Tanti Marcela. Așa o cheamă pe educatoarea mea din primii ani de grădiniță. N-am fost mult timp la ea, doar grupa mică și mijlocie. Era o femeie blândă și cu frica lui Dumnezeu. Ne învăța poezii comuniste și purta un zâmbet fals, de și copiii își dădeau seama. E greu să ai de-a face cu atâția pici care nu se știu șterge la fund fără tine. Cred că avea intenții bune, dar și probleme acasă, o mamă bătrână, un soț dubios și două fete frumoase.
Nu mai știu dacă toate astea sunt adevărate, vă dați seama, eram totuși mică. Dar pe fetele ei mi le aduc aminte, fiindcă erau mai mari și știau mai multe lucruri decât mine. Voiam să fim prietene, să le invit acasă și să ne jucăm prin curte. Prietenia fetelor educatoarei, la grădiniță, te punea din start într-un soi de elită. Odată m-au invitat la ele acasă. Eram în culmea elitei, dacă înțelegeți ce vreau să zic. Știu că aveau mulți papuci la ușă, iar asta mi s-a părut destul de ciudat. Cu ele am făcut primul popcorn de casă, am luat multe boabe galbene și le-am pus într-o tigaie sau în cuptor, irelevant. Cert e că pocneau ălea acolo, încât mă simțeam ca un mic terorist care face ceva ilegal și îi place la nebunie.
Să nu credeți, pe vremea aia nu era cu pile, de 8 martie duceam flori pentru tanti Marcela și tanti Virginica, femeia de serviciu, prima persoană obeză pe care mi-o amintesc. Nimic altceva. Ne certa când călcăm peste podeaua proaspăt spălată, în rest, zâmbea cam tot timpul. Acum îmi dau seama că i-ar fi plăcut și niște ciocolată pe lângă flori.
Na, și eram eu în drum spre mare, între scaunele de la Dacie, amândoi părinții mei în față. Se hotărăsc să mă învețe să-mi îmbogățesc repertoriul plin de fluturași care nu mai au aripioare.
-Ta-NA-na. zice tata când a luat curba de pe strada noastră.
-Tanana. zice Miruna mică
Fii atentă, n-are cum să nu îți iasă, zice mama plină de speranță. (Ea a fost mereu prima-n corul de colindat pe la prieteni, iar tata știe la pian, la acordeon, deci ar fi fost potențial.)
-Ta-NA-na.
Io, Tanana.
Nu am apucat să ieșim din Sibiu, că tata a zis:
-Ei, cântă cum poți tu, copile. Bine că ești isteață, s-o alege ceva și de viața ta.
În momentul ăla, am simțit toată cariera mea de cântăreață cum se duce naibii, doar tata era acest tip super realist, care mereu spunea pe nume adevărurilor dure. Abia când am văzut-o și pe mama lipsită de speranță și aproape resemnată, mi-am dat seama că e chiar grav. Nici măcar de o celebritate locală, adică în familia Siminel, nu m-aș putea bucura. De cum deschideam gura, cineva mă implora să tac. Ceea ce nu s-a schimbat nici în sfântă zi de azi. Dada, Broscuțul included, iar pe el nu-l putem bănui că-i părtinitor.
Mboon, prima serbare din acel an. Tanti Marcela ne îmbrăcase în costumașe populare pentru oameni mici, mamele ne împletiseră părul în codițe, săndăluțele erau curate, ciorăpeii apretați. Toate bune, pân-a început educatoarea să cânte. După ea, o grupă întreagă de copii.
Tanana.
p.s. Dacă tanti Marcela citește acest text, aș vrea să știe că e doar o explicație rezonabilă pentru lipsa mea de ureche muzicală, explicație de care am nevoie ca să mă împac cu eșecul în cariera mea de cântăreață.
Succes la școală, copii!
Bunica cu bundita
❤️❤️
Gabriela
Succes celor care merg la școală, dar si celor care merg la grădiniță! Fetița din mijloc esti? Am nimerit?
Ioana
Daaa! 😀
Miruna
Da 🙄
Luminita
Primul lucru pe care mi l-a spus educatoarea fetei mele la gradinita a fost ca are ureche muzicala; mie nu mi se parea, ma rog, avea un glascior de vrabiuta. La serbari, lalaiala de rigoare a copiilor, ragetele unui baietel supraponderal acoperea stradania celorlalti si isonul caznit al doamnei incerca sa mai salveze cate ceva. Ei, dar la scoala… la scoala am avut o revelatie! Doamna Eugenia Serban a ridicat mana dirijoral, a largit ochii la prichindei (astia se topeau toti cu ochisorii tinta la dumneaei), au tras cu totii aer in piept si au inceput sa cante intr-un glas, ca un cor de ingeri. Nu mai stiu ce au cantat, o colinda sau “Mos Craciun cu plete dalbe” dar n-are nici o importanta. Importanta era aplecarea doamnei invatatoare spre meseria pe care o imbratisase, dragostea si daruirea cu care le preda si muzica si pictura si scrierea si matematica.
Miruna
Uee, asta e tot ce conteaza! Daca le place de ea, le place si chimia organica!
Meia
Cand mai aveam chef de cantat si lalaiam prin casa, copilul isi ducea manutele la urechi si zicea: “ma do uiechile” de m-am lasat pagubasa complet :))
Jorjet
Daca doamna educatoare era o “tanti”,atunci femeia de serviciu ce era?