Cel mai bun sfat primit în sarcină

Buuun, după experienţa “sarcină” şi “nuntă”, am constatat că oamenii, când află că vei face nuntă sau copil, tind să îţi explice chestii, de parcă ţi-ar răspunde la toate întrebările pe care nici nu ştii că le ai. Când colo, tu ai doar o petrecere de organizat şi nişte rude de păstrat prietene si DUPĂ minunatul eveniment. Sau, nişte greţuri de manageriat astfel încât să nu se inunde tastatura ori ce alte obiecte de uz şi valoare îţi stau mult timp prin preajmă.

În fine, fix astăzi eram cu nişte prieteni care urmează să se căsătorească peste câteva săptămâni şi ne-am trezit vorbind… Când, singura lor întrebare a fost dacă mirele a avut la noi 2 cămăşi şi dacă i-au folosit. Răspunsul era da şi da. Mirele şi-a cumpărat a doua cămaşă ca să împace mireasa, care aproape a început să plângă de necaz că ce urâtă era cămaşa numărul unu. (Ziceai că-i din “cei trei muşchetari”, iubitule, zău, era urâtă. Nu am boscorodit degeaba!) Morala, că tot am uitat să i-o zic prietenului-mire: la nuntă, niciodată nu vei putea mulţumi pe toată lumea, aşa că, important e să-ţi mulţumeşti mireasa! 😉

shutterstock_398012911

Să revenim la sarcină. Am citit şi eu că nu are sens să mănânci pentru doi (ca norocul, că uneori nu-i treabă uşoară să mănânci nici pentru unul singur), că e bine să faci mişcare, să eviţi alcoolul, tutunul şi drogurile, să faci exerciţii Kegel şi masaj cu ulei de măsline. Am evitat cât am putut, am masat ce am putut şi, într-un final, au ieşit 3 kg şi-un pic de minune cu ochi.

Cel mai bun sfat pe care l-am primit şi urmat a fost legat de pregătirea sfârcurilor. Dragă viitoare mămică, dacă intenţionezi să alăptezi: fă masaj! Vreo 5 minute pe zi, cu uleiul tău obişnuit sau fără nimic (). Eu am început din luna a 5-a. Când m-a luat mama la ture, cum tu nu ai început încă? Păi, ăăă, de unde era să ştiu… Aşadar, prinde sfârcul între degetul mare şi arătător şi rulează-l ca pe ţigară. Uşor şi delicat, să nu doară. Astfel, îl şi formezi şi pregăteşti pielea să nu mai fie atât de sensibilă.

Ghici ce, dacă altele m-au durut de m-au trăznit, la capitolul “alăptat” nu au fost probleme. Sâni fără răni, hrănit puiul fără dureri, nici o ragadă. Sună ireal, aşa-i? Am folosit crema cu lanolină de vreo 4 ori… O fi ajutat şi partea genetică şi poziţia în care am pus bebeluşul la sân şi felul în care el a ştiut imediat ce să facă. Alăptatul e aşa o plăcere.

Deci, dacă eşti însărcinată şi intenţionezi să alăptezi, fă-ţi acest masaj, că n-ai nimic de pierdut. Şi bonus: ochii căscaţi ai lui bărbatu-tău :)))))

Asta, că tot ai întrebat!

Imagine via Shuttestock, Burta sarcina

 

Articolul anterior

Norocel

Articolul următor

Să știi să primești

  1. doina

    sa stii ca asta e chiar cel mai bun!!!! eu nu l-am primit si ca atare am suferit….Numai bine sa va fie in trei!!!!

    1+

  2. Doamne ajuta!
    🙂 Doina, poate la urmatorul?

    0

  3. doina

    Esti simpatica! Am trei copii!! La primul a fost mai rau, la urmatorii am luat masuri dar nu m a ajutat prea mult, nu stiu de ce nu am putut alapta mai mult de 3 luni, nu am avut, nu am putut, nu am….dar a fost bine si cu lapte praf. Am o mare admiratie pt cele ce nasc natural si alapteaza mult! Sint niste neimpliniri personale….

    1+

  4. Valeriu

    Cel mai bine e sa vezi oportunitati nu dificultati. Problemele sunt doar oportunitati in straie de lucru.

    2+

  5. Doina, eu cred că a avea un pui e o binecuvântare și că felul în care a venit pe lume și cât a fost alăptat sunt detalii… știu atâtea femei care ar da orice să aibă și ele un copil… felicitări pentru cei 3 ai tăi, ești o norocoasă!

    Valeriu, îmi era dor de tine pe aici.

    0

  6. Simo

    Deci, sa incep deja, da? 🙂

    0

    • La cat de bine te simti, daca oricum dai tot afara, baga mare. Aveti pufarine la Ploiesti? Daca nu, secret santa!

      0

      • Simo

        La Ploiesti nu stiu, dar la Pitesti avem :)) Tu..daca ma vedeai dimineata, n-ai mai fi inceput raspunul cu “la cat de bine te simti”. Zici ca pufarinele ajuta? 🙂

        0

  7. Gabriela H

    Vai, la 31 de săpt ma dor sfarcurile la masaj, la fel va fi și cu bebe? Sau mai rău, ca masajul îl fac atât cât pot, pe ea va trebui sa o țin…cat trebuie?

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 196 queries in 0.276 s