Am o colegă care -cât a fost însărcinată cu fetița ei- nu a pus mâna să citească nimic, dar absolut nimic despre asta. Unde mai pui că tipa e și vegetariană, parcă tot ar fi mers niște informație în plus. Și , ce să vezi, a născut o fetiță sănătoasă, toată lumea-i fericită! Iar proaspăta mămica s-a stresat considerabil mai puțin, fiindcă și-a pus fiecare întrebare la rândul și momentul ei. Iar informația și-a luat-o de la medic și moașă, nu de pe formuri și net. Bine, informația și-a mai luat-o și din pauzele de prânz de la cabinet, fiindcă au fost fix 3 gravide în ultimele 18 luni, eu sunt a patra, vin puternic din urmă. Plus că-s doar muieri acolo, deci vă dați seama cam despre ce se vorbește zilnic la masă 😀
Eu nu am rezistat tentației și mi-am cumpărat niște cărți. Am și primit câteva, un teanc doar de la mama 🙂 Înainte să rămân însărcinată, am citit mult despre hipnoză, regresii, reîncarnare, despre cum își aleg copiii părinții înainte de concepție etc. Încă nu m-am hotărât exact ce cred despre toate astea. Deocamdată mă documentez, mă bulversează, mă tulbură și mă reinventează.
Dintre toate, cele mai bune mi s-au părut astea:
- Nutriție optimă înainte, în timp de și după sarcină, de Patrick Holford (traducerea îmi aparține, nu am găsit varianta românească)
E o carte pe care mi-am cumpărat-o de 2 ori, la intervale diferite, atât de mult mi-a plăcut și atât de bine am uitat ce scrie în ea! Nu zice doar despre ce să mănânci, deci nu e panică. Holford ăsta e o întreagă industrie, are și clinică în Londra, eu am încredere în ce zice. I-am mai citit câteva cărți. De exemplu, am aflatde aici că ar fi bine ca tatăl să nu consume alcool cam cu 4 luni înainte de concepție. Iar dacă asta e un fel de SF, măcar să încerce să mănânce mai sănătos, mai fără conserve și McDonalds zilnic. Tot de aici mi-am luat informația legată de necesarul de vitamine și minerale în sarcină. Îți dă lista cantităților necesare de suplimentat. După părerea lui, nu are cum să existe o singură tabletă care să-ți ofere întregul necesar zilnic. Fiindcă pur și simplu nu încape! Așa că, după un mic research al suplimentelor pentru gravide, am ajuns la concluzia că omul are dreptate. că 4mg din cutare și 10 mg din altcutare sunt fix frecție la picior de lemn. Așa că, mi-am compus singură combinația de suplimente din diverse surse în care am încredere. Să zicem că Pregnacare e cea mai mare gogoasă de pe piață. Doar marketing-ul lor e extraordinar!
Lista din carte cu nivelul minim de suplimente necesare în sarcină. Click pe imagine pentru a o vizualiza mărită.
Eu m-aș feri să dau nume ori formule care pentru mine funcționează, fiindcă nu sunt specialist. Însă vă invit să vă documentați, viitoare și proaspete mămici, să citiți etichete și să cereți întotdeauna părerea medicului. Nu mergeți pe mâna vânzătoarei din farmacie, nici pe cea a vecinei de la parter sau blondei cu blog. E o decizie mult prea importantă.
Tot aici am citit și niște chestii foarte interesante pe tema vaccinării bebelușului. Nu balauri din ăia că vaccinurile provoacă autism (ăsta e un zvon lansat de un medic, care imediat apoi și-a lansat propriul vaccin necauzator de autism, chipurile). Sunt niște chestii de imunologie explicate pe înțelesul tuturor, plus niște recomandări de alte lucrări și cărți pe subiect. Dacă aveți și dv vreo sugestie de carte pe această temă, e binevenită.
Cartea o găsiți aici, pe amazon. Eu am citit varianta în limba engleză.
