Să vedeți, într-o sâmbătă dimineața, eram la un curs despre sarcină și naștere, ”antenatal & birthing classes” sau așa ceva. Cursul durează câteva zile sau o săptămână, noi însă am optat pentru varianta rapidă, totul într-o singură sâmbătă. L-am dus și pe soț cu mine, deși trebuie să recunosc că am căscat amândoi pe-acolo… Ochii și urechile, desigur. La asta mă refeream 🙂
Buuun, după experienţa “sarcină” şi “nuntă”, am constatat că oamenii, când află că vei face nuntă sau copil, tind să îţi explice chestii, de parcă ţi-ar răspunde la toate întrebările pe care nici nu ştii că le ai. Când colo, tu ai doar o petrecere de organizat şi nişte rude de păstrat prietene si DUPĂ minunatul eveniment. Sau, nişte greţuri de manageriat astfel încât să nu se inunde tastatura ori ce alte obiecte de uz şi valoare îţi stau mult timp prin preajmă.
În fine, fix astăzi eram cu nişte prieteni care urmează să se căsătorească peste câteva săptămâni şi ne-am trezit vorbind… Când, singura lor întrebare a fost dacă mirele a avut la noi 2 cămăşi şi dacă i-au folosit. Răspunsul era da şi da. Mirele şi-a cumpărat a doua cămaşă ca să împace mireasa, care aproape a început să plângă de necaz că ce urâtă era cămaşa numărul unu. (Ziceai că-i din “cei trei muşchetari”, iubitule, zău, era urâtă. Nu am boscorodit degeaba!) Morala, că tot am uitat să i-o zic prietenului-mire: la nuntă, niciodată nu vei putea mulţumi pe toată lumea, aşa că, important e să-ţi mulţumeşti mireasa! 😉
Întreg sistemul medical din Marea Britanie e diferit de cel din România. Asemănările sunt doar la boli, cam atât. Pe scurt, pentru cei care au aprins mai târziu televizoarele: e un sistem privat şi unul de stat (National Health System), unde serviciile medicale sunt gratuite – în afară de cele stomatologice. Astfel, pacienţii sunt programaţi pe nişte liste luuungi, accesul la medicul specialist e foarte limitat (adică, dacă vrei să vezi ginecologul mâine dimineaţă, mergi în privat. Deşi nici acolo nu e garantat că are ăla loc să te vadă. Programările pe NHS se fac peste săptămâni sau luni de zile. Normal că depinde şi de gravitatea situaţiei, cazurile urgente având termen de 2 săptămâni pentru a fi văzute. Asta e o consecinţă a faptului că spitalele sunt suprasolicitate, aglomerate şi din ce în ce mai sărace. Pe de altă parte, binele pacientului e prioritatea principală pentru ei: nu fac manopere fără o justificare clinică, intervin doar când e necesar, se respectă cu sfinţenie dorinţa pacientului, confidenţialitatea , adică, în general, eşti pe mâini bune. Asta şi fiindcă totul e foarte monitorizat, iar cine greşeşte plăteşte. )
Acest articol va fi util probabil tuturor femeilor însărcinate: atât celor care se află în UK, cât şi celor care sunt curioase cum se pot întâmpla lucrurile fără atâta marketing medical şi ecografii săptămânale. Eu acolo mi-am purtat băiatul vreme de 10 luni, să vă povestesc cum a fost şi la ce să vă aşteptaţi.
Port un pulover pe care-l am din clasa a 11-a, cumpărat dintr-un mall din Berlin, care până acum, îmi amintea de Roxy, de toate parfumurile pe care le testam diminețile în Douglas, apoi de zilele în care-l îmbrăcam, mândră, la liceu.
E un pulover de lână, cu nasturi în față și singurul în care-mi mai încape fosta burtica -actualul burtoi. Ai fi crezut atunci când l-ai cumpărat că o să-l porți însărcinată, m-a întrebat H. aseară. Pfff! Pe vremea aia, alergam după băieți și parfumuri, nu-mi închipuiam viața DUPĂ liceu și nici că aș purta un pulover 11 ani mai târziu. E drept că a pierdut un nasture între timp, însă, în rest, e impecabil!
Jurnal de sarcină
Cel mai greu mi-a fost că durează 9 luni. Mai am un pic, deși răbdarea mea s-a terminat cam de când testul îmi arăta 2 liniuțe. Îl vreau în brațele mele, să-l miros, să-l simt, să-l învăț pe de rost. Lui îi spun mereu cât de drag îmi va fi să-l țin și pe dinafară, dar îl rog să mai stea cuibărit o vreme-n cuptoraș.
Mi-a fost rău cam până prin luna a 5-a, dar nu un rău din ăla groaznic. Poate vomam o dată la 2 zile. Am și slăbit, noroc că aveam de unde. Am tras și niște mici și mari sperieturi, de am ajuns în urgență la spital. M-au verificat ăia, totul era în regulă. Eu m-am simțit bine pe tot parcursul celorlalte luni. Ba aș fi putut lucra încă vreo 2-3 săptămâni fără probleme, dacă nu ar fi fost sărbătorile. Burta nu m-a încurcat, nici acum nu mă încurcă.
Dorm bine. Mi-am luat un șarpe din ăla de pernă, în forma literei G. Ajută fiindcă mă ține într-o parte, nu mă lasă să alunec pe spate. ”Pe spate” fiind pozitia mea preferată de somn. Doamnelor gravide, recomand o asemenea pernă. Cică e utilă și apoi, la alăptat. E foarte bună de proptit spatele când citești în pat, pentru cele care mai practică sportul ăsta.
