Categoria: broaşte porci şi alte animăluţe adorabile (Pagina 3 din 13)

De ce divorțează femeile

femeie-valiza

Divorțul e o treabă de curaj într-un fel asemănător cum nici sinuciderea nu e pentru căcăcioși. Însă orice divorț, chiar și ăla dintr-o căsnicie în care tu, femeia, servești câte o porție de bătaie pe post de desert, de 3 ori pe zi, și divorțul ĂLA tot un eșec este. Femeile nu divorțează de fericire, dar nici nu sunt ultra-fericite când o fac. Un paradox, nu?

Continuare

Și eu sunt o servitoare și nu mi-e rușine s-o arăt

 

realitate

[Spun asta apropo de articolul Danei Nălbaru, care a fost criticată de presa de scandal fiindcă a ieșit nemachiată și fără manichiura făcută…cu familia la o cafenea. Apoi, cineva i-a trimis Danei un mesaj în care îi spunea să se îngrijească, altfel riscă să o părăsească soțul. ]

Continuare

De ce scriu

stare Ieri am fost toată ziua supărată. Nu am mai vrut să postez nimic fiindcă am citit un comentariu foarte răutăcios, care m-a indispus exact ca-n articolele alea despre cum facebook provoacă depresii.

Continuare

Lunea de după alegeri

dezamagire

După alegerile de duminică, am văzut 2 oameni care declarau pe facebook că pleacă din ţară. Că s-au săturat. Doi. Copii buni, oameni activi, cu familie şi joburi decent plătite. Cu o viaţă socială aici. Oameni pe care ţara asta nu-şi permite să-i piardă, credeţi-mă. Şi ăştia-s doar dintre prietenii mei, poate aveţi şi dumneavoastră unii cu astfel de gânduri.

Andreea Burlacu povestea ieri cum au trimis-o la plimbare de la o secţie la alta. Bătaie de joc:

Continuare

Ce-i greşit în poza asta?

13230765_1439140069444924_1049244472_o

De când am revenit în Bucureşti, am observat cu stupoare o nouă specie de pieton: ăla care respectă legea, dar doar de la jumătate.

Continuare

NU leselor pentru copii

E vorba de aceste obiecte oribile, de tortură psihologică legală, practicată de persoane care se declară capabile de iubire maximă, totală și absolută pentru copiii lor.

image1 (1)

Mai întâi să vă spun o poveste. Pe lesa asta o urăsc de mult și cu pasiune, deci nu-mi veniți cu argumentul suprem ”tu n-ai copii și n-ai dreptul la o părere”. Așadar. Îmi vine pacient, de vreo 4 ani, pentru prima dată la cabinet. Cu mă-sa, cu ta-so, toți pe capul meu și-al copilului. El -scump, un chinez bucălat, de-mi venea să-l iau acasă. Asta, până a început să urle ca din gaură de șarpe. Părinții îl aduseseră pentru că-l durea ceva, posibil o măsea, posibil mai multe. Cert e că nimeni nu știa, fiindcă pruncul, evident, nu avea obiceiul de a fi spălat pe dinți, deci nimeni nu știa ce zace în întunericul gurii sale. Eu lugu-lugu, în sus, în jos, nimic, domnule. Ăsta mic urla de-mi speria și pacienții de pe stradă. L-am trimis la un serviciu de specialitate, baftă fraților, dacă nu ne putem înțelege cu pruncul. Le-am explicat un pic părinților ce să-i spună, cum să-l pregătească de acasă, etc. Și i-am avertizat că listele de așteptare la clinica asta specială de copii urlători sunt foarte lungi, mai exact vreo 18 săptămâni urlătoare.

Peste un timp scurt, vreo săptămână adică, iar apare ăsta mic și chinez la ușa mea, tot nespălat pe dinți, tot urlător. De data asta, copilul în lesă. Probabil părinții sperau la ceva mai mult control cu asta. Ou mai gizăs craist, scoateți copilul din lesă și lesa din fața ochilor mei, că altfel e treabă de poliție, nu de dentist! Mi-a crescut pulsul urgent. L-au scos pe ăsta mic din lesă, m-au avertizat că începe circul, când colo, ghici ce… Am cucerit pruncul prin acțiunea numită Marea Eliberare din Lesă. A stat chinezul meu bucălat de vorbă cu mine de ziceai că-s cel mai bun prieten al lui. A deschis gura, mi-a arătat unde-l doare. I-am făcut și vreo două plombe acolo, pe loc. In your face, tuturor leselor de pe pământ!!!

Revenind. Știu că părinților le e probabil foarte comodă lesa asta. Exact ca atunci când ieși cu motanul tău de 400 euro la plimbare și nu vrei să te stresezi că pe unde ți se cațără temperamentalul, tocmai când tu vrei să defilezi mai țanțosă pe bulevard. Mai pricep și durerile de spate, cauzate fie de tocuri prea înalte asortate la copii prea mici, fie de copii prea nemergători, asortați la părinți susținători. Deși cred că ultimul ăsta exemplu ar putea dispărea de pe fața planetei. (Hai să fim serioși, ne învățau copiii să-și țină echilibrul și înainte de inventarea lesei pentru oameni mici.)

Libertatea și încrederea sunt dintre cele mai frumoase daruri pe care le putem oferi copiilor noștri. Ceva care le va folosi mult mai mult decât  ultimul răcnet de iphone sau nu-știu-ce haine de firmă. A-ți pune copilul în lesă, chiar și la 3 ani, îi transmite următorul mesaj: nu ești liber și nici de încredere.

Se va obișnui să crească așa, încătușat. Iar, pe la 16 ani, când vor începe problemele, îți vei da seama că tot în lesă e copilul tău, acum problema fiind doar că lesa nu mai e ținută de tine, ci de altcineva.

 foto îmi aparține (admir cum tipa a luat copilul de mână, ce-i drept, după ce era să-l spânzure într-o parcare locală. Cu siguranță, fără să vrea.)

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 140 queries in 0.145 s