În clasa întâi, un 8 la muzică a fost dezastrul. În clasa a 2-a, un 8 la mate îmi punea coronița. Știu exact cât am luat la Capacitate, 9,87 cu media de pe ani. De la prima lucrare la fizică, în clasa a 9-a, am fugit împreună cu două prietene, de la șocul faptului că nu scrisesem nimic. Am fugit pentru că s-a putut și pentru că profa nu era tocmai persoana cu cel mai acut simț al observației, ca să fim drăguți, astfel încât, credeți-mă pe cuvânt, s-a putut.
10 curat la Bac-ul de la română. Și la biologie, tot 10 în cap. Era materie de admitere la facultate. La mate, un pic peste 8, dar echivalentul unui 10 cu felicitări, la cât am copiat. O colegă pe nume Șandru, fiică de profă de mate, s-a nimerit fix lângă Siminel. Mi-a donat toate ciornele ei. Media finală nu o mai știu, vreo 9,30 și două palme de la o colegă enervată că am luat 10 la sport. E funny, de asta îmi amintesc. 9,43 la admiterea la facultate. Bursă un semestru întreg. După care scorul a încetat, brusc, să mai conteze. Important era să iei un examen și să nu te faci de rușine în discuțiile cu vreun coleg. Să nu scrii vreo prostie pe la vreun colocviu, cum mi s-a întâmplat mie în anul 1, la fiziologie. Am copiat ceva de la un coleg, cam tot al treilea cuvânt, că doar nu eram la ora de caligrafie să le înțeleg pe toate. Și asista de grupă atâta mi-a zis la final, miza nu era oricum mare: că de la mine nu s-ar fi așteptat niciodată să scriu asemenea bazaconii. Mi-a fost atât de rușine că am dezamăgit-o, încât am simțit pentru prima oară că, la facultate, nu mai e vorba de scor, ci de onoarea să nu fii un prost.
Nota de la Capacitate, cât ai luat la Bac, al câtelea ai intrat la facultate. Nota de la licență, cu cât ai terminat un doctorat. Scoruri. Mâna sus, pentru cine mai contează ele astăzi, când avem facturi de plătit, rate la bancă și copii de crescut. Nimeni nu te întreabă la magazin: Uau, ai luat 10 la română, uite, îți dau 10 scutece gratuit. Nimeni nu te întreabă, înainte să fie prietenul tău, ce facultate ai terminat. Cred că doar pe mine m-a agățat soțul cu o întrebare legată de asta. Deh, doctorii ăștia sunt niște creativi 🙂 Ba știu foarte multe job-uri, pentru care asta nici măcar nu contează. ”Angajează pentru atitudine, nu pentru aptitudine” e sloganul multora. Iar asta, nu pentru că ar fi niște idioți, ci pentru că piața e într-o continuă dezvoltare și schimbare, pentru că foarte multe dintre serviciile oamenilor sunt chestii care nu s-au predat la vreo școală, nu sunt scrise în niciun manual. Iar oamenii au nevoie de oameni, nu de diplomele lor.
Nu zic că notele de la Bac și Capacitate nu contează. Ba chiar am susținut de când mă știu că intrarea la liceu mi se pare un pas foarte important în dezvoltarea omului, pentru că e momentul ăla, când reperele încep să fie în afara familiei și ar fi bine să te găsești totuși printre cei aleși. Știu că iar vor sări diverși frustrați la mine, că sistemul ne nenorocește copiii și că liceele de elită sunt pline de indivizi meditați și de bani gata. Îndrăznesc totuși să spun că ăsta e sistemul, până-l schimbăm, cu el defilăm. Și că prefer să fiu într-un mediu mai de fițe, decât într-unul agramat. Că peste tot există excepții și droguri și că nu toți copiii au primit pe pile un loc.
