Momentul suprem când viața mi-a dat peste nas cu teoriile mele logice împrumutate după ce am citit ”într-un loc” a fost ăsta: unul dintre primele cuvinte pe care le-a spus Tudor a fost “albastru”. Bine, nu fix așa, mai degrabă un fel de “abaatu”, dar oricum era impresionant, pe vremea când toate cuvintele pe care le zicea erau mama, tata, da și nu.
Vă povestesc ceva interesant. Anul trecut, când mi-am făcut comandă de o nouă tură de gel pentru albit dinții (știți că fiecare-i cu fixurile lui), am întrebat pe facebook cine își mai dorește așa ceva, să știu dacă trebuie să comand mai mult. Au fost multe mâini ridicate, ăla eu, ăla eu. Dintre doritori, pe vreo 7 am și ajuns să îi văd la cabinet. Dintre care, ghici, câți aveau indicație de albire dentară? Yep, niciunul.
Nu vreau să stric tradiția lui Moș Nicolae, care aduce fructe și nuci, dar nici nu vreau să-mi cer scuze că îi facem o bucurie unui copil de-al dumneavoastră, la început de decembrie.
S-a așezat pe scaunul din bucătărie, după ce s-a spălat pe mâini. Întotdeauna se spală pe mâini când intră în casă, a fost unul dintre lucrurile care m-au cucerit la el.
-Astăzi am văzut toți nervii cranieni. (după care a urmat o pauză și o privire în gol, de parcă își derula filmul operației. Vorbea rar, de parcă nici când vorbești despre nervii cranieni nu te poți grăbi pe lângă ei.) Știi cum?
Nu știu la voi în bucătărie ce se întâmplă, dar la mine nu e niciodată ca-n filme. Le știți, filmele alea de pe net, de circulă pe facebook, la care până și bărbații dau share.
Eu n-am frați sau surori, dar mama mea mereu zice o vorbă despre sora ei. Că nu s-ar putea certa cu ea niciodată, indiferent ce prostie imensă ar face. Că așa-s surorile între ele, că așa ar trebui să fie frații. Mie – om singur la părinți- mi se părea o vorbă soră cu prostia, să mă scuze mama mea. Cum adică, nu te poți certa? Cum adică, orice prostie? Ce suntem noi, sclavi ai întâmplării de a ne fi născut cumva? Suntem faptele noastre, nu ce ne scrie în ADN.
