Categoria: din vremea când nici blondele nu erau blonde (Pagina 2 din 11)

În Ardeal, Moș Nicolae vine mai devreme

ardeal mos nicolae vine devreme miruna ioani

Deși ardelenii sunt mai întârziați și faimoși pentru asta (tot respectul, sunt una dintre ei), Moș Nicolae ajunge în Ardeal mai întâi. În seara asta vine!

Continuare

Coronița de Advent, o tradiție care s-ar putea să vă placă

Coronița de Advent (Adventskranz, în germană) e o coroniță de brad, orizontală, pe care se află 4 lumânări. Acestea se aprind pe rând, cu 4 duminici înainte de Ajunul Crăciunului. Azi am citit pentru prima dată că e o practică luterană, habar nu am avut, deși noi am făcut Adventskranz aproape dintotdeauna.

Puneam coronița pe masa de duminica, aprindeam lumânările și ascultam colinde. Era minunat. Ca o avanpremieră a sărbătorii din Ajun. Mereu am avut din brad natural, fiindcă miroase în toată casa. Vestește că urmează ceva măreț.

În anul 4 de facultate, eram proaspăt mutată în București și curtată de un băiat foarte bogat. Într-una din seri, când a venit să mă scoată la plimbare cu mașina lui scumpă și mare, i-am zis: care e cel mai apropiat cimitir? În București nu găsisem nicăieri o coroniță simplă, rotundă, de brad, căreia să-i pun trei globuri, două felii de portocală uscată și 4 lumânări, să-mi fac și eu un Adventskranz cinstit. M-a dus omul la cimitir, mi-a cumpărat o coroniță pentru mine, una pentru colega de apartamanet și mai mult nici n-am mai auzit de el. 🙂

E o tradiție foarte frumoasă, poate vă place și dumneavoastră. Coronița v-o puteți face singuri cu niște lumânări ieftine, prinse cu o sârmă în brad și câteva globuri desperecheate. Colinde, un prânz și familia voastră. Asta e cea mai frumoasă pregătire de Crăciun.

Am ales câteva poze să vă inspire, iar ultima este cu coronița noastră de Advent de acum, căci duminică aprindem prima lumânare:

coronița advent miruna ioani

Continuare

E adevărat ce se spune: după 30, înflorești

iunie, 1987

La noi în familie, și aici mă refer la prima mea familie cu părinții și bunicii mei, aniversarea unuia dintre noi însemna o adevărată sărbătoare. De când mă știu, de ziua mea era petrecere. Mama cocea foi pentru tortul meu preferat de bezea cu vreo două săptămâni înainte. Asta, fiindcă

Continuare

Amintiri din Școala 4 de acum 20 de ani -scrise de Miruna, fostă Siminel

Daniela: Da!!! Și mie mi-e dor de tine. Mai visez din când în când generala 🙂 Mai cu traume, că mie nu mi-au plăcut chiar așa mult primii ani de scoală. Dar e ok.

Eu: Uau, eu credeam că a fost minunat în generală. Eu m-am simțit mult mai aproape de colegi decât în liceu. Traume am avut toți probabil, ție îți era mai ușor că erai frumoasă și fâșneață. Și eu visez mult din generală, coșmarurile sunt însă mai legate de liceu :)) Te așteptăm acasă!

Continuare

Cum poți renunța la facultatea pe care ți-o doreai

poză de la absolvirea mea 🙂 toamna lui 2011

Puțină lume știe că eu am intrat la jurnalism înainte de medicină. Asta, doar fiindcă acolo era concurs de dosar, pentru care nu trebuia să fii fizic prezent undeva.

Eram la recapitularea finală pentru examenul de admitere la UMF Iuliu Hațieganu, când s-au afișat rezultatele pe net. La jurna mă refer. M-a luat un fior din cap și până în picioare. Admis, la buget.

Continuare

Când tata îţi urează la mulţi ani de 8 martie

…şi nu ştie cum să zică. Un moment Kodak. Absolut! Cred că puţine lucruri bat la capitolul drăgălăşenie … un tată pus în situaţia de a-şi vedea fetiţa că nu mai are… 12 ani.

