Făgăraş, judeţul Braşov. Ploua cu tunete şi fulgere, de aveam ştergătoarele de la maşină pe viteză maximă, când am făcut poza. Dar calitatea intrată la apă a imaginii, nu îi ştirbeşte din farmec (?)….
“CU NOI PLECI MULTUMIT!”
Categoria: o blonda in lume (Pagina 28 din 33)
După un fapt real, petrecut în fostă capitală culturală de Uniune Europeană:
Zilele trecute, la bancomat: Îmi termin treaba, vine un domn. Cică, mă roagă să îi scot şi lui nişte bani, dacă nu mă grăbesc. Că el nu se pricepe la butoane, display-uri şi PIN-uri… Nu am înţeles din prima şi am avut intenţia de a-l refuza, că -repet- mă grăbeam. (Da, mamă, mie se mai întâmplă şi mie câteodată!!!). Dar am văzut că scoate o hârtie pe care avea notat ceva.
Rămân. Dar numai cu condiţia de a-mi promite că nu mai face chestia asta niciodată. Introduc cardul şi încerc să îi traduc. Display, butoane şi limba română. Să înveţe. Dar el face, nunu, oricum nu mă pricep, faceţi dumneavoastră. /-Bineeeeh. (Mă grăbeam în continuare.)
Aparatul îmi cere PIN-ul. Mă retrag şi îl rog să-l tasteze. Nu vrea şi începe să zică. 5185. Cu gura şi prea mulţi decibeli, având în vedere semnificaţia sunetelor pe care le scotea. Operaţiune încheiată cu succes.
Partea a doua:
Să luăm aminte:
A doua medalie de aur a Romaniei -la canotaj
Felicitări, fetelor!
Olimpiadele din China sunt noul sex din presă. Poate sună murdar, dar aşa este. Inclusiv bloggerii în pană de trafic şi idei, la ceas de august, postează titluri şi dau cu bold peste cuvinte, poate-poate or intra mai mult în graţiile gogului. Şi cum spuneam, dacă sexul şi Olimpiadele vând, ia să-mi dau şi eu cu părerea că prea m-am abţinut până amu.
Avem şi noi câţiva oameni care muncesc, transpiră zi de zi şi se abţin de la ciocolată(!!!!!!) şi cozonoci de Crăciun, oameni care îşi sacrifică oase, copilării şi sentimente pentru a atinge un scop. Şi mai avem încă douăzecişiceva de milioane de leneşi care stau cu degetu-n … telecomandă, emoţionaţi până la lacrimi în momentul premierii. Care aceste milioane de “restul” se bat cu pumnii-n piept, felicită -e drept- şi spun cât sunt ei de mândri.
Unde brusc mi se taie filmul şi încetez a mai înţelege substratul acestei afirmaţii. (?!?!?!) Că te bucuri pentru un compatriot, înţeleg. Că îl feliciţi, bravo ţie, ai cei şapte ani de-acasă. Dar că îţi atribui prin transfer nişte succese ale lui, nu mai pricep. Oamenii sunt încă suficient de ignoranţi naivi încât să creadă că un buletin le dă nişte drepturi?
Nu, dragilor, nu eşti mamă fiindcă scrie în certificatul de naştere aşa, ci pentru că te trezeşti noaptea de grija copilului tău. Nu îţi împarţi viaţa cu un om, fiindcă te-ai jurat când erai mic şi credeai în basme, ci pentru că viaţa ţi se îmbogăţeşte cu el, nici vorbă de diviziuni. Analog pentru naţionalitate. Într-a şaptea am luat menţiune la olimpiada de lb. română, faza naţională. La şase luni spuneam o poezie. Iar la patru ani încă mai făceam pe mine. Şi da, sunt mândră să fiu eu.
p.s. dacă mai vrea careva să-i transfer una din proprietăţile mele mai sus menţionate, rezolvăm. Nu vreau nimic în schimb, doar s-o facem oficială. Că cine ştie cui i-o mai trebuie şi pe asta…
Later edit: încă un aur la atletism! Bravo lor! îi felicităm pe toţi sportivii de acolo. Nu doar pe cei medaliaţi 🙂
Noroc că nu e termometru clasic cu mercur, că îmi făceam griji să nu pocnească. Orice soluţie pentru situaţia dată e binevenită. Eu venisem cu ceva idei aici.
*după un caz real
În ceea ce se cheamă cu mare îngăduinţă şi generozitate a exprimării Promenada “mall” în Sibiu, are loc următoarea scenă: un tip şi-o tipă, la vreo 40 ani, bine îmbrăcaţi. Ea cucoană dichisită, aranjată discret, cu geantă de calitate şi parfum fin. El, un fel de Clooney în vremurile bune, domn cu pantaloni la dungă şi ceas elveţian. Genul cuplului de intelectuali cu situaţie financiară de pierdut prin magazinele din România.
Se pare că discută ceva în contradictoriu, ea merge cu paşi repezi şi înfige tocurile hotărât, pe o arteră principală a minunatei locaţii. El, la vreun metru în urma ei, bolboroseşte agitat. Ca răspuns primeşte sictir şi din când în când o avertizare: Taci, că te înjur. El -nimic, ea –Taci, că te înjur.
Până când i se acreşte omului, ori înverzeşte, ori înfloreşte, şi se opreşte cu mâna-n şold şi îi zice: Păih tu, Proasto! Ascultă-mă când vorbesc cu tine! Evident că la asemenea apelativ orice doamnă reacţionează prompt. Se întoarce şi îi spune pe un ton calm, vorbind rar şi răspicat: Auzi, dragă, proastă o fost mă-ta, că în loc să sugă p***a, te-o făcut pe tine.
Perpetuum domnie.
