Ce-i prea mult nu-i sănătos

Shopping city Băneasa

De obicei, eu sunt mai înceată. Decât ceilalţi ai mei, vreau să zic. Am atâta calm în oase că îi aduc la disperare pe mulţi. Graba e un fel de neologism în viaţa mea. Proaspăt intrat, dar puţin folosit. Că nu prea ştiu ce înseamnă, nu de alta. Aşa că, vă daţi seama că umblu uşor ameţită de viteza celor din jur. Asta mi-e starea normală. (Notă explicativă: jurul meu e Ardealul, unde lucrurile se întâmplă cu viteza melcului turbat)

Da’ ajunsă în city ăsta, unde lumea se mişcă mai repede şi decât lumea normală, în general, era să dau în greţuri de la ameţeală. La propriu. Diferenţa de două viteze şi atâţia ani lumină dăunează echilibrului meu psihic ardelenesc. Ca să nu mai zic de verdele orbitor în care erau vopsite uşile toaletelor. Îl ştiţi pe smiley ăla de la YM cu verde (:-&). Se potriveşte în frază. Şi se asorta cu peisajul.

Noroc cu acreala şi sictirul vânzătoarelor, că îţi mai tăia leşinul. Nu le pot înţelege pe fiinţele astea, îşi bălăngăne atitudinea puternic parfumată şi unghiile false cu asemenea stil, de ai zice că măcar 51% din Băneasa e a lor. Dar am dat şi de unele foaaarte drăguţe şi receptive la umorul nostru provincial. Cele de la Ipekyol şi Peek & Cloppenburg mi-au amintit de amabilitatea celor de la Cluj din mall. (Iar dacă asta e reclamă, foarte bine, pentru că merită)

Aventura s-a încheiat la orele serii, când muşchii noştri intrau în low-battery mode. E minunat că avem de unde alege. Însă varietatea asta a fost departe de a declanşa extaz, ci mai degrabă o inhibiţie de protecţie în capul meu blond (aştept ca simptomele să se extindă şi spre buget). Să nu mai văd paiete şi zorzoane, nici înflorituri şi volane. Let’s keep it simple, folks.

Iar intuiţia mea deloc profesionistă, dar profund umană zice că viitorul sună aşa: Simple is the new black.