Când am luat bac-ul, bucuria mea a fost că s-a terminat. Era oricum un examen fără sens pentru mine, nici măcar nu știu de ce am învățat. Cred că, din cauză că nu știam cum să merg la un examen fără să fi învățat. Ar fi fost la fel de distractiv ca atunci când intri într-un joc fără să știi regulile mai întâi. Asta e și cu examenele astea. Bune sau rele, ele reprezintă un joc. În care, trebuie să fii rapid, să fii pe fază, să nu te pierzi, să arăți ce știi. Dar, când jocul se termină, viața începe. Facturile vin, ratele încep, analize, de te deprimi. Emoții din plin.
Scorurile la care e cel mai important să ieșim câștigători în viață sunt fix astea: să integrăm facturile în bugetul personal, să dovedim economiile din câștigul profesional, să creștem numărul concediilor, să ținem sub control câte un colesterol. Să ne păsătrăm firele de păr, să amânăm cât mai mult primul AVC, să numărăm doar riduri de râs și puține kilograme în plus. Să profităm de toate ocaziile să petrecem timp cu copiii, indiferent cât ar fi ei de mari. Să ne uităm în ochii partenerului de viață și între dinții lui, că ajută să nu-i spunem la finalul unei ieșiri în oraș, că avea în tot timpul ăsta cireșe între centralii superiori.
foto Shutterstock
O femeie
si ia ziceti, careva cumva ati folosit integrale sapt. asta? sau vreo extragere de radacina patrata? ca eu cand calculez preturi la piatza si verific facturi platite si dobanda la ipoteca, nu.
Zau, cand sa semnai creditul la ipoteca nici nu am stiut sa calculez cu pixul pe foaie acea formula – si cica am mai luat 10 la admiterea la facultate pe vremurile cand concurentza era mare (babette aici, sa ma scuzatz 😀 ) – am inteles formula cand am inceput sa fac platzi anticipate luna de luna :)))
Miruna
Da, exact.
Gianina
De acord 100%!!!
Masha
Si eu m-am intrebat la ce o sa ma ajute matematica in viata de zi cu zi si cum o s-o aplic dupa ce voi termina scoala, asta in conditiile in care era materia mea preferata. Nu am gasit nici pana astazi un raspuns, dar cred ca matematica ne ajuta sa ne dezvoltam creierul, sa punem la treaba neuronii, sa-i “antrenam”. 🙂
Miruna
Așa e. Și matematica e un joc, cu niște reguli. Doar că e o limită de până unde poți duce jocul, să nu înnebunești. Cred că, într-un fel, e ca gramatica. Pentru cei care o înțeleg pas cu pas, poate fi chiar distractivă. Pentru cei care doar se chinuie cu ea, poate fi un coșmar real. Pe mine m-au pierdut pe la sinus și cosinus. Ceva mai abstract și mai fără sens nu am pomenit în viața mea de până atunci. Și era doar începutul..
Ioana
“Dar, cand jocul se termina, viata incepe”…atat de adevarat…si poate fi si foarte dur in acelasi timp, chiar daca ai fost printre primii la acest joc al scorurilor. Dupa ce am terminat facultatea am avut asa un moment de “ooook, and now what?” Am fost foarte debusolata si confuza…insa am avut noroc 🙂
Miruna
Îți dai seama cum e când ești ultimul? Mult, mult mai debusolant.
Ilinca
Media de 9.89 de la capacitate m-a ajutat sa intru la cea mai buna clasa de liceu din București care m-a ajutat doar sa fiu extrem de dezamagita de nivelul uneia dintre facultățile pe care le-am urmat, așa zisa de elita. Oameni slab pregătiți, aroganți și care au picat cu brio examenul de a fi oameni. Ca doar toți știm ca dacă prostul nu-i fudul….concluzie: ar trebui sa învățam in primul rând sa fim oameni și abia apoi integrale, chimie organica sau fizica cuantica.