- Mintea noului născut, de David Chamberlain
Cartea asta mi-a dăruit-o mama în facultate. Am citit-o într-o traducere românească execrabilă, am împrumutat-o unei prietene însărcinate și dusă a fost. Apoi, în sarcina mea, am recitit-o deja de 2 ori!
E scrisă de dr. David Chamberlain, Vicepreședinte al Asociației Prenatale și Perinatale de Psihologie din America de Nord, adică de un om de știință. E o carte revoluționară. Îți schimbă cu mult perspectivele și părerile despre bebeluș, înainte și după naștere.
Mai demult, bebelușii erau operați fără anestezie, fiindcă se credea că nu-i doare. Mai recent, am aflat că asta e o reală tortură, că ei percep mediul înconjurător cu mult înainte de a învăța să se exprime.
Cartea își începe explicațiile din viața intrauterină și demonstrează inteligența bebelușului nenăscut încă: pe puncte, pe simțuri, ca la matematică. Povestește despre bebeluși care se feresc de ac în timpul amniocentezei, alții care împing cu mâna în semn de apărare! Toate aceste lucruri vizibile ecografic, nu înflorituri.
Apoi, prezintă dovezi ale faptului că bebelușii au conștiință și își amintesc (cu sau fără hipnoză) multe din viața intrauterină, de la naștere și de după. Chamberlain a luat 10 perechi de mame și copii, i-a hipnotizat separat și le-a pus întrebări despre momentul nașterii. Potrivelile în amănunte sunt incredibile! De genul, că și mamă și copil spun că moașa purta o bluză verde sau că doctorul avea mustață. Citiți numai.
Sunt și mărturii ale unor adulți, care sub hipnoză își amintesc, de exemplu, cum, la naștere mama și-a exprimat dezamăgirea că pruncul e fată și nu băiat, cum i-a făcut asta să se simtă și cumva ura care s-a mai născut atunci. Ori felul în care se simțeau ca bebeluși lăsați la creșă. Foarte multe detalii…
Iar ce e de apreciat e tonul realist prin care sunt toate expuse, analiza la rece, făcută de autor. Adică, el ia mereu în calcul că poate nu sunt toate amintiri reale, ci unele născociri ale minții de atunci sau ale celei de apoi. Și chiar de ar fi așa, potrivirile celor 10 perechi de mame și copii sunt fascinante!
E o carte revoluționară, care vă va schimba felul în care priviți și trăiți sarcina și, apoi, întreaga relație cu copilul vostru. Nu e ușor digerabilă, de asta, zic: luați ce puteți primi acum, apoi reveniți și recitiți. Cu inima și mintea tot mai și mai deschise.
Citez de pe amazon: ”When the information in this book becomes common knowledge, we will look at our children with new respect and understanding.”
(Nu știu dacă se mai tipărește în limba română, editura este aici. )
Diana
Si eu citesc aproape tot ce prind. Mai ales la inceputul sarcini sorbeam tot. Cel mai mult mi-a placut atunci Pregnancy for dummies. E foarte amuzanta si concisa. Am mai primit si altele mai stufoase, le-am rasfoit, includ si detalii tehnice despre bebe. Dar m-a interesat mai tare partea de psihologie. speranta Farca mi-a placut iar mult (a doua carte ca prima, din pacate, nu se gaseste). Acum citesc Cel mai fericit bebelus din lume la care imi place abordarea blanda si umana fata de bebelus (ai zice ca asa e normal dar nu…people are crazy).
Pe langa astea as mai mentiona si Povesti cu scriitoare si copii, Nasterea.Istorii traite (la Polirom) si Intre femei – Adrian Sangeorzan.
As vrea sa citesc mai multe de psihologia copilului dar si ceva mai specific despre etapele de dezvoltare. Momentan nu am primit recomandari in sensul asta. Imi suna bine The Mind of the Newborn baby. O sa o caut.
