Agrafele pe vremea când eram eu copil erau ceva rar și foarte prețios. Cine avea pereche o purta doar la serbări și aniversări. Până și agrafele alea simple, din metal negru, cele mai ordinare agrafe care te înțepau de parcă ți le înfigeai în creieri, nu în păr, până și alea erau rare și prețioase. Aveam o cutie în care le păstram. Și nu știu dacă din cauza asta, dar și părul lung părea ceva foarte prețios.
Tata îmi povestea de Hercule și cum puterea era în părul lui. Mi se părea fabulos, deși tata nu avea păr lung (de fapt, începea să nu mai prea aibă păr), dar puternic tot mi se părea. Cel mai puternic bărbat de pe pământ. Cine era Hercule ăsta și de ce nu-l cunoștea pe tatăl meu?
Pentru prima zi de școală din clasa întâi, mi-am pus părul pe moațe. Pentru că orice fată cu părul întins și-l dorește ondulat și invers, eu nu făceam excepție deloc. N-am închis un ochi toată noaptea și nici n-am repetat experiența cu moațele chinuitoare între pernă și capul meu. Dar părul… Doamne, ce frumos era părul dimineața când mama m-a eliberat din ghearele moațelor improvizate dintr-un cearșaf vechi.
Am o poză în curtea prietenei mele care stătea în celălalt colț al aceleiași străzi: ea micuță și tunsă băiețește, eu cu șuvițe ondulate și genunchii un pic apropiați. Rădeam și ne iubeam una pe alta, neștiind ce ne așteaptă de fapt. Școala e un monstru care te înghite și îți fură ce ai mai valoros, fără să fie ăsta un târg în vreun fel cinstit. Dar asta e altă poveste.
În facultate, aveam părul atât de lung, încât mi-l vedeam pe spate, pe sub mână. Era atât de lung încât uneori mi-l prindeam noaptea sub mine când dormeam. Atât de lung încât trebuia să am grijă să nu-l încurc în cureaua de la pantaloni, să nu-l prind de spătat când ședeam. Și era frumos tare sau mie așa mi se părea. Învățasem un truc: după ce-l spălam, puneam un pumn de spumă din cele mai lejere la vârfuri și-l lăsam să se usuce singur și așa. Spuma aia făcea o minune: din părul meu drept, cumva, el devenea ondulat. Numai la vârfuri, mi se părea senzațional.
Prietena mea din cămin de la vremea aia și un alt prieten, actualul ei soț, tot râdeau de mine și se rugau să scap de lațele alea urgent. Militau să scap și de tenișii Vans și să mă îmbrac și eu mai mult ca o fată și mai puțin ca o haimana. A fost cea mai hipsterească perioadă a mea. Aveam până și o geantă din in, dacă vă puteți imagina așa ceva. De un kaki care urla a Vama Veche -stațiunea, deși eu nu eram tocmai mare fan. Formația o iubeam.
După o criză în amor, așa cum se întâmplă de obicei în viețile fetelor cuminți, m-am făcut blondă și m-am tuns în aproximativ aceeași vară al anului doi spre trei. Să înțepenească toți colegii când m-au văzut. Să nu mă recunoască profii pe la școală, cunoscuții pe stradă. Eram alt om.
Când m-am tuns prima dată scurt, adică un fel de bob, am simțit exact ce am simțit când m-am făcut blondă: că așa trebuie să fiu. Că asta sunt eu, adevărata eu. Dacă aș fi avut aripi, aș fi făcut dansul bucuriei în nori. Dar nu mi-a fost nicio clipă frică de momentul tunsului. Știam în sufletul meu că o să se întâmple într-o zi și treaba asta, știam cine va fi singurul om pe mâna căruia m-aș lăsa și știam că o să fie un succes.
Când m-am trezit fără plete pe umeri, îmi rămăsese doar să mă bucur de el, succes, și de ea, libertate.
De curând, m-am mai tuns o tură, că bobul îmi crescuse între timp. Și mereu îl certam pe băiatul cu mâinile de aur că îl tunde prea scurt în față, îl amenințam cu teroriști dacă se mai înfige cu foarfeca în părul meu. Așa că, într-o sâmbătă când m-am prezentat pe la amiaz cu Tudor și cu mama mea la el și i-am zis ”fără milă”, a dat din cap și-a zis: ”Bine, bine. Lasă că te știu eu pe tine.” Bine, mă știe și mă tunde din clasa a 11-a, de dinainte de a ne căsători amândoi, de a povesti despre verighete și rochii de mireasă, despre lună de miere și sarcini și copii și muci scoși noaptea când ai vrea să dormi. Deci da, ai putea zice că mă cunoaște fără să exagerezi vreun pic.
