă?” cu un DA atât de firesc, încât ziceai că vorbim de vremea din China. 

”Oamenii se pupă cu limba?”

 ”Eu n-o să fac niciodată așa ceva!”

Astea sunt lucruri normale, dragii mei. Exact așa cum îi învățăm pe copiii noștri, fără să roșim, de la cele mai fragede vârste: ochi, gură, nas, urechi, de ce nu i-am învăța și penis, vagin? Și mai presus de CE îi învățăm (că e foarte posibil să nu le știm nici noi pe toate) e ATITUDINEA cu care le abordăm. E complicat să explici un plămân, un ficat? Atunci de ce ar fi complicat de explicat un uter, un ovar. 

Am avut o prietenă în facultate, care mi-a zis că ea, dacă va avea copii, nu le va spune despre chestii din astea: ciclu, făcut dragoste, sarcină. Că asta-i treaba fiecăruia să afle descurcându-se cumva. Nu aveam copii pe vremea aia și am rugat-o să se mai gândească un pic. Că, deși ei nu i-a spus nimeni adevărul, poate rupe lanțul minciunilor în ceea ce privește cine suntem și de unde venim. Că, dincolo de datele pe care le poate furniza astfel, date pe care copilul le poate găsi în orice carte sau pe internet, așa se clădește încrederea între tine și copil. Și e o zonă fundamentală, am credința că de acolo începe o relație onestă între cei doi. Văd mulți părinți care pretind adevărul de la cei mici ai lor, dar ei nu sunt capabili să-l ofere mai întâi. 

Știu însă că pentru aceștia nu e ușor să vorbească despre lucruri care nu s-au vorbit cu ei. Dar mai știu și că sunt mulți care își doresc să aducă adevărul în relația cu copiii lor, să rupă lanțul minciunilor și să-l înlocuiască cu onestitate și încredere. Știu precis că sunt foarte mulți părinți care vor să rostească vorbele potrivite fără să se fâstâcească, dar cumva ele se împotmolesc în gât. Și, în loc să scoată o explicație simplă, tot ce pot spune e ”întreabă-l pe tata” sau ”du-te la maică-ta, că precis știe ea”. Sau poate n-au imaginația necesară pentru a pune în cuvinte simple procese complicate. De asta vă povestesc cum am făcut noi, ce instrumente am folosit eu, lucruri pe care le puteți face sau folosi, care să vă ajute și să vă dea idei. Pe mama nu v-o pot trimite pachet, dar sunt alte lucruri care pot fi împrumutate.

Aș vrea să aveți convingerea că intențiile mele, când scriu, sunt cele mai bune, pentru că știu și văd cum pot fi copiii cu care se vorbește deschis lucruri așa cum ele vin. E un exercițiu. Nu mai așteptați niciun moment. Începeți de azi. 

• Când ne-am hotărât să avem încă un copil, Tudor a fost primul care a aflat. În rest, nici n-am mai spus la nimeni.
• Când am aflat că sunt însărcinată, el a știut cu câteva secunde înaintea tatălui său. Nu m-am gândit nicio clipă ”how to break the news”, când să-i dau vestea, ce să-i spun, cum să-l fac să înțeleagă. Pur și simplu, când am știut eu, a știut și el. Cum era să țin așa o bucurie ascunsă de el???
• Când m-a întrebat cum se nasc copiii, i-am explicat că unii vin printre picioare, unde se deschide o gaură, sau prin burtă, pe care o taie doctorul. 
• Când făceam exerciții cu balonul, pentru a evita ruptura perineală, i-am povestit despre drumul bebelușului printre picioare. Și că am nevoie de intimitate și liniște. I-am spus ce înseamnă initimitate, limite și respect. I-am povestit despre menstruație. Atât cât am simțit eu că e dispus să asculte. Uneori l-am întrebat: ”vrei să îți povestesc mai multe?” S-a întâmplat să răspundă da sau ba. Am respectat asta de fiecare dată. El știe cel mai bine când e pregătit să audă și cât e dispus să înțeleagă. Probabil, într-o zi, îi voi povesti cum se pune un prezervativ.