Pe langa carti, citesc mult online despre fiecare saptamana in parte (deh,primul copil) si experiente despre nastere si alaptare. Mi se par utile. Vreau sa ma duc la maternitate pregatita si fara frica. Sper sa-mi si iasa. Ceea ce-ti doresc si tie. 🙂
copila blondă
Diana, merci pentru mesaj. De Speranta Farca am mai auzit…
în altă ordine de idei, pe youtube te uiți? Caută ”One born every minute”, e o serie de episoade făcut de englezi cu cazuri reale. Eu nu am rezistat la prea multe episoade, dar e interesant…
succes și sarcină ușoară!
Diana
Am vazut la TLC un episod dar e noaptea tarziu si eu sunt somnoroasa inca, nimic nu mi se mai pare asa important ca somnul. ;))
O sa vad si pe youtube. Thanks! Sarcina usoara si tie!
Adelina
O singură obiecție am la postarea ta: “vânzătoarea din farmacie” a făcut 5-6 ani de facultate (sau 3 ani în cazul asistentelor) pentru a putea lucra acolo. Nu spun că farmaciștii dețin adevărul absolut, nu este cazul, dar termenul de “vânzătoare”, mai ales venit din partea unui medic, este jignitor.
În rest, multă sănătate!!!
copila blondă
Îmi pare rău dacă te-ai simțit jignită, nu asta era intenția.
Probabil că o farmacistă sau asistentă de farmacie care-și știe poziția și anii de facultate nu se simte atât de ofensată că mai trebuie să și vândă din când în când. Face parte din job 😉
Anca
ce interesant, nu m-as fi gandit niciodata ca citesti despre reincarnare si despre cum isi aleg copiii parintii inainte de conceptie. poate ne povestesti mai multe despre asta, e fascinant subiectul.
Adelina
Bineînţeles că vânzarea face parte din job description. 😉
Dar şi consilierea pacienţilor (scriu pacienţi şi nu clienţi) este responsabilitatea noastră.
Este aproape ca şi cum i-ai spune unui chirurg că este măcelar… Not nice!
copilashatena
Eu am apreciat cartile lui Anne Bacus http://www.anne-bacus-psychologue.fr/index.php. Sint scrise cu umor, nimic SF, doar mult bun simt (adica iubeste-ti copilul si usurinta in a-l creste o sa vina de la sine), relativ insa greu de gasit traduceri din franceza.
Greta
Asta cu ”farmacista e vânzătoarea din farmacie” seamănă foarte bine cu ceea ce am auzit la cineva, ”stewardesa e chelneriță de avion”. Da, stewardesa servește inclusiv, dar responsabilitățile ei sunt multe altele, și mult mai importante. La fel ca și-n cazul farmacistei.
Mă rog, știu că sunt în Spam (deși nu pricep de ce, adică alt motiv decât hipersensibilitatea la o critică decentă nu-mi vine), dar am zis să încerc, cine știe :))
copila blondă
Anca, nu sunt pregatita suficient sa scriu un articol despre asta inca. Dar subiectul e fascinant, intr-adevar. Iti pot recomanda niste carti, daca esti interesata.
copila blondă
Adelina, nostim sa faci comparatia cu macelarii :)) sotul meu e fix chirurg si mereu zice ca se simte ca un mecanic. Asta, probabil, fiindca stie f bine ce face si pe unde face, in orice moment 🙂
Copilashatena, multumesc pt recomandare, doar ca eu nu stiu nici o boaba de franceza..
Jia
Buna,
Foarte interesant articolul.
Multumesc.
Imi poti, te rog frumos, recomanda si mie ce ai citit despre cum isi aleg copiii parintii/reincarnare?
Multumesc in avans!
Sarcina usoara!!:)
copila blondă
Ti-am trimis mail.
Laura
Eu in sarcina am mai citit “What to expect when you’re expecting”. Stiu. Cartea e vazuta ca o “fita”, dar pe mine m-a ajutat 🙂
copila blondă
O am si eu! De ce fiță?
Anca
Da, te rog, recomanda-mi si mie niste carti.
