De la campanie la magazin

Întrebam săptămâna asta pe twitter cum vi se pare campania Tnuva pentru gama Slim (iaurt, brânză şi lapte) în combinaţie cu trainingul de Hunger Management. Mie mi-a plăcut ideea din start. Fiindcă în primul rând promovează sănătatea şi silueta. Fiindcă nu te obligă să cumperi nimic, ci îţi pune la dispoziţie un instrument, care, dacă-l ştii folosi, te poate ajuta. Unii au zis că e prea uşor, alţii m-au întrebat şi “ce să mănânc?” “Unde-i dieta?”

Am înţeles că noi, oamenii, avem nevoie de nişte repere clare, stabilite de alţii, fiindcă ne e teamă să avem încredere în noi. Eu cred că nişte principii de bun simţ, pe care le cunoaştem cu toţii pot fi cheia succesului pentru o siluetă frumoasă. Lucruri de genul: să mănânci mai puţin cantitativ, să nu exagerezi la cină, să nu te culci cu burta plină. Să eviţi covrigeii şi televizorul şi cafeaua cu untură (urăsc laptele ăla concentrat, de cafea!). Dar se pare că lucrurile simple nu ne plac, noi vrem reţete şi porţii, grame şi calorii la virgulă. Domnilor, aceste lucruri nu fac decât să ne obosească! Iar drumul spre sănătate nu ar trebui să fie deloc unul obositor! Deci, haideţi să nu ni-l facem singuri astfel, căci vom ajunge s-o urâm pe ea, pe ideea de sănătate. Căci de sănătate propriu-zis nu ne vom mai bucura multă vreme în condiţiile astea.

Şi ducând discuţia mai departe, mărturisesc că eu sunt un om foarte rar şi puţin influenţat de publicitatea diferitelor produse. Poate şi din cauza serviciului pe care-l am şi unde sunt constant bombardată cu cele mai cele creme şi parfumuri. Mi-e greu să mai cred ceva. Nu mă mai convinge nimic. Alegerile pe care le fac în supermarket sunt dictate de pura întâmplare, de vreun conservatorism bolnăvicios sau de (rar) o recomandare primită de la cineva cunoscut. Adică, dacă mie vine Ştefi şi-mi spune că i-a plăcut cum miroase detergentul respectiv, o să mă duc să-l cumpăr. Că am încredere în nasul ei. Dar, altfel, mătuşa din Italia nu mă convinge de nimic. Ba chiar mă enervează faţa ei. Aşadar, avem campanie isteaţă, dar ce iaurt avem în frigider?

Sunt foarte curioasă: care dintre dumneavoastră şi-a cumpărat iaurtul portocaliu cu inulină de la Tnuva? (Eu mărturisesc că după prima discuţie cu agenţia, când mi s-a propus proiectul, m-am dus direct la magazin şi mi l-am cumpărat! Şi mai ziceam că nu mă las influenţată… 😛 )

Articolul anterior

Săptămâna a 2-a: Lăsaţi-mă cu ora 6…

Articolul următor

Ce bine că ne-a dat Domnul picioare!

18 Comentarii

  1. Eu mi l-am cumparat si mi-a placut la nebunie.Cred ca o sa aiba succes.

  2. Da, toata lumea care l-a incercat zice acelasi lucru. Ca e bun si te satura. Greu e pana il gusti o data. De asta zic…
    Tu, Maria, de unde ai aflat de gama Slim?:)

  3. Intr-un supermaket la standul de iaurturi mi-a atras atentia .Era nou si eu deobicei citesc pe el si daca imi place il pun in cos.Si pur si simplu mi-a placut si m-am hotarat sa il testez.

  4. teo

    vreau sa te intreb de ce ai ales sa faci reclama la o multinationala de lactate??a carei produse sunt rezultatul unor animale tratate cu foarte multe chimicale,hormoni, antibiotice….sanatatea nu provine din produse care au un buget de promovare f mare..care afirma ca iti ofera sanatate pe paine.cu cat e cutia mai colorata si cu cat sloganu mai puternic ar trebui sa ne intrige mai mult..

