În ziua în care mi-am cumpărat Rovinieta ca un şofer responsabil ce sunt era să-mi rup maşina de vreo 3 ori. Trei este un număr magic, ales la întâmplare, întrucât nu pot preciza o valoare exactă a posibilelor daune.
Problema? O porţiune de drum de pe Dealul Negru, cam până la Deduleşti. Cratere în asfalt. Peste tot. Printre cratere – tiruri. Bine, pentru prezenţa tirurilor nu era ministerul transporturilor de vină (mă scuzaţi, dar nu pot scrie cu majuscule). Ele erau în legalitate, săracele, unele chiar în staţionare în mijlocul craterelui. Cele mai periculoase însă, erau cele în mişcare ca la slalom printre gropi.
Slalomul ăsta te fentează rău uneori, că instincul de evitare a gropii te poate vîrî drept sub tirul mişcător. Şi atunci să vezi cum îţi stau toate înjurăturile în gât!
Astăzi, printre gropi şi înjurături, aud la radio despre rovinieta electronică. Despre cum vor ăştia să prindă hoţii care nu plătesc taxele la stat. Din punctul meu de vedere, statul e hoţul. Pentru că eu sunt cuminte şi plătesc, dar mă pedepseşte ca o învăţătoare tâmpă, care pune toată clasa în genunchi, fiindcă un îndrăzneţ a făcut-o cretină. După care îşi cumpără leucoplast ca să-i închidă ăluia gura, în loc să-şi cumpere ei alt creier. Chiar dacă omul avea dreptate, de ce trebuie să suferim cu toţii?!
Vreau să zic, ăia au dreptate să nu plătească. Pentru că nu primesc nimic în schimb. În afară de cratere în asfalt şi facturi de la reparat maşina.
Unde naiba se duc toţi banii ăştia? Şi de ce nu se iau măsuri pe drumul ăsta atât de circulat? Sau e pe principiul de ce să mă mai spăl, că mâine mă murdăresc la loc. Ştim, or să răsară cratere şi după următoarea iarnă. Dar, până atunci, măcar o groapă reparaţi. Aveţi şi bani. Din rovinieta mea! Că astăzi am plătit-o.