Chiar el m-a întrebat prima dată când m-a tuns, pe vremea aia ne strângeam 3-4 fete acasă la una dintre noi și îl chemam pe maestru la domiciliu, cu tot respectul m-a întrebat dacă fac parte din vreo sectă religioasă. De am părul așa lung?
:)))))))))))))))
După ce m-a tuns pe-o parte, i-am zis:
-Nu e bine.
-Prea scurt?
-Nu. Prea lung. Mai taie.
Oooo.
Și a tăiat. La final, inima mea ar fi suportat și un pic mai scurt, dar profesia mea ar fi avut nevoie de ceva care să se prindă într-o agrafă și să nu-mi intre în obturație la pacient.
Băi, lumeo, cum e viața cu părul scurt!!! Plutești și zbori cam tot timpul. Dormi fără griji. Te speli și usuci în 20 de minute cu totul. Merge și-n mai puțin, dar de ce să ne grăbim? Iar marele avantaj e că nu-l mai porți prins în coadă, acest sindrom al părului murdar. Toate femeile știu: când ți-e lene să te speli pe cap, îți pui un elastic și mai reziști o săptămână așa. Glumesc. Sau? :)))
Partea proastă e că tot a doua zi după ce-l spăl stă cel mai bine, iar în ziua în care-l spăl stă un pic mai prost decât atunci când era mediu de lung. Firele mai scurte sunt și mai rebele, ca niște adolescenți revoluționari.
Recomand părul scurt, cred că orice femeie ar trebui măcar o dată în viață să-l experimenteze. Te eliberează. Te face să zbori.
foto Shutterstock
Bibi
Asa am simțit și eu când m-am făcut scurt, dar scurt scurt, pixie gen, și roșcată. Ca asa tre sa fiu. Acum e lung și nu-mi place. Dar trebuie sa slăbesc ca să-mi stea bine cu el scurt. decizii, decizii…. Să-ți fie de bine. Live the dream!
Miruna
Daaa, asta cu slabitul e adevarata. Si eu am senzatia ca ma ascundeam dupa pletele mele. Ma simteam in siguranta acolo. Acum, sunt ca in costum de baie toata ziua :))
Irina Schmitz
Tocmai ce m-am tuns scurt 😀
Miruna
Si? Am dreptate???
Greta
Eu taman invers: am fost 2 ani bob scurt, acum vreau bob lung 😀 până la baza gâtului, gen….
Miruna
E normal, mai schimba omul. Pana creste, o sa vrei la loc.
Cristina
Nu despre par am de comentat, na, fiecare cu felul lui. Parul lung e ce imi place si mi se potriveste.
Eu astept articolul de aici: ‘Rădeam și ne iubeam una pe alta, neștiind ce ne așteaptă de fapt. Școala e un monstru care te înghite și îți fură ce ai mai valoros, fără să fie ăsta un târg în vreun fel cinstit.”
Prea ai spus-o bine… mereu am zis ca am fost cea mai fericita pana sa incep scoala. Apoi, mai mult chinuita si aruncata intr-o maturizare fortata.
Miruna
Da, ar putea iesi ceva de acolo. Asta e si senzatia mea. Ca scoala mi-a furat, de exemplu, cititul. Am inceput sa citesc abia in facultate, cand m-am eliberat de stresul comentariilor si listei de lecturi obligatorii. Anul trecut a fost anul in care am citit cel mai mult din toata viata mea. de ce am pierdut atata timp, ma intreb.
Andreea L.
Parul meu nu e nici lung nici scurt…asa mediu..e usor ondulat de la natura, asa ca…nici nu-l piaptan…imi trec mainile prin el de cateva ori si gata…e aranjat….freza usor ciufi imi place si e asa comoda!!!!
o femeie
m-am tuns aseara. Asa de scurt pe cat am fost tunsa de mama mea la 1 an. Am ceafa rasa 🙂 si sigur nu ma mai pieptam decat o data pe sapt., dupa baie 🙂
Simo
Am fost si eu tunsa aproape scurt, din cauze de copil tragator de par :)) Eu am o problema cu nuanta vopselei. Mereu o schimb.
P.S. Vreau poze cu tine cu par lung :))
Calin
Nerecomandat femeilor, insa cel mai bun este cel deloc. Pieptanat cu prosopul (sau cu lama, dupa caz), nu mai raman nici macar grijile care raman la parul scurt… Fara probleme existentiale in legatura cu samponul, firele albe si altele legate de par.
Cris
carcotasul de serviciu: “Biblia ne povesteste de Samson, cum ca muierea, Cand dormea, taindu-i parul, i-a luat toata puterea “
Mihaela
Eu vreau par lung, lung, lung. De ce nu putem fi multumiti cu ce avem?