Mami
Eu cred ca si pe net sunt informatii foarte bune, dar nu de pe forumuri ci articole scrise de doctori. Uneori nu ai timp sa citesti, te trezesti in fata faptului asa ca e bine de citit si in sarcina. Dupa aia nu mai ai asa mult timp..
copila blondă
Mda, in ziua de astazi oricine poate publica orice pe internet.
Si cand vine vorba de medici, e cumva… Ieri citeam un interviu cu un medic specialist despre niste chestii care nu-s chiar asa cum zicea el privind decalotatea penisului la baieti etc… Nici nu mai stii ce sa crezi.
Ema Georgescu
informatiile de pe net nu sunt suficient de pertinente incat sa pui sanatatea copilului in risc
un medic specialist este mult mai indicat in astfel de situatii
te duci frumos cu lista de intrebari si iti raspunde pe scurt, dar in cunostinta de cauza 🙂
copila blondă
corect!
Iuliana Inchirieri
Sincer, eu am evitat sa citesc in timpul sarcinii, atat net cat si carti, dar, am ascultat de medic si moasa, etc. Totusi, am incercat sa evit ce spune lumea… ce e bine, si nu e bine sa faci …
Sandra
Sper ca este ok sa adresez aici o intrebare oarecum off-topic, dar sunt curioasa daca in UK doctorul a auzit/iti prescrie No-Spa la fel cum se face in Ro? In SUA nu s-a auzit de acest medicament, iar contractiile Braxton Hicks trebuie suportate si remediate pe cai natural. Sunt curioasa care este parerea ta. Se exagereaza in Ro cand se recomanda sa iei No-Spa ptr orice durere?
Ioana
Imi pare atat de rau ca nu am stiut de aceasta carte cand a fost cazul! Am citit altele, dar niciuna nu m-a impresionat in mod deosebit prin informatia cuprinsa.
Adina
Vad ca ai ales niste carti pre si post sarcina, cred ca sunt potrivite. Mai presus de asta, in perioada sarcinii chiar mi se pare o activitate destul de relaxanta cititul. Mai mult de atat, e motivatia mai mare sa citesti ceva legat de asta, te face sa astepti cu nerabdare sa se intample minunea. Foarte bune recomandarile, multumim!
trenda
Cand eram eu insarcinata, singura carte care mi-a fost recomandata era o reeditare a cartii “Mama si copilul” scrisa de sotii Capraru. Acum este depasita dar informatiile pe care le-am gasit atunci mi-au fost folositoare. 🙂
Masaj
Foarte instructiv articolul. Multumim pentru recomandari. Adevarul e ca forumurile ajung sa te umple de nervi si de temeri cu tot felul de probleme presupuse. Normal este ca totul sa fie facut exact asa cum ai prezentat tu mai sus!
Maria
ce interesant sa citesti despre reincarnare si despre cum isi aleg copiii parintii inainte de conceptie….nu stiam acest lucru …:D
Dojo
Eu am citit What to Expect When You’re Expecting, recomandata de o cititoare/bloggerita. Apoi What to Expect in the First Year. Dupa ce s-a nascut smecheria am citit Playful Parenting si Unconditional Parenting.
Larisa
Buna,
Mi se pare foarte interesant tot ce tine de reincarnare, am mai citit si de faptul ca parintii sunt alesi de copii, dar nu gasit multe detalii. Imi poti da surse pentru mai multe informatii, carti?
Simona
Cand o sa ma hotarasc si eu ca e momentul sa fac un bebe si sa mai las putin lumea sa ma astepte, o sa te rog sa ma ajuti cu un rezumat / un sfat (sau mai multe) :).
Andrei Iordache
Tocmai i-am aratat sotiei mele acest blog. La adaugat la favorite dupa ce a citit articolul. Informatii foarte utile ati prezentat in aceasta postare si atat eu cat si ea va multumim! Vom urmari in continuare noutatile dvs. Sarbatori Fericite!
Dana
Adelina are dreptate cu “vanzatoare”.