Pe măsură ce crește copilul, multe haine îi rămân mici, iar părintele realizează că viața unui tricou curat ține cam până la prima gustare sau trântă în parc. Așa că își adaptează din mers standardul la capitolul fashion pentru cineva mic. Prioritățile lui vestimentare sunt comoditatea și cam atât. Însă pretențiile mele estetice nu sunt pe cale de dispariție, să zic. Totuși, nu îmi vine să dau o avere pe o hăinuță și mă bucur de orice primesc.Mai ales de moștenirile de la alți copii mai mari.
Are bărbatu-meu un prieten, un coleg ceva mai mare, să zicem că-i din Cluj. A venit omul la noi în Anglia la un congres odată, pe vremea când încă nu eram căsătoriți. Nu știam multe despre el, decât că avea copil mare, făcut cu iubita din liceu. Un inel pe deget la fata asta lipsește, îi spunea Horațiului destul de în serios. Mie-mi creștea inima, vă dați seama, în sfârșit unul care mă vedea material de nevastă! Să zicem că nu aș fi refuzat un inel de la Horațiul din poveste, dar voiam să vină intenția de la el, nu de la colegul cu mai multă experiență. Și într-o dimineață la cafea, ne-a povestit asta.
Până la 4 ani, eu nu am pus gura pe ciocolată. Simt de parcă am pierdut startul și încă mai recuperez. Dacă nu-i dați, ea n-are de unde să știe că există, le-a zis pediatra părinților mei, care erau disperați de cum arăta pielea mea. S-o crezi tu! îmi vine să-i zic, de parcă e vina ei că au dat toate alergiile alimentare peste mine când eram copil.
Numa’ mâine nu-i poimâine și vine vara, era să zic. Știu că e greu să ne imaginăm căldura, însă hidratarea și protecția solară vor fi vedetele sezonului, pe buzele tuturor. E important să ne păstrăm hidratați și noi și copiii noștri. Eu fac la fel de urât când mi-e sete ca atunci când mi-e foame. Nu te mai înțelegi.
Merele și perele îmbătrânesc cel mai repede probabil. Deși nici cu bananele nu mi-e rușine. Din momentul în care se pupă cu aerul și până la a treia îmbucătură, deja devin maronii. Științific îi zice oxidare. Cam ce pățesc și oamenii în timp, doar că nu numai pe dinafară ca fructul din farfurie. De asta suntem disperați după antioxidanți: ne testăm nivelul din sânge, vrem să îi bem, să-i mâncăm, să-i ungem pe pâine. Și fugim de orice înseamnă oxidare: raze de soare, alimente îmbătrânite, stres.
Mă tot uit pe internet în căutare de inspirație, trag cu urechea pe la prietenele mele, încerc să-mi amintesc din fragedă pruncie: ce mai putem mânca la micul dejun? Și găsesc, nu zic nu, google e plin de idei bune și frumoase, sunt sigură că sunt făcute de oameni aceste aranjamente și că zânele nu ne-ar vizita pentru așa ceva:
