Categoria: Hunger Management Training (Pagina 2 din 3)

De citit: “Ce a făcut Tnuva pentru mine”

Tnuva schimbă vieţi. La începutul campaniei de Hunger Management, le spuneam celor de la agenţie că, dacă această campanie va ajunge să schimbe 5 vieţi, din punctul meu de vedere, nu ne-am străduit degeaba. Eu n-am treabă cu planuri de marketing şi rapoarte de vânzări, eu am treabă cu oamenii care le generează. Ştiţi, iniţial mi s-au părut şi mie uşurele sarcinile. Sau nici măcar “sarcini” în adevăratul sens al cuvântului. Mai degrabă nişte întrebări. Light, aşa ca iaurtul 🙂 Pe urmă a venit a doua zi de HM, am lăsat maşina acasă şi am văzut că altfel e când click-urile sunt cu link spre scări şi nu spre lift, spre metrou şi nu spre maşină. Şi totuşi, am zis, e uşor, poate prea uşor. Poate mi-aş fi dorit şi eu să ştiu că azi mănânc gaura de la covrig şi mâine ce-a rămas din ea. Şi cu toate că n-am primit nici o clipă astfel de indicaţii (care sunt şi prosteşti, de altfel, dar vreau eu să zic ceva…), tot funcţionează ideea.

DE CE? Fiindcă ajungi să conştientizezi nişte chestii banale, mici, de zi cu zi. Şi ştiţi ce, nici nu trebuie să faci mai mult. În momentul în care eşti conştient unde greşeşti, automat se activează toate acele mecanisme care te duc pe drumul cel bun. Spre schimbare. E mai simplu decât ne imaginăm. Valentina Florea a scris un text care m-a impresionat. Fiindcă a înţeles despre ce-i vorba cu toată fiinţa ei, nu numai cu mouse-ul. Acestea sunt campaniile adevărate: cele care produc mişcări interioare. Felicitări, Tnuva! Dar, mai ales, felicitări, Valentina! Ascultaţi la mine: nu contează de unde vă luaţi motivaţia. Important e s-o păstraţi.
Una viaţă schimbată. A mea să fie încă una? Mă străduiesc. And still counting…

Later edit: Dacă nu puteţi accesa linkul către textul Valentinei, e din cauză că ea are profilul de facebook restricţionat (ceea ce eu nu ştiam, fiindcă noi suntem prietene). Am rugat-o să-mi dea voie să fac un print screen şi să-l public aici. De îndată ce am permisiunea ei, mă execut. Nu fiţi nerăbdători 😛

Later edit 2: Gata, am acceptul! Iată şi textul: 

Continuare

Săptămâna 3: O fi semn?

De la campanie la magazin

Întrebam săptămâna asta pe twitter cum vi se pare campania Tnuva pentru gama Slim (iaurt, brânză şi lapte) în combinaţie cu trainingul de Hunger Management. Mie mi-a plăcut ideea din start. Fiindcă în primul rând promovează sănătatea şi silueta. Fiindcă nu te obligă să cumperi nimic, ci îţi pune la dispoziţie un instrument, care, dacă-l ştii folosi, te poate ajuta. Unii au zis că e prea uşor, alţii m-au întrebat şi “ce să mănânc?” “Unde-i dieta?”

Am înţeles că noi, oamenii, avem nevoie de nişte repere clare, stabilite de alţii, fiindcă ne e teamă să avem încredere în noi. Eu cred că nişte principii de bun simţ, pe care le cunoaştem cu toţii pot fi cheia succesului pentru o siluetă frumoasă. Lucruri de genul: să mănânci mai puţin cantitativ, să nu exagerezi la cină, să nu te culci cu burta plină. Să eviţi covrigeii şi televizorul şi cafeaua cu untură (urăsc laptele ăla concentrat, de cafea!). Dar se pare că lucrurile simple nu ne plac, noi vrem reţete şi porţii, grame şi calorii la virgulă. Domnilor, aceste lucruri nu fac decât să ne obosească! Iar drumul spre sănătate nu ar trebui să fie deloc unul obositor! Deci, haideţi să nu ni-l facem singuri astfel, căci vom ajunge s-o urâm pe ea, pe ideea de sănătate. Căci de sănătate propriu-zis nu ne vom mai bucura multă vreme în condiţiile astea.

Şi ducând discuţia mai departe, mărturisesc că eu sunt un om foarte rar şi puţin influenţat de publicitatea diferitelor produse. Poate şi din cauza serviciului pe care-l am şi unde sunt constant bombardată cu cele mai cele creme şi parfumuri. Mi-e greu să mai cred ceva. Nu mă mai convinge nimic. Alegerile pe care le fac în supermarket sunt dictate de pura întâmplare, de vreun conservatorism bolnăvicios sau de (rar) o recomandare primită de la cineva cunoscut. Adică, dacă mie vine Ştefi şi-mi spune că i-a plăcut cum miroase detergentul respectiv, o să mă duc să-l cumpăr. Că am încredere în nasul ei. Dar, altfel, mătuşa din Italia nu mă convinge de nimic. Ba chiar mă enervează faţa ei. Aşadar, avem campanie isteaţă, dar ce iaurt avem în frigider?

Sunt foarte curioasă: care dintre dumneavoastră şi-a cumpărat iaurtul portocaliu cu inulină de la Tnuva? (Eu mărturisesc că după prima discuţie cu agenţia, când mi s-a propus proiectul, m-am dus direct la magazin şi mi l-am cumpărat! Şi mai ziceam că nu mă las influenţată… 😛 )

Săptămâna a 2-a: Lăsaţi-mă cu ora 6…

Iată, tocmai ce-am ajuns acasă. Cum să nu mai mănânci, domne, după ora 6?! Când activitatea ta se adună acasă la 8! Bine, numa’ să nu te mai adune pe tine nimeni din frigider… Asta cu nu mai mănânca după 6 e ca şi când mi-ai da întâlnire la ora 25. Sau ca şi când ai zice 30 februarie. În calendarul meu nu le găsesc. Sau credeţi că ar trebui să caut mai bine?