PS: liceul a fost cea mai buna alegere, păcat ca nu am plecat din țara la facultate ca trei sferturi din colegii mei
Miruna
Îmi pare tare rău pentru experiența ta. Norocul de a da peste niște oameni buni nu depinde de noi, din păcate. Cred că sunt mulți factori aici, ce să zic. Ce vreau să spun e că mă îndoiesc totuși că ți-ar fi fost mai bine la un liceu mediocru.
Fizica cuantica poate fi tare mișto, dacă e predată de cineva mișto. Noi am avut un prof, la capitolul ăsta, care în afară de a face mișto de noi, nu avea nimic altceva mișto la el.
Roxana
De acord!
Fata mea e la scoala,trece clasa aV-a,la o scoala de stat. Sa zicem “una buna”, unde se face scoala si “sunt chinuiti copiii”. Nu imi doresc sa faca scoli inalte sau cine stie cate doctorate, as vrea ca tot ce invata sa aiba aplicabilitate si sa ii foloseasca. Cand a invatat ceasul,nu facuse inca la scoala, a fost ca o joaca si invatat foarte usor.. stia sa si cronometreze, faceam jocuri de genul:cand plecam de acasa,cat facem pana la gara, sa nu pierdem trenul,etc.
Cand a invatat la scoala, spunea ca are colegi si prieteni care nu inteleg ce e cu ceasul asta.. ca nu pricep nimic. Ba mai mult,exista parinti care spun ca “la ce le mai foloseste ceasul cand toti au telefoane”… si culmea,printi cu scoli si multe diplome. Nu ma intelegeti gresit,nu sunt pro sistem de invatamant ,dar nu trebuie sa renuntam la tot pe principiul ca “tampim copiii”. Din contra,trebuie sa ii stimlam intelectual si emotional. Si mai ales,cretiv!
Nu-i buna concurenta,dar sa fim seriosi cand intram in viata la primul interviu suntem concurenti!
Miruna
Mi-ai amintit de ceva funny. O colegă dentist, din UK, se duce la școala unuia dintre băieții ei, să vorbească cu profesoara de engleză, că ăsta mic nu prea știe să scrie corect. Situația era atât de gravă, încât – zicea ea- dintr-o compunere a lui, aveai șanse să nu te prinzi despre ce-i vorba. Nu e banc, atenție. Acum vreo 4-5 ani.
Ce crezi că îi răspunde profesoara, când asta îi zice că e îngrijorată că spelling-ul copilului e la pământ:
Stai liniștită, că acum orice computer are autocorrect!
Roxana
Mda… asta e nasol.. cand cine vorba de limba chiar nu e de glumit. Eu cred ca totusi matematicile abstracte ar trebui facute mai tarziu si doar de cei pasionati.
o femeie
Si eu si sotul am fost elevii modeli, fruncea clasei, cum se zicea acolo unde se atarna harta in cui. Amandoi am ajuns la concluzia ca nu ne-au folosit la nimic astea, si ca o minte organizata/ o viata disciplinata puteam sa le invatam altfel, mai usor, dar ca ce e important in viata vine de acasa: educatie financiara, educatie civica, echilibru si liniste interioara, how to debate, how to be confident, curiozitate, calm, organizare timp, prioritizare a lucrurilor importante si detasare de cele fatza de care nu avem timp sau chef etc.
Sub concluziile noastre fiica mea a trecut in clasa a 6a si nu am apelat inca la meditatii si nici nu ne grabim. Am lucrat cu ea, cot la cot, doar unde a zis ca nu a inteles, asta pt ca si eu mai am nevoie sa invat (reinvat), unde nu am stiut ne-a ajutat tanti google. A mers si cu teme nefacute (nu, nu am contactat nicio colega sau invatatoarea cand a uitat ce tema are!! , lesson learn). Are note f. mari (sst, si un 2 la un test unde nu a scris nimic 😀 ) si testele de sf de trimestru le-a trecut cu 9 si 10 fara sa repete deloc, adica doar cu ce a invatat in timpul anului (doar 10-15min pe zi repetat la o limba straina ce nu ii place dar aici a fost frustrarea sotului ce a depus eforturi mari sa o invete singur). Copiii sunt extensia calmului si linistii de acasa, sanatatea fizica si mentala e oglindita de aici, educatia vine de acasa. Scoala cel mult instruieste – o minte presata de acasa nu va fi suficient de deschisa sa inteleaga si capteze informatii noi.