Cumva, cred că eu pentru el cam pe-acolo am rămas. Prin clasa a 5a. Ultima dată când am fost acasă, mi-a spus pe un ton foarte serios: “Tu eşi mică, tu nu înţelegi lucrurile astea! N-ai nici măcar 30 de ani.”

:))) Iar eu mă mărit anul ăsta.

Alte momente Kodak:

  • Figura lui când mi-am luat prima pereche de chiloţi tanga şi i-a văzut puşi la uscat în baie. Trei fire sucite-ntr-un ghem dantelat, de nu ştiai ce-s. Atunci mi-a zis o glumă, că pe vremea lui, trebuia să dai chiloţii la o parte ca să vezi bucile, acum trebuie să dai bucile la o parte ca să vezi chiloţii. Iar pe mine m-a distrat mai mult cum suna “bucile” din gura lui tata decât ideea bancului propriu-zis. Şi m-am simţit “mare” nu fiindcă aveam chiloţi tanga, ci fiindcă deja ne spuneam cuvinte deocheate. (Tata e un domn şi nu vorbeşte urât nici în gând, probabil.)
  • Mamaia, clasa a 4a. Primul costum de baie din două piese, că la topless renunţasem deja de pe la 6 ani. De parcă io eram Pamela Anderson în devenire. (Nimeni nu credea asta în afară de mine. Între timp, nici măcar nu mai sper) Adică, tot aşteptam… Şi mă simţeam obligată să domolesc dezamăgirea (sau mila?) celor din jur sub o pereche de bureţi mici, care nu se uscau nici cu slujbe după ce ieşeam din apă. Bureţii la costumele de baie sunt cea mai cretină invenţie dintotdeauna! Sfârcurile sunt sexy, dar asta am aflat-o mult mai târziu. Dar să revenim la tata. Niciodată n-o să-i uit faţa când m-a văzut în 2 piese. Tocmai ieşise din baie şi i s-a pus un nod în gât de ziceai că tună afară şi rămâne înnorat pe-ntreg concediul, deci putem pleca acasă.
  • Când primul meu iubit mă conducea până la poartă, iar tata l-a prins într-o seară de l-a invitat la o ţuică şi-un Davidoff auriu. Iar eu mă minunam mai tare de cât e de şod el, adică tata, care ziceai că-i bucuros ca atunci când primeşti un pumn în stomac. În seara aia, cred că m-a şi pupat băiatul în sfârşit! prima dată, pesemne-a ştiut el, tata, de ce l-a servit cu ţuică şi nu apă de la robinet.
  • Când i-am spus că mă mărit, nu l-am văzut, că era la telefon. Dar îmi imaginez o faţă de eliberare, în sfârşit o ia cineva şi pe fii-sa, că la cât de “bine” şi de mult găteşte, prognosticul era nefavorabil, vântul bătea în contră şi speranţele aveau deja puse parastase.

Ieri, de 8 martie, la telefon. Începe tata cu mare veselie, de-i auzeai zâmbetul prin glas:

Copile! La mulţi ani de ziua…

———

şi începe pauza. Iniţial, am crezut că e de respiraţie, deşi el a fost cel care m-a învăţat la grădiniţă să şi RESPIR când spun poezii la serbări şi să nu turui primul vers ca o stricată, iar rima s-o trag pe nas în loc aer. Deci eram la faza de

LA MULŢI ANI DE ZIUA… î …î …î

———

pauza deja devenea de gândire. A cui zi o fi astăzi, o fi uitat? De ce s-o fi complicat cu atribute-n genitiv. Doar primeam şi-un lamulţiani simplu.

L-am mai lăsat niţel, deşi vorbeam în roaming.

———

 

îîî… deja devenea distractiv şi momentul Kodak devenea video.

———

Mi s-a pus un mare mare rânjet pe moacă (ştiam că urmează ceva memorabil 😉 ), iar tata şi-a luat avânt, o gură de aer şi-a turuit în receptor:

de ziua… FETIŢELOR!

#:-S

am râs amândoi cu-nţelepciune şi am ştiut că eu niciodată n-o să am mai mult de doisprezece ani.

images (1)

foto

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 138 queries in 0.204 s