  5. teo, laptele de la vacă, până să ajungă la mine se strică. Eu sunt un om care mănâncă gătit o dată pe săptămână şi ajunge la alimentară de maxim două. Nu cresc găini pe balcon şi nici morcovi în ghiveci. Mi-i cumpăr într-una din cele două dăţi în care (dacă) ajung la magazin. Eu sunt un om recunoscător că s-a inventat pasteurizarea laptelui şi cutia de carton. Eu n-am timp nici să pun laptele la acrit, chiar dacă singur se face iaurt. Înţelegi?
    Însă, pe de altă parte, nu fumez, pe Cola n-am pus gura-n viaţa mea şi nici mezeluri nu înghit. Adică, încerc să compensez. Lactatele în schimb îmi plac. Iar iaurtul ăsta era fix ăla pe care-l beam eu. Fericită întâmplare. Dacă ar fi venit ăştia de la Coca Cola la mine, i-aş fi trimis la plimbare. Pe cei de la Ţigara electronică tocmai i-am refuzat.
    Dar iaurt beau. Şi-mi place. De ce e greşit că spun asta pe blog?

  6. p.s. Şi pentru că e campanie faină. Nu e ca şi când le spui părinţilor să dea margarină pruncilor, că are vitamine. lol. de 3 ori lol sau Doamne fereşte!
    Campania promovează ceva care poate face bine. Cu iaurt sau fără. De aici şi postul acesta al meu.

  7. teo

    nu am avut intentia sa te atac sau s ate condamn pt ce scrii pe blogu tau..am satzi explic de ce ma atins reclama facuta de tine…la noi in tara e intrecere de multinationale producatoare de lactate(danone,campina,tnuva) care incearca sa convinga publicu( credul)ca produsele lor sunt perfecte( te activeaza, te slabesc te scapa de cancer etc.tot felu de campani,,,pt ca avem nevoie de mentori care sa ne zica ce si cum…ca noi singuri nu putem….e un iaurt nu un mod de viata….). in aceste conditii in care aceste companii sunt f dorite,producatorii romani sunt terminati..obligati sa-si vanda laptele ori la companiile cu pricina or sasi vanda de tot vaca(strategi de dumping si legi care favorizeaza corporatiile).cauta taranu roman….daca mai exista iti ofera cel mai bun iaurt…si merita facuta reclama la asa cva. cat despre timp liber…nu stiu ce sa zic eu am program de la 9 la 9,dar pt asta caut sa nu intru in supermarket si sami fac cumparaturile de la sat….nu am nimic cu pasteurizarea,,tiam zis..am cu hormoni cu antibioticele din produsele lactate si probabil cu indiferenta de a face diferenta

  8. teo

    p.s.
    “Campania promovează ceva care poate face bine. Cu iaurt sau fără”.

    cred ca e mai mult vorba despre iaurt si nu depsre campanie….e o companie care vinde lactate nu campanii de slabit…asta face parte din strategia de marketing pt publicul feminin dornic sa-si mai ocupe timpul cu inca o metoda noua:))…romancele sunt pritre cele mai frumoase femei…si nu cred ca sunt grase din potriva….poate prea preocupate de cum arata. de aici si invelisul asta pregandit al produselor….slabeste frumos….

  9. Eu am auzit de el de la TV, intamplator. Apoi am citit de HM de la tine si mi l-am luat. Am ramas totusi putin dezamagita de gust…dar senzatia de satietate exista, avand in vedere ca 3/4 dintr-un iaurtel m-au tinut vreo 3 ore(de dimineata, in conditiile in care am mai mancat doar 2 biscuiti pe langa). Probabil o sa ma obisnuiesc pana la urma:)
    Salutari!