Bine-bine, știm că pe bebeluși nu îi aduce barza, că ei vin din burta mamei. Dar cum ajung acolo? Iată o întrebare încuietoare pentru mulți dintre noi. 

Cartea care m-a ajutat să răspund: ”Unde a dispărut Pișpirel?”. Pișpirel e un spermatozoid simpatic, foarte bun la înot. Casa lui e în scrotul domnului Brown, împreună cu mulți alți pișpirei. Acolo au mall, bancă, școli, sală de cinema și de sport. El câștigă concursul de înot, al cărui premiu cel mare este ovului doamnei Brown. 

Cartea e foarte simplu ilustrată, are acțiune și umor, plus adevărul pe care toți copiii îl caută și de care mulți părinți se tem. 

Eu am cumpărat-o când Tudor avea 2 ani și jumătate, a fost un pic prea devreme atunci, că nu l-a prins imediat. În jur de 3 ani am reluat-o și a fost fascinat. E capabil să spună povestea reproducerii umane perfect, așa cum a înțeles-o la vârsta lui. 

În această carte, Pișpirel se transformă în bebeluș destul de repede, adică într-o pagină și ceva. E corect din punct de vedere al faptelor, însă un copil mai mare poate pune alte întrebări. Mai ales un copil cu o mamă gravidă sigur pune multe întrebări. Ceea ce ne duce la cea de-a doua carte, următorul nivel.

Când eram eu gravidă, lui Tudor îi plăcea la nebunie să aflăm chestii despre bebeluș: cât de mare e? Când îi cresc urechile? Nasul, gura, ochii? Când începe să audă? Acum vede? Cum arată la 5,6,7 luni? L-am luat cu mine la toate ecografiile. La unele am fost chiar numai noi doi. I-am explicat: acolo e inimioara, piciorușele, năsucul. Nu știu câtă anatomie a priceput, dar știu sigur că a înțeles ceva ce toți copiii pricep: că mama nu se ferește de el.

Am găsit încă o carte care ne-a ajutat să înțelegem acest proces. Ea se numește ”9 luni. Un ghid al sarcinii pe luni pentru toată familia”. E următorul nivel, după Pișpirel. Amândouă fac parte din colecția Humanitas Junior. Vi le recomand din tot sufletul, or să vă ajute mult, or să vă deschidă uși spre mintea copilului. Chiar îndrăznesc să spun că sunt două cărți pe care orice părinte ar trebui să le citească puiului său.

”9 luni” are altă configurație decât Pișpirel. Urmărește sarcina pe luni și îți spune ce se întâmplă în fiecare etapă: o ilustrație cu bebelușul, partea de ”știați că”, apoi compară dimensiunea lui cu câte o legumă sau fruct și vorbește despre cum se simte mama. Practic, cititorul parcurge drumul de la o singură celulă, la un bebeluș adevărat. Iar cei care doresc și mai multe informații le găsesc la finalul cărții. 

Bebelușul acesta e băiat și i se spune, pe parcurs ”el”, dar puteți înlocui liniștiți cu ”ea”, dacă doriți.

Împreună cu Tudor, vă prezentăm cartea ”9 luni” într-un video scurt. Am vrut doar să vedeți o dovadă despre cum vorbește un copil mic, la fel de relaxat, despre spermatozoizi și iarnă. Vreau să urmăriți cât îi place, că-mi cere să-i mai citesc, e atent când greșesc (unde spun 4 luni, deși eram la 5 luni) și verifică să nu sar pagina cumva.

Vă asigur că merită investiția. E un început minunat pentru adulții care nu-și găsesc vorbele când au de explicat cuvinte simple. Și de construit cele mai importante relații: acelea cu copiii lor.

Cartea cu Pișpirel costă 25 lei și o puteți comanda de aici, ”9 luni” costă 42 lei și o puteți comanda de aici.

Image by OpenClipart-Vectors from Pixabay