De la o vreme, noaptea e cea mai bună prietenă a mea. Adorm la ore aproape matinale, mă trezesc tot la matinale, mă culc la loc și tot așa.
Categoria: cu degetele pe taste (Pagina 47 din 70)
Până la vârsta de douăzeci și hăt de ani, cred că am fost la vreo 3 nunți în total: la una aveam 4 ani și purtam o rochiță albă de dantelă care se vedea minunat pe pielea mea ciocolatie, proaspăt venită de la mare; la alta, aveam vreo 3 ani și mi-o amintesc doar din poze, inclusiv rochița. Pe a treia, poate, până la finalul acestui articol, reușesc să fac un efort să o pescuiesc din puțul memoriei, dacă nu, inventez ceva neamuri și altă rochiță, de rușine dacă nu de alta. Observați din exemplele de mai sus, că prezența mea nu a fost cu consimțământ aproape niciodată, cam cum se întâmplă cu mulți copii până învață să-și exprime dreptul de veto în familie.
Am ajuns la aproape douăjde ani fără să ştiu ce-i ăla un brand. În primul an de facultate, când colegii mei vorbeau de ceasuri de firmă şi de noul magazin Lee Cooper din Cluj, eu luam notiţe. Fiindcă nu aveam nici cea mai mică noţiune despre asta.
Nu mai pot, vă spun sincer, îmi e teamă să deschid internetul că, de undeva, cumva, îmi sare pe retină vreo conectare, vreun ceva făcut cu drag și niște oameni frumoși, deși ultimele sunt de sezonul trecut. Aceste cuvinte minunate s-au transformat într-un hăhăit obositor atunci când se abuzează de ele, au devenit hâde fiindcă apar pe toate gardurile și s-au terfelit exact cum vă imaginați o terfeleală. De litere nevinovate.
Blogurile și profilul facebook nu mai sunt demult jurnale personale deschise internetului larg. Sunt publicații, instrumente, job-uri. Întreba cineva zilele trecute pe facebook dacă se poate trăi din blog în România. Da, se poate. Cunosc eu pe câțiva care trăiesc bine din asta.
De fiecare dată când plecam de acasă înapoi în UK, deja știam care-i următoarea venire, iar în aeroport ne și uitam de bilete. A fost un fel de pact tacit, o promisiune pe care mi-a făcut-o H. înainte de acel zbor care ne ducea la Regină, când nu mă mai puteam opri din plâns. N-am să-l uit niciodată cum m-a strâns în brațe să-mi mai ia din suspine și mi-a spus că putem face regulă de venit lunar la Sibiu. Sau și mai des, când vrea inima mea și îi e dor de mama.
