Acum trei luni, ne tremurau chiloții și îi rugam pe medici să meargă la serviciu, să fie ei viteji, să-și lase părinții, copiii, partenerii, că noi n-aveam alte soluții. Nu ne puteau intuba nici interneții, nici roboții. Doar medicii. Făceam campanii și strângeam fonduri pentru eroii din spitale.
( Context )
Domnișorul care mă călărește într-un mod adorabil 20 de ceasuri pe zi e băiat sută la sută. Și nu, asta nu se mai poate schimba 😉 Și da, sunt sigură. De câteva ori pe zi, sigură.
Cu Adelina, cea care a oferit premiul legat de Iarmaroc Zen în cadrul concursurilor #trezimeconomia, am vorbit exclusiv noaptea la 2, la 3, uneori mi-a răspuns și la 4. Pe mess, că eram oricum amândouă treze.
I-am putea spune prăjitura de pandemie, că am mâncat cam la 3 zile. Problema principală la prăjitura asta cu cremă galbenă e că nu ține. Adică, mănânci o tavă întreagă odată.
Asta e prăjitura mea preferată, pe care o face mama de când eram mică. E mai bună și decât cea mai bună înghețată. Nu am poze din timpul facerii ei, pentru că atunci când mama o face, eu dorm, iar asta nu pentru că aș dormi prea mult, ci pentru că se trezește ea prea de dimineață.
Povestea bluzei a intrigat mai multe persoane care mi-au sugerat în moduri simpatice: Mai schimbă, dragă, bluza aia! Dungi albastre și câteva inimioare roșii. Există o explicație la care poate v-ați gândit.
