Am avut şi eu în liceu un iubit ca toate fetele mult mai naive decât vi le-aţi putea imagina. Nu eram blondă pe-atunci, doar etern îndrăgostită. Credeam orice îmi spunea nenorocitul, mai ales că era un nenorocit cules pe sprânceană. Talentat, al naibii noroc! Avea scenarii romantice, în cafenele afumate, cu priviri înlăcrimate, strângeri de mână, ştia până şi să ningă să facă, spunea “te iubesc”-uri murmurate, pe străzi neiluminate şi din minţi întunecate.
A fost băiatul pe care l-am iubit necondiţionat, stupid, copilăreşte, ca o idioată. A fost primul meu




