Televizorul face poftă de mâncare

Orice învăţ are şi-un dezvăţ. În dimineaţa asta sunt optimistă, fiindcă mi-am dat seama că nu am alte opţiuni, dacă vreau să nu-mi pierd minţile. Trist e că pe lângă minţi, mai sunt şi alte sănătăţi puse în pericol, aşa că astăzi am doar gânduri bune. Ceea ce vă propun şi dumneavoastră insistent.

De două zile mi-a venit o motivaţie din aia dinlăuntrul mădularelor, că mi-e şi frică să o spun, să nu mi se dilueze. Mi s-a golit stomacul şi mi s-a trezit buna dispoziţie. Dacă au vreo legătură? Cu siguranţă. Ştiţi, mă gândeam că habar nu am de unde vin toate aceste stări care ne dictează cum să fim: trişti şi supăraţi, veseli şi zâmbăreţi. Pofticioşi sau săturaţi. Leneşi sau agitaţi. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu pot fi toate astea într-o singură zi. Într-o singură oră, dacă mi se aliniază astrele.

Atunci, trebuie profitat de momentele de luciditate şi identificaţi toţi acei factori care strică ordinea bună a lucrurilor. Bucătăria, de exemplu. Şi televizorul de aici. Ca să facem un mic istoric, e important să vă spun că eu am avut un şoc atunci când m-am mutat la Bucureşti şi am stat primele 2 luni la o mătuşă, să văd că oamenii ăştia mâncau doar în bucătărie. Probabil răsfăţul mamei (care-mi aducea nu de puţine ori micul dejun în pat) şi viaţa în cămin “m-au stricat”. Eu mâncam peste tot. Apoi m-am mutat cu prietena mea, care şi ea… mânca doar în bucătărie. Bine, toţi mai sus-numiţii fac parte din ciudata categorie de oameni care-şi cumpără o ciocolată şi o săptămână tot mănâncă la ea. Eu în locul unei asemenea amăgiri prefer să mă abţin. Pe principiul nesănătos: totul sau nimic. Să-mi educ obiceiul de a mânca doar în bucătărie a fost mai complicat până am redescoperit plăcerea ronţăitului la TV. Care e o falsă plăcere, fiindcă s-a demonstrat prin studii că al nostru creier conştientizează doar primele 2 şi ULTIMELE 2 linguriţe din borcanul cu îngheţată. Deci doar de acestea te şi bucură. Tot ce vine între e un gest mecanic, ce nu beneficiază de atenţia noastră şi care nu produce nici o satifacţie. N-am zis eu, ci alţii mai deştepţi. Eu doar confirm că au dreptate, fiindcă ştiu că întotdeauna sunt disperată când văd că se termină. Şi parcă aş mai vrea. Ca atunci când intram 5 minute pe hi5 şi după vreo oră mă trezeam că nu ştiu unde a zburat timpul. Da, mâncatul la televizor e o porcărie la fel de mare ca hi5-ul. Sau mai mare, că hi5-ul n-a îngrăşat pe nimeni.

Aşadar, de-acum înainte, doar cafeaua o s-o beau cu televizorul aprins. Şi atenţie, o beau neagră!

 

Articolul anterior

Tu ai avea încredere în el?

Articolul următor

Cum ai arăta cu 10 kg în plus?

11 Comentarii

  1. sa stii ca si uitatul la seriale online da aceeasi dependenta nesanatoasa..si parca si o pofta de ceva de rontait :)) de aia in ultimul timp prefer sa citesc..si nu am tv in bucatarie..:)) dar nici nu mananc acolo..:)) pupici

  2. Eu as fi fost putin si mai radical si as fi spus ca uitatul in sine la televizor este, luat grosso modo, o porcarie. Eu am ajuns sa nu ma mai uit decat la stiri sau, eventual, la un meci de fotbal, dar nu cand joaca nationala Romaniei, ca-mi menajez si eu neuronii 😀
    Ma gandesc ca odata vei scrie, poate, despre “barbatii” aia “aspri” care se pun dupa-masa la televizor cu pet-ul de bere de 2 L langa ei si se uita pe ei insisi acolo jumatate din zi…

  3. iri

    e oribil!!! si eu daca mananc in timp ce ma uit la tv, in special daca e ceva de rontait, efectiv nu-mi dau seama cand am terminat toata punga de chipsuri de exemplu:)) tv is evil!

