Întrucât mă îndoiesc că se înghesuie mulţi bunici pe net şi cu atît mai mult, pe blonde :p aş zice:

ÎN ATENŢIA NEPOŢILOR!

Luni pe la 11-12, primeşte bunica mea un telefon de la o tanti care se prezintă a fi de la bancă ori de la CEC (Bună-mea aude mai prost şi nici cu înţelesul nu stă prea grozav). Dar nici tembelă nu e, să ne înţelegem. Că doar e rudă cu mine 😉

Femeia îi zice în telefon, că au ei la bancă nu-ştiu-ce ofertă miraculoasă, că să-şi transfere toţi banii pe card, poveşti din astea… Bunica îi spune că ea nu ştie exact despre ce e vorba, dar îşi va anunţa copiii, că ei se pricep. Şi că va merge la bancă să rezolve problema. Da’ stai, că tanti zice că nu e bine aşa, că ăsta e -auzi acolo- un program care funcţionează NUMAI prin telefon. Şi lasă un număr la care să revină cu un răspuns.

De-abia azi ne povesteşte bunica de telefonul minunat.  Cam multe “nu-ştiu-ce”-uri în povestea asta. I-am explicat că ăştia sunt escroci care sună să prostească lumea. I-am zis să nu creadă nimic din ce aude, ba mai mult să nici nu stea de vorbă cu “oferte” din astea “minune”. Nici măcar nu ştia de ce bancă e vroba, ce transfer sau cine suna. I-am mai zis, nici măcar cum o cheamă să nu spună, direct să închidă telefonul. Băncile nu lucrează prin poveşti, ci au nevoie de un buletin şi o semnătură.

Ce nenorociţi! Noroc că a fost bună-mea pe fază. Până şi ora la care au sunat dă de bănuit, că e clar că nici un om în activitate nu e acasă, ci eventual doar un pensionar plictisit cu ochii în TV, ahtiat după un suflet cu care să se converseze în telefon. Sunt şmecheri ăştia, dar noi tre’ să fim şi mai şmecheri decât ei. Deci, atenţionaţi bunicii! 😀

De dimineaţă, deschid TVul, ştiri.

Nu pricep eu mare lucru din zona politicii, nici nu am susţinut vreodată altceva, dar azi de dimineaţă, ştirile m-au distrat ca o comedie proastă. Nici nu îmi dau seama dacă e de bine sau de rău. Auzi aici, au mai inventat ăstia o instituţie: Agenţia de Integritate. =))) Ce am mai râs! Mie îmi sună ca Integrarea în Absolut. Ambele promit adevăruri adânci. Prima, adânc îngropate în rahat. A doua, nu au arătat la ştiri.

Şi ia cuvântul o tanti cu coafură de vânzătoare de complex comunist, deputat independent chipurile, pe numele ei de duduie vopsită Daniela Buruiană. Care a fost tare simpatică într-un fel, prin ceea ce spunea mai ales, că prea multe acorduri între subiect şi predicat nu i-au ieşit. Cică, în optişpe ani de carieră, are o vilă pe credit şi o maşină în leasing. În rest, nu are nimic. Nimic pe numele ei de buruiană, care parazitează statul ăsta nenorocit şi consumă oxigenul ameninţat de poluare.

Lista personajelor caragialiene continuă cu un nene numit Budălău. Pardon, Bădălău, m-am încurcat în taste. Cum s-a încurcat şi el în poveşti referitoare la cele câteva hectare de teren achiziţionate la fabulosul preţ de doişpe mii de euro. Mereu am zis că doar oamenii deştepţi ştiu să mintă.

 Bun, deci Caragiale’s still alive or is it just me?

Inclusiv al grăsimii de pe lavetele mele de şters ochelarii.

Îmi lovesc genele enervant de lentile. Care lentile se murdăresc. Care murdărie încerc să o îndepărtez cam la zece minute cu bucata aia specială de material (la care nu ştiu cum îi zice).
La zece minute, pentru că altfel se înceţoşează perspectivă.

Care bucată de material acumulează multă grăsime. De pe degetele mele. Care grăsime nu se duce în totalitate cu ceamai rămas din săpunul nostru Nivea de trandafiri (miroase oribil, să nu vă luaţi). Aşa că am atacat Axionul, care se afla nevinovat pe marginea chiuvetei. Cu altă destinaţie, evident.
Dar omul e inventiv.

p.s. ce cretinitate de post, dar chiar aşa am făcut :p