La sf anului 2 cadre didactice au venit sa ii multzumeasca pt ce eleva faina e: vine la scoala cu drag si curiozitate.
(parerea mea e ca am copila cam lenesa, prea i-a venit totul usor pana aici, fara niciun efort, mai vorbim la liceu 😀 … – dar na, eu judec si din perspectiva de copil ce muncea la tzara si apoi nu o data am facut 4km pe jos la scoala, si cu cat avem mai multe frustrari, cu atat mai multa presiune si pretentii avem de la copil)
Roxana
Si eu cred ca educatia vine de acasa ,iar instructia la scoala..
Noi suntem genul de parinti care nu-si baga nasul in treaba profesorilor. La scoala ei stiu ce trebuie facut, in schimb avem si noi temele noastre acasa. Nu o ajutam decat daca nu a inteles,in rest face singura temele.. i-am explicat ca e important sa inteleaga lucrurile.
Am avut un sentiment de tristete cand a venit de la scoala si a spus ca nu mai face nu stiu ce proiect,pentru ca oricum nu conteaza.
Luminita
Eu am fost crescuta intr-un continuu stres (e dezastru daca nu intri la cel mai bun liceu, cu cea mai mare medie, apoi daca nu intri la ASE, de ce nu vrei la ASE? – daca ai mei facusera asta, era musai sa fac si eu la fel, nu ai intrat la Drept la stat, vai, e dezastrul vietii tale). Cand am dat eu acum multi ani la Drept, eram 30 pe loc si am cazut la cateva sutimi. Am crezut ca mor de rusine, ai mei mi-au zis ca gata, sunt rusinea si oaia neagra a familiei pentru ca voi face o facultate privata, nu una de stat. Tin minte ca am fost asa deprimata, incat nu m-am mai vazut cu nimeni (prieteni, amici) timp de un an. Apoi am terminat si am dat dubla licenta (intai la facultatea privata, apoi la stat). Am terminat cu zece pe linie. Mama a fost asa de uimita cand a auzit rezultatele, incat, in loc sa ma felicite, m-a tot intrebat daca sunt sigura ca sunt notele mele si nu e cumva o greseala :))))) Ulterior nici macar nu am profesat, mi-am dat seama ca nu am bani pentru studii ulterioare pt barou, asa ca am intrat in sistemul bancar si apoi IT. Deci toata drama de atunci a fost pentru nimic. In afara de traumele pe care mi le-au creat ai mei si cu care, multi ani mai tarziu, m-am prezentat la psiholog, fireste…..
o femeie
si stii ce remarcam, Lumi? ca duc, peste ani, aceste angoase si nereusite ale lor, si imi intuneca viata si acum, cand ma trezesc ca iau decizii prea complicate sau mai rau, evit decizii si ma cramponez in unele lucruri inutile. Le duc asa, cu mine, prin dezordinea si neasumarea responsabilitilor sau negarea anumitor probleme, fac aceleasi greseli iar si iar 🙂
Luminita
Mda, stiu ce zici, offf…..
Violeta
Pe mine m-au terorizat vectorii la fizica… Nici azi nu am habar la ce naiba folosesc… Mie mi-au placut literele………
. Si cred ca or sa-mi placa pana mor💕
o femeie
era un banc cu iepurasul ce vine compulsiv obsesiv sa ceara nu stiu ce si la final le zice: “si la ce folosesc?” . Nu mai stiu bancul, dar e f. potrivit la mare parte din ce studiai in scoala, temeinic dar degeaba.