Categoria: Hunger Management Training (Pagina 3 din 3)

Prima săptămână: de ce ţi-e frică, nu scapi!

Continuare

Lămuriri despre campanie

Imediat după postarea de joi, am primit foarte multe mesaje cu nişte întrebări, la care nu mă gândisem iniţial că ar trebui discutate.

Continuare

Primul videoblog cu blonde

Ieşind din zona mea de confort şi din spatele tastaturii, dau startul unei noi ere în viaţa blondelor. (Ca să auziţi şi dumneavoastră graiul blondesc în original, aproape la fel de neşlefuit ca acum trei ani, când a venit prima dată în capitală.) Să fie cu noroc, zic! Doar puţintică răbdare, stimabililor, că încă nu mă pricep aşa bine. De exemplu, nu ştiu cum faci să pui link într-un video? 🙂 Fiindcă ce urmează are legătură cu asta şi cu asta.

Să vedeţi ce-am copt zilele astea:

La mine-acasă se aud păsărele ciripind, vecini supăraţi şi blonde curioase. În materie de reguli de alimentaţie, diete şi siluete, cred că aş putea da doctorat. Parcă le-am văzut pe toate, pe unele chiar am senzaţia că le-am inventat! Tocmai de asta, nu era să-mi scape training-ul de Hunger Management!

p.s. M-am înscris aici (şi apreciez orice formă de solidaritate! De luni, da?). A, şi promiteam o poză:

Continuare

Pagina 3 din 3

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 117 queries in 0.124 s