  4. Adele

    Foarte adevărată asta cu mîncatul în faţa TV-ului :)) În cazul meu în faţa PC-ului, unde uit şi de cantitate şi de calitate.
    Dar cred că adevărata problemă e că nu mai savurează nimeni mîncarea, toţi suntem pe fugă, grăbiţi, ne direcţionăm atenţia spre altele şi ajungem să terminăm de mîncat în cinci minute ce trebuia să mîncăm, dacă o făceam corect, în 20. Nu poţi să te bucuri de mîncare cînd eşti cu ochii undeva, cu mintea altundeva şi într-o continuă mişcare.
    De-ar fi mai mult timp, m-as aşeza şi eu în bucătărie şi aş savura fiecare înghiţitură, dar e greu şi cînd eşti o persoană peste măsură de ocupată, aproape imposibil. Dar tot nu renunţ pînă nu găsesc echilibrul 😀

  5. multe lucruri sunt nesanatoase pe lumea asta,mancatul la TV probabil nu e cel mai grav…eu ma gandesc cum sa ma las de fumat…,oricum bun articol:)

  6. boby

    o viata mult prea agitata, o viata in contra timp de parca am fi, mereu, pe ultima suta de metri si nu in ultimul rind neputinta de a ne aduna cu toti ai casei, macar la masa de seara, fac sa alegem, de cele mai multe ori,sa “ciugulim” in compania stirilor de la televizor sau in fata laptopului. De aceea in ultima perioada, nu-l mai aduc acasa(laptopul) in timpul saptaminii, ca sa-mi ofer ragazul si pentru a lectura o carte.Personal imi place sa citesc ziarul, revista sau cartea tinind-o in mina, sa simt finetea hirtiei si mirosul tipografic. Chiar daca , uneori, mai dau marunt din buze, vazind cum mi se inegresc degetele de la tusul scrisului, tot prefer hirtia in locul ecranului.

  7. Valeriu

    Televizorul e o prostie, nu tehnologia, ci modul abuziv în care este utilizată. Bunica spunea că la masă nu se vorbește, nici nu se citește în pat. Am contrazis-o și i-am dat dreptate cu timpul și pe rând. Mâncatul la televizor este apogeul consumerismmului, mănânci și te uiți în timp ce uiți. Recent m-am scăpat la televeZEU, dupa ani în care l-am văzut doar în poze sau în vitrine. Ori nu ai ce să vezi, ori nu ești autorizat să vezi. Ești un orb clarvăzător.
    Mare poftă de mâncare mi-ar face o carte bună în cutia poștală în locul pliantelor pe care scrie doar promoție și discount.

  8. Valeriu

    P.S. Cu astrele e fain tare. 🙂 Și mie mi-se întâmplă cam tot așa, mai ales pe lună plină. În câteva zile pot face mai mult decât într-o lună întreagă. Nu e regulă, dar tare mi-ar place să fie mereu lună plină. :))

  9. brontozaurel

    Nu mai am televizor de cand m-am mutat de la ai mei din 2002. Pe atunci mancam la televizor. Insa niciodata mai mult din cauza ca o faceam in timp ce eram in fata televizorului. Mama imi lasa zilnic (asta inseamna de la inceputul clasei intai pana la sfarsitul clasei a XII-a) o cana cu ceai, piept de pui si ceva desert ciocolatos sau o portocala sau struguri sau o crema de zahar ars. Veneam acasa, ma pregateam pe mine si “terenul” din sufragerie (trantit ghiozdan, deschis televizor, aruncat haine, spalat pe maini, adus prosoape), imi aduceam si ce-mi lasase mama. Mancam aceeasi mancare pe care as fi mancat-o si in bucatarie. Uneori nu terminam desertul ciocolatos. Seara, cu 5 minute inainte sa inceapa stirile ma inarmam cu un prosop, un ou fiert, o cana cu lapte si un mar sau o portocala si aterizam iar in fata televizorului. Mancam ce imi luasem din bucatarie si atat. N-am mancat niciodata mai mult decat mi-as fi dorit doar pentru ca eram in fata televizorului. Am mancat insa mai mult decat mi-as fi dorit stand la masa in bucatarie impreuna cu ai mei care ma bateau la cap ca n-am mancat suficient.

    E drept ca pe vremea aia nu exista mancat intre cele doua mese ale zilei. Acum nu mai exista mese. Acum nu mai exista mese. Exista doar mancat cand a trecut suficient de mult timp de ultima data si antichefu de mancat & (mai ales!) curatat dupa nu-i la cote prea ridicate. Chiar daca am inventat artificii cum ar fi pliantul de supermarket gasit in cutia postala pe care-mi sprijin coatele cand mananc pere (ca-s asa o purcica, incleiez tot cand mananc fructe zemoase) si care zboara apoi la gunoi cu tot cu cotoarele.

  10. Si totusi cea mai buna inghetata este cea mancata in fata televizorului. Am zis!

  11. Tamias

    uai .. lasa mancatu la TV pe principiul se pierde timpu daca stai in bucatarie si manci (mai ales daca esti singur acasa)

    Asa mai bine mai ocupi timpu cu o stire, un film ..something ..

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 146 queries in 0.459 s