Ce poți spune în loc de ”Nu mai plânge”: ”Te iubesc și când ești supărat”

Nu mai plânge”: ”Te iubesc și când ești supărat”Efectul ancorelor în relațiile mele cu alții (mai ales, cu copiii) e că mă ajută pe mine mai mult decât pe ei:

Când copilul face o criză de furie și eu îmi spun ”Miruna, fii un pod”. Când se ceartă pe o jucărie și încep poezia ”regula noastră este că-i a lui, dacă-i la el în mână…” . Ancorele astea, mantrele, rugăciunile, incantațiile sau cum vreți să le spuneți mă ajută pe mine să depășesc un moment. Să nu pun de un tantrum pe sistemul grămada cere vârf. Nu cere decât liniște biata grămadă. Sigur că nu întotdeauna îmi iese.

Fiindcă v-am mai zis, nu suntem Maica Tereza, iar Maica Tereza nici măcar n-a avut copii.

Nu mai pot cu urlatul.

Nu știu la voi cum e, dar la noi se urlă grupa mare. Te culci în urlete, te scoli în urlete. Toată lumea e nemulțumită tot timpul și nu e niciun fel de exagerare. Când mai prind câte o secundă de liniște și armonie, întotdeauna o subliniez cu vorbele: ”ăsta e momentul meu preferat, puii mei, dragii mei, soțul meu”.

(Toată lumea mestecă cu gura închisă și mănâncă cu fundul pe scaunul lui, nu cu fundul pe capul celuilalt, nu cu mâinile în părul lui. Asta nu mai zic, ofc, pentru că am citit într-o carte că e bine să fim afirmativi și că ăștia mici învață din Așa DA, că nu îl înțeleg pe NU, ceea ce e adevărat, confirm.)

Deci nu mai pot cu urlatul. După o zi în care am răspuns la zeci de mesaje, mail-uri, telefoane, am stins câteva incendii și am făcut și-o acrobație să comunic în limbaj de șantier, tot ce îmi doresc e să mă întorc acasă și să urle un copil al meu. Sau doi, că ne dăm rând la spălat pe mâini, la urlat mai e de lucrat.

Doar că plânsul e sănătos.

Pentru ei, că după, eu am nevoie de cinci Xanaxuri și-un coniac. Dar ei după plâns se liniștesc. Plânsul nu trebuie oprit, inhibat, fii un pod, fii Maica Tereza cu copiii ăștia doi. Și-atunci, în loc de nu mai plânge, pentru numele lui Iisus Hristos și ai toți Sfinților din Ceruri, îl iau în brațe și îi zic:

Te iubesc și când ești supărat.

Prima oară când i-am zis, s-a oprit din plâns. S-a uitat la mine cu ochi mari. Și-a întrebat:

-Da?

-Daaaaaa!

Sigur că imediat plânsul a continuat, nu vă imaginați altceva.

Dar și eu am continuat cu remindere: Te iubesc și când ești supărat. Te iubesc și când ești necăjit. Te iubesc și când plângi. 

Nu vreau să fiu mama-dop. Vreau să fiu mama-pod. Vreau să se simtă iubiți și când sunt supărați. Au dreptul să fie supărați, nemulțumiți, necăjiți. Și eu am dreptul să înnebunesc, dați-mi un coniac. Sigur că n-o s-o fac, doar sunt un adult vaccinat. Am instrumentele necesare să mă scot din hahat. Le împărtășesc cu voi, pentru că împreună, mamacitas, nu mai par eu singura nebună din sat. 😉

Photo by Jonathan Sanchez on Unsplash

Articolul anterior

Cum am pierdut 2 kil0grame în 2 ore, explicația pe care v-o datorez după emisiune

Articolul următor

Ca mama, sa vezi că frații se iubesc e Raiul

21 Comentarii

  1. Coca

    ?Ești o mamă bună

  2. Dana

    Mi-a mers la suflet! ❤️❤️❤️

