”Mamele depresive nu sunt, de obicei, mame prea bune, chiar dacă persoanele depresive care funcționează bine pot uneori să își mascheze maladia și să își îndeplinească rolul parental. Cu toate că unele mame depresive se supără din orice pe copiii lor și, în consecință, se poartă inconsecvent, multe mame depresive pur și simplu nu reacționează la copiii lor: sunt lipsite de afecțiune și retrase în sine. Tind să nu stabilească un control, sau reguli, sau limite clare. Au de oferit puțină iubire sau îngrijire. Se simt neajutorate în fața cererilor copiilor lor. Au un comportament neordonat; se înfurie fără vreun motiv aparent, iar apoi, cu vinovăție paroxistică, își manifestă afecțiunea în mod extravagant, pe motive la fel de nelămurite. Nu pot ajuta un copil să își regleze propriile probleme. Reacțiile lor față de copii nu sunt legate de ceea ce fac copiii sau de manifestări ale unor trebuințe. Copiii lor sunt plângăcioși, furioși și agresivi. Acești copii sunt adesea ei înșiși incapabili de comportamente empatice; uneori însă, sunt prea înclinați spre comportamente empatice și se simt răspunzători pentru toată suferința din lume. Mai ales la fetițe există probabilitatea excesului de empatie, care le face pe ele să sufere; dat fiind că nu văd vreo îmbunătățire a stării de spirit a mamelor, își pierd ele însele capacitatea de felxibilitate a stărilor sufletești.”