  10. teo. Băi. Nu m-ai atacat. Ţi-ai spus o părere. Noi doi am avut păreri diferite de-a lungul vremii în mai mult de un subiect. Şi tocmai ăsta era hazul 🙂 Deci. Cea mai sănătoasă formă de iaurt e atunci când iei laptele de la vacă şi-l pui la acrit. E singurul mod natural de a-ţi administra probiotice. Adevărat.
    Dar vacile sunt prea departe de mine la orice oră din zi şi din noapte. Şi ca mine mai sunt mulţi. De asta, noi ăia mulţi cumpărăm de la magazin. Mama acasă cumpără lapte, brânză şi ouă de la ţărani. Ea şi laptele la cafea îl bea natural. Dar ea are surse pentru astea.
    Şi în altă ordine de idei, campania e mişto. Pentru mine ca blogger înseamnă mult. E exact ce ziceam aici.
    Nu aş face niciodată reclamă la ceva care ştiu că e o porcărie. Nu aş trimite mamele cu pruncii la McDonald’s.
    Strategia de marketing mi se pare superbă. Ideea foarte bună. Se speculează pe o problemă şi se speculează bine. Până şi pe mine m-a prins. Şi da, le-am încercat pe toate. Tocmai de asta, nu-mi putea scăpa ceva nou. Dacă funcţionează?! 🙂
    mulţumesc în numele româncelor pentru complimentul pe care l-ai făcut. Însă greutatea ideală e în ochii tăi, nu în cei ai privitorului. De curând, o tipă mi-a spus cu un soi de tânjala: “da’ tu eşti aşa de slaaaabă…”. Doar pentru că eram mai slabă decât ea, nu înseamnă că sunt “AŞA DE SLABĂ”. Ea bate suta. De kilograme.
    Deci depinde. Cel mai important e să te simţi bine în pielea ta. Nu-ţi doresc niciodată să cunoşti altceva.

    Şi încă ceva. Mă bucur că ai scris “la noi în ţară”.

    Bibi, primul pe care l-am luat eu a fost din ăla de băut, portocaliu. Cu inulină, de te satură. Şi am făcut greşeala de a-l bea pe tot, seara. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am stomacul mult prea mic pentru 500ml! Dar îmi place că are căpăcel şi îl pot păstra la frigider. Acum îl beau în reprize.
    La gust nu mi se pare diferit. Adică, eu chiar nu simt inulina. Decât în burtă 🙂
    Iar chestia asta cu stomacul, am observat că se poate antrena. Dacă o vreme îl oboşnuieşti cu cantităţi mici, vei ajunge să te saturi din mult mai puţin. Asta nu numai referitor la iaurt, ci în general.
    Succes!

  11. Liora

    Teo, nu crezi ca grija ta pentru comerciantul roman e o grija irationala? Comerciantul roman are la dispozitie tot atatea alternative ca multinationala nu stiu care. Trebuie doar sa le foloseasca. Piata este mare, concurenta acerba, asta e.
    Managementul si marketingul bine gandit n-ar trebui sa mai fie o necunoscuta in seculul nostru. trebuie sa ne adaptam si sa continuam sa muncim.
    Insa, comerciantul roman doarme in papuci si asteapta ca laptele sa se vanda singur, doar pentru ca…e roman si exista. Nu se poate asa.

    taranul roman,pe de alta parte, NU poate produce la scara la care e nevoie sa produca.taranul roman nu lucreaza in conditiile de igiena necesare procesarii produselor, el face branza in camara.Taranul roman nu garanteaza ca vaca lui a mancat iarba bio si-a baut doar apa de izvor de munte, deci atribuirea naturaletii pure produselor de la tarani este un mit.

    Asa ca, ca sa supravietuiesti pe piata pui mana si faci marketing profesionist. Daca nu stii cum, inveti. Pana la urma, consumatorul are liberul arbitru de a ALEGE ce cumpara.Iar copila asta blonda poate face reclama la ce doreste ea 🙂

  12. teo, scuze, nu am pus linkul: “Exact ce ziceam aici”

    Liora, desigur. Am eu aici la Timpuri Noi nişte pseudoţărani cu aere de autenticitate. Să fim serioşi.
    Iar în legătură cu publicitatea, ce să fac, dacă oamenii vor reclame… îmi convine şi mie, evident. Dar tot n-o să scriu despre lucruri care nu-mi plac sau în care nu cred. Tocmai asta e natura bloggingului. Dacă mie îmi plac prăjiturile, o să scriu chestia asta. Că tu eşti fan sărăţele…eşti liber să fii. Dar nu înseamna că una e mai greşită decât cealaltă. Iar cititorii acestui blog sunt convinsă că au mai mult discernământ decât să ia tot ce scriu eu de bun. Eu am toane, nu mă luaţi în serios. Mulţumesc, Liora, că ai înţeles treaba asta 🙂