Nu am răcit deloc, deși la cabinet toată lumea a fost cu tuse, cu indigestii și tot felul de viruși ciudați. M-au apucat doar mucii un pic săptămâna trecută, după ce i-am lucrat un ceas întreg unei doamne super-răcite. Dar ne-a trecut și mie și ei, cu succes.
Am fost foarte obosită. Toată sarcina, extra obosită. Mai ales în primele luni. Nu rar m-am culcat la 8, la 9. De la o vreme însă, au început insomniile. Cică e normal. Vă dați seama, că mi-e o ciudă, mai ales de când sunt în concediu.
Au început și durerile de spate. Săptămâna trecută, vorbeam cu doctorul despre travaliu și naștere și mi-a zis să nu îmi fac prea multe gânduri că, la femeile ”slim-fit” oricum lucrurile se întâmplă mai ușor. Nu știu unde o fi văzut el slim, dar fit nu am fost nici când eram mică. L-a surprins această informație (când mă vezi așa, par o tipă suficient de isteață încât să dețin un abonament la sală. De fapt, eu am deținut mai multe de-a lungul vremii, iar acum istețimea constă în a accepta că nu-mi folosește la nimic. Sunt o leneșă groaznică, știu. Vă rog nu dați cu pietre, am un copil în burtă.) Și mi-a zis că mai am 7 săptămâni să-mi lucrez spatele. Heheh, cu un prunc de 2kg+ la ghiozdan, o să fie o aventură!
Ce fac pentru durerile de spate în sarcină:
Ajută toate astea? Uneori.
De acum înainte, nu mai am nimic de făcut decât să-mi aștept băiețelul. E cea mai cea anticipare din cate am trăit. Îmi umple orele și mă trezește din somn. Cât despre scris, țineți aproape. Presimt că mai urmează ceva 😉
Am o colegă care -cât a fost însărcinată cu fetița ei- nu a pus mâna să citească nimic, dar absolut nimic despre asta. Unde mai pui că tipa e și vegetariană, parcă tot ar fi mers niște informație în plus. Și , ce să vezi, a născut o fetiță sănătoasă, toată lumea-i fericită! Iar proaspăta mămica s-a stresat considerabil mai puțin, fiindcă și-a pus fiecare întrebare la rândul și momentul ei. Iar informația și-a luat-o de la medic și moașă, nu de pe formuri și net. Bine, informația și-a mai luat-o și din pauzele de prânz de la cabinet, fiindcă au fost fix 3 gravide în ultimele 18 luni, eu sunt a patra, vin puternic din urmă. Plus că-s doar muieri acolo, deci vă dați seama cam despre ce se vorbește zilnic la masă 😀
Eu nu am rezistat tentației și mi-am cumpărat niște cărți. Am și primit câteva, un teanc doar de la mama 🙂 Înainte să rămân însărcinată, am citit mult despre hipnoză, regresii, reîncarnare, despre cum își aleg copiii părinții înainte de concepție etc. Încă nu m-am hotărât exact ce cred despre toate astea. Deocamdată mă documentez, mă bulversează, mă tulbură și mă reinventează.
Dintre toate, cele mai bune mi s-au părut astea:
Nu știu pe la alții cum e, dar în UK e clar o modă cu treaba asta, ”să fie o surpriză”! Deși avem mijloace clare în zilele noastre, care nu pot spune încă de foarte devreme dacă așteptăm băiat sau fată, unele cupluri aleg ca totuși să nu afle.
Eu am știut că vreau să știu. Dintotdeauna. Nu credeam că mă bucur mai mult dacă aflu sexul copilului doar la naștere și mai puțin, dacă, înainte. Ba nici nu îi înțelegeam pe cei care alegeau asta. Nu le găseam nici măcar un argument, până ieri.
Cea mai mare idioțenie pe care am citit-o pe vremea când căutam”semne băbești pe internet ca să afli sexul”, era ceva de genul că, dacă mamei îi e rău în timpul sarcinii, sunt 50% șanse să aibă o fetiță. Și explica autorul cum extra estrogenul ăla poate cauza grețuri și vărsături. Doar că acel jumi-juma a spulberat orice credibilitate. Dar instantaneu! Asemenea non-informație sper să nu-mi mai fie dat să citesc vreodată! Auzi, 50%…
Există 2 posibilități de a afla sexul copilului, înainte de naștere:
Afiș din maternitatea din Sheffield: în traducere, politica maternității spune că se dezvăluie sexul copilului DOAR dacă mama își dorește această informație.
Am închis paranteza.
Ieri, vorbesc cu o amică, însărcinată în 15 săptămâni. Care a aprins lumina în capul meu egocentrist. A zis că își duce și fetița de 4 ani la ecografia de sex, că nu i-a spus încă despre sarcină. Vrea să-i facă surpriză și să o lase pe ea să decidă dacă vrea să afle ce va avea, frate sau soră. Și-am întrebat-o, cu uimire, fiindcă o știu femeie cu scaun la cap: ȘI POȚI REZISTA SĂ NU ȘTII??? La care mi-a răspuns că… la prima sarcină, nu a vrut să afle dinainte sexul copilului. Că își dorea băiat. Că era convinsă că va avea băiat. Că nici nu concepea să nu aibă băiat. Când colo, ce să vezi, minune! La naștere, moașa i-a zis că are fetiță. Cică i-a picat fața și a mai întrebat de câteva ori. Că, între timp, nu-și imaginează cum ar fi fost cu băiat, că o iubește pe fiică-sa până la stele și înapoi.
Dar, că dacă ar fi aflat din timp că nu e băiat, ar fi dus toată sarcina dezamăgită. Așa, i-a picat fața, și-a adunat-o, a strâns copila la piept și s-a îndrăgostit iremediabil. De fetița ei.
A doua oară, speră tot la băiat 😉
foto 1, foto 2 din arhiva personală