Cum ai arăta cu 10 kg în plus?

Răspuns: foarte obosit.

Azi-dimineaţă rămăsesem fără apă în casă, aşa că am coborât urgent la maşină, să iau un bidon. L-am lăsat acolo, fiindcă niciodată nu car grămezile de apă sus. E simplu, n-am nici spaţiu şi nici nevoie de depozite lichide în casă. E prima dată când mi-am luat un bidon cu 10 l de apă, deci, cu atât mai greu căratul. Şi, ce să vezi? În casa scărilor, liftul meu era la 9. Întotdeauna, dar întotdeauna se întâmplă ca până el să coboare la mine, eu să fiu deja în casă. Avantajul de a fi mic: dai repede din picioare. Deci, nu prea îl aştept. Iar azi, cum eram cu bidonul în braţe şi ăsta era greu tare, am zis, hai s-o iau pe scări. Ca-ntr-un exerciţiu de realitate: cum aş urca pe scări dacă aş avea aproape 10 kg în plus! Credeţi-mă, am ajuns până la etajul 1, când mi-am dat seama… ce cretinitate de exerciţiu!!! Spatele meu, săracul, n-are nici o vină că eu sunt o gâscă curioasă! Cacofonia se potriveşte-n context.

Aşa că, am lăsat nenorocirea din braţe şi am chemat frumuşel liftul.
Încă sunt îngrozită. E foarte greu, domnilor, să ai 10 kg în plus la purtător. Morala: e bine şi-aşa rău. Aşa că, de trageţi speranţe la o viaţă mai uşoară, permiteţi-mi să vă amintesc: mâine începe un nou training de Hunger Management. Dacă nu v-aţi înscris, încă se mai primesc CV-uri. (Şi apropo de asta: văd că au intrat aproape 5000 de oameni (later edit: între timp, numărul a sărit de 5000) în program. Wow! Dacă aş fi în locul celor de la Tnuva, după finalizarea campaniei, aş pune taxă pe înscriere. Şi aş duce conceptul mai departe.)

sursa

Televizorul face poftă de mâncare

Orice învăţ are şi-un dezvăţ. În dimineaţa asta sunt optimistă, fiindcă mi-am dat seama că nu am alte opţiuni, dacă vreau să nu-mi pierd minţile. Trist e că pe lângă minţi, mai sunt şi alte sănătăţi puse în pericol, aşa că astăzi am doar gânduri bune. Ceea ce vă propun şi dumneavoastră insistent.

De două zile mi-a venit o motivaţie din aia dinlăuntrul mădularelor, că mi-e şi frică să o spun, să nu mi se dilueze. Mi s-a golit stomacul şi mi s-a trezit buna dispoziţie. Dacă au vreo legătură? Cu siguranţă. Ştiţi, mă gândeam că habar nu am de unde vin toate aceste stări care ne dictează cum să fim: trişti şi supăraţi, veseli şi zâmbăreţi. Pofticioşi sau săturaţi. Leneşi sau agitaţi. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu pot fi toate astea într-o singură zi. Într-o singură oră, dacă mi se aliniază astrele.

Atunci, trebuie profitat de momentele de luciditate şi identificaţi toţi acei factori care strică ordinea bună a lucrurilor. Bucătăria, de exemplu. Şi televizorul de aici. Ca să facem un mic istoric, e important să vă spun că eu am avut un şoc atunci când m-am mutat la Bucureşti şi am stat primele 2 luni la o mătuşă, să văd că oamenii ăştia mâncau doar în bucătărie. Probabil răsfăţul mamei (care-mi aducea nu de puţine ori micul dejun în pat) şi viaţa în cămin “m-au stricat”. Eu mâncam peste tot. Apoi m-am mutat cu prietena mea, care şi ea… mânca doar în bucătărie. Bine, toţi mai sus-numiţii fac parte din ciudata categorie de oameni care-şi cumpără o ciocolată şi o săptămână tot mănâncă la ea. Eu în locul unei asemenea amăgiri prefer să mă abţin. Pe principiul nesănătos: totul sau nimic. Să-mi educ obiceiul de a mânca doar în bucătărie a fost mai complicat până am redescoperit plăcerea ronţăitului la TV. Care e o falsă plăcere, fiindcă s-a demonstrat prin studii că al nostru creier conştientizează doar primele 2 şi ULTIMELE 2 linguriţe din borcanul cu îngheţată. Deci doar de acestea te şi bucură. Tot ce vine între e un gest mecanic, ce nu beneficiază de atenţia noastră şi care nu produce nici o satifacţie. N-am zis eu, ci alţii mai deştepţi. Eu doar confirm că au dreptate, fiindcă ştiu că întotdeauna sunt disperată când văd că se termină. Şi parcă aş mai vrea. Ca atunci când intram 5 minute pe hi5 şi după vreo oră mă trezeam că nu ştiu unde a zburat timpul. Da, mâncatul la televizor e o porcărie la fel de mare ca hi5-ul. Sau mai mare, că hi5-ul n-a îngrăşat pe nimeni.

Aşadar, de-acum înainte, doar cafeaua o s-o beau cu televizorul aprins. Şi atenţie, o beau neagră!

 

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 130 queries in 0.211 s