  13. teo

    liora, e vorba despre o piata libera economica, care daca ai cunostiinte in cauza a distrus economii nationale , e un fel de legea junglei cu legi nestabilite( maximiarizare economica fiind singuru criteriu).lucru care se intampla la noi de 20 de ani…si asta pentru ca noi ne dorim sa credem in capitalism si in comert liber…de 20 de ani ne omoram piata interna ca sa le dam la alti voie sa produca la noi….si da, taranu roman e probabil din ultima generatie scolita in sistemu vechi..si cam doarme( adevarat)..nu cunoaste startegi de marketing si alte povesti intortochiate..pe de alta parte nici consumatorul nul mai cauta pe taran..acel consumator tanar..care se presupune a fi inteligent cu aer nou si mentalitate imbunatatita….acest consumator alege culoare,poveste, simboluri..care il ajuta sa ia decizia corecta…nu am cumpara niciodata o sticla transparenta cu iaurt pe care nu scrie nimic(doar data de productie)..pt ca nu e atractiva:P…in romania inca se mai poate activa o ramura alimentara sanatoasa si benefica pt economia interna. povestea cu nam timp cred ca e in capu oamenilor,ai timp sa faci ce vrei si sa cumperi ce iaurt vrei de oriunde..trebuie sa vrei

  14. Liora

    @Copila, sigur ca ai dreptate. reclama e sufletul comertului, suntem liberi sa ne asociem in orice strategie de marketing, fie pentru remuneratie respectiv avantaje de orice fel, fie si numai pentru ca , credem in produsele(ideile) respective,la un moment dat sau din´totdeauna.

    @teo, nu, asa nu! Ce scrii tu acolo este parte dintr-o ideologie dictatoriala. Noi nu mai suntem de ceva vreme sub mana de fier care gandea in locul nostru si asta e ceva mi-nu-nat! Avem sansa de a gandi singuri, doar cei care nu o pot face nu se bucura si asteapta sa fie indrumati in orice fel.
    Cei care ´´produc la noi´´ ca sa te citez exact, nu sunt dusmani ai nostri. Sunt companii care, pe langa faptul ca ofera locuri de munca, se aliniaza ofertei, fac posibila competitia, care competitie este un must have pe o piata libera. iar noi suntem liberi.
    Taranul roman nu este producator daca vinde 10 kg de branza in tifon. Pentru a deveni producator, trebuie sa indeplineasca niste criterii si vreau sa-l reamintesc pe cel al IGIENEI!
    Eu n-as cumpara iaurt fara eticheta si fara sa stiu in ce conditii s-a produs si ambalat! Nu pentru ca simt nevoia acuta de a vedea culori pe sticla, ci pentru ca vreau sa stiu CE anume mananc, ce contine acel iaurt. Vreau sa fiu informata si sa aleg in cunostinta de cauza.Iar informatia verbala pe care mi-o da taranul nu imi e suficienta.

    Hai ca m-am intins, insa sper ca ai inteles ideea. Nu stiu cati ani ai, Teo, dar ma mira tare sa aud ca tu consideri ca e rau sa existe in Romania libertatea economica. E trist, zau asa!Mai gandeste-te.

  15. Liora

    PS- singurul care e vinovat este producatorul roman care asteapta sa-i pice para malaiata in traista. Ar putea si romanul sa se puna pe munca si sa isi extinda afacerile, ca e LIBER sa o faca. Bulgarii isi vand branza peste tot,de exemplu,grecii de asemenea, numa´ noi stam si plangem ca un copil mic care si-a pierdut jucaria.

