După săptămâna minunată în care am dormit adunat vreo 20 de ore și în care mi-a fost extraordinar de greu să țin pasul și cu spălatul pe dinți, apăi cu scrisul pe blog, am decis că e musai să am o rezervă de articole pentru zile și nopți din astea albe. Idei am grămezi, ele dansează în mintea mea ținându-se de mână, doar mi-aș dori mai mult timp să le pun pe hârtie, pe blog, pe telefon, pe oriunde ar fi.
Multă lume e vădit surprinsă când îmi exprim părerea: da, lucrurile în România sunt mai scumpe decât în Anglia! Deși, ar fi mai prudent să nu mă porniți, subiectul financiar e unul delicat zilele astea.
La cursul ăsta, eram mai mulţi colegi, naţii diferite. (Şi cum tot românul e poet şi răspândit, am avut norocul să întâlnesc şi aici un român, dar nu despre asta e vorba. Ci despre colegul bulgar.)
Într-o discuţie cu o tipă din Lituania şi alta din Anglia, dar din părinţi turci. Asta mică, englezo-turcoaica, frumoasă-foc, dar mai mult englezo decât turcoaico. Vedeţi imediat de ce.
Vorbeau ei despre de unde e fiecare, când apar eu. Mă-ntreabă bulgarul:
-Tu de unde eşti?
-Din România.
La care, către asta mică: -Vezi, ea ştie unde e Bulgaria!
Toată lumea râde. Deşi nu e tocmai un compliment. Nici măcar pentru româncă 😉 Să zicem că la noi e cam normal să ştii orientarea pe hartă…cam de prin clasa a 6a.
După toate astea, începe lecţia de geografie: Deci unde vine Lituania? Ştii unde-i Polonia, pe-acolo şi Lituania… .
Iar Bulgaria e … la cursul următor!
(Şi când te gândeşti că unii pleacă din România, pentru a le oferi copiilor lor o altă educaţie. Sper din tot sufletul să nimerească o şcoală bună şi nişte prunci dispuşi. S-o facă pe ea, şcoala cea bună.
Şi ca să nu ne înţelegem greşit, englezo-turcoaica de care râdeam mai sus e o super-isteaţă, absolventă de medicină dentară în Sheffield, trecută prin întreg complico-sistemul englez de complicare şi ieşită cu diplomă şi precis cu nişte atuuri intelectuale. Şi frumoasă-foc, pe deasupra. N-o face Bulgaria pe ea, serios acuma.)
p.s. Pentru cei care se simt extremi şi deştepţi într-o zi de miercuri, ia jucaţi-vă un pic pe atlasele astea. Doar doar să vă epuizaţi puţin din energia vreunui comentariu răutăcios. Just in case, cum ar zice turcoaica. 😉
La asta m-am gândit toată ziua. Deşi o tipă deşteaptă mi-a spus odată, mai demult, se ştie ea care, că e la al treilea bărbat, dar ea a rămas aceeaşi. Referindu-se nu numai la nume.
La asta m-am gândit toată ziua, deşi iubitul meu mereu îmi zice să-mi păstrez numele, dacă e important, că asta e o formalitate. Dar cum să nu-i iau numele, când alţii îi fotografiază lui semnătura şi o postează pe facebook ca să se laude?!
La asta m-am gândit toată ziua, deşi ştiu că vreau să mă cheme ca pe copilul meu.
Şi-al lui.
Spuneţi-mi, chiar dacă ştiu că sunteţi ocupaţi cu Marii şi cu petreceri, spuneţi-mi că nu-s singura nebună care-şi face asemenea gânduri.
Şi gândul cel păcătos.
Azi-dimineaţă, ora 7, sună smartphon-urile ca din gură de şarpe. La unison. Amândouă. Da’ ia mai tăceţi, nebunelor de telefoane, şi lăsaţi oamenii să doarmă!!! Cu ce v-au greşit ei vouă în afară că v-au inventat şi încărcat şi alte cele! Uneori am senzaţia că telefoanele au ceva personal cu noi atunci când brusc decid să fie matinale, tocmai când visam aşa frumos cafele şi poveşti cu prieteni pe care nu-i am. În fine.
O regulă de trei simplă, care te pune pe gânduri şi pe făcut copii – că tot suntem în săptămâna dedicată. Habar n-am ce m-a apucat, dar în fine.
Tata are 57 de ani azi-mâine şi-un copil de 27 azi-mâine, cam aceeaşi azi-mâine. Iubitul meu are un coleg de vreo 45, a cărui soţie tocmai a născut săptămâna treuctă. Când era de vârsta lui, tată-meu avea deja o fată la liceu.
Discuţie despre cum se duce vârsta la care începem să fim părinţi tot mai târziu. Discuţie încheiată, că avem cu toţii motivele şi carierele noastre.
Cică discutau ei astăzi (iubitul şi colegii) cam care va fi vârsta de retragere în pensie peste câţiva ani, când vor ieşi ei, dacă se tot amână. Adică, acum se trimit în pensie mai târziu oamenii, iar la modul în care progresează medicina, probabil că va fi crescută vârsta tot mai mult.
La care unul dintre ăştia de mai sus, în ceea ce la prima vedere ar părea o încercare de glumă occidentală: Vârsta pensionării va fi aşa târzie, c-or să aştepte să avem nepoţi!
pauza pentru reflecţii şi tristeţi
Ce-am înţeles eu din morala asta e că alegerea e simplă. Oamenii din vorbirea de mai sus au câte o carieră celebră. Dar nu au timp. Să-şi facă pruncii, ca să-şi apuce nepoţii.
Aşa că, aveţi grijă la tinereţe, ce alegeri şi ce greşeli vă asumaţi când faceţi. Alegeri sau copii. Cei mai isteţi le pot pe amândouă. Uitaţi-vă la tata.
Al dumneavoastră câţi ani are? 😉