  16. teo

    da intradevar taranu ar putea sa se organiziez mai bine si sasi vanda prod mai intens…dar publicu inteligent si LIBER nu il promoveaza si nu il consuma…este adevarat ca generatia trecuta a pierdut startu..si nu e in stare sasi vanda produsele..dar a imbratisa multinationale mi se pare o actiune pripita,rezultat al lipsei de informare..lucru f des intalnit in Romania…si invechita mi se pare ideea de a astepta tot timpu pe altii sa ne faca, sa ne dea locuri de munca:)))….
    locuiesc in olanda de 1 an jumate si sunt foarte interesat de fenomenu corporativ..mai ales cele producatoare de mancare..pt ca acest sector este vital…merg f des la conferinte si caut incontinuu informatii despre mancare si cum e produsa…
    liora..sa stii ce scrie pe produs nu te ajuta cu nimic….nu o sa scrie nicipdata pe produs cat hormon de crestere a ingerat vaca sau cat antibiotic i sa dat constant..acele lucruri le mananci tot tu..consumatorul istet, si acesti aditivi involuntari creaza slabirea orgaismului in timp. iar astea doar pt a maximiza productia si a lovi cu preturi de dumping….pe piete noi si neinformate( romania..etc),va mai trece mult timp pana cand sa se faca informare in masa in romania( mare dezinteres), aceste companii se bucura f mult ca publicu nu cunoaste intregul proces al existentei lor si toate efectele pe care le au…increderea si siguranta pe care le ai in aceste companii mi se pare nejustificata si neinformata. nu vreau sa te intreb cati ani…in schimb vreau sa te intreb cat cunosti din procesul de productie ca sa poti vb despre el si despre igiena produselor.

  17. teo

    aaa….si inca cva…nu esti libera draga liora…tot in comunism traiesti….sa liberalizat doar piata economica..un fel de china… sa ne imbracam de la H&M, avem mall, avem produse colorate cu gusturi fine…in oameni nu vad schimbare….doar ideea de libertate care infloreste….

  18. Liora

    @Teo, recunosc ca mi-e greu sa te urmaresc pentru ca nu inteleg ce nu intelegi tu 🙂
    La o intrebare ti-ai raspuns singur. Te deranjeaza ca publicul roman tanar si educat nu promoveaza iaurtul romanesc, zici. Pai tocmai, nu-l promoveaza pentru ca NU cred in el, el aproape ca NU EXISTA. De ce nu exista? Ce ziceam si ce ai recunoscut si tu, producatorul roman doarme in papuci.ia sa nu mai doarma, ia sa munceasca pentru a-si face cunoscut produsul, ia sa se implice cu toate fortele, si ai sa vezi ce bine se vor vinde produsele. La fel de bine ca orice alt produs!
    Intelege ca un produs nu se vinde singur, fie el bio sau nu.

    Tu vorbesti de o teorie a conspiratiei, consideri ca cei care traiesc in Romania sunt prostiti si neinformati, se indoapa de produse care le fac rau, etc etc, asta in timp ce sustii ca taranul roman face produse organice, fara sa ai absolut nicio dovada in favoarea lor, nici ei nu au! Ma intrebi cat cunosc despre ´´procesul de productie´´ al taranului, pai tu, teo, nu stii cum se face branza la tara? N-ai fost niciodata sa vezi? Nu te uiti cum se vinde branza si laptele in piete? Iti pare a fi ok igienic?
    Mai mult decat atat, tii tu animalele taranului sub observatie sa vezi ce mananca ele? le ceri fisa medicala sa vezi daca au fost sau nu injectate cu antibiotice? Stai langa taran cand mulge vaca sa vezi daca s-a spalat pe maini? Despre asta vorbesc.
    Sa zicem chiar ca totul e super, taranul roman vanzator de lactate e f curat, are grija la calitate, etc si etc…chiar si asa am dreptul de a cumpara de unde vreau eu, NU sunt obligata sa cumpar de la taranul roman.E vorba despre dreptul meu de a alege.
    Sunt de acord cu principiul de a te hrani natural si sanatos, sigur ca da. Dar asta nu inseamna sa dam in cap multinationalelor, pentru ca hranitul natural NU e sinonim cu produsul strict romanesc. Nu tot ce-i romanesc e the best, cu alte cuvinte, si nu tot ce nu-i romanesc e daunator sanatatii.Aici gresesti tu, asta e punctul pe care nu-l intelegi!

    Dar tu nu stii unde traiesc eu, de ce tragi concluzia ca sunt sub comunism? 🙂

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 149 queries in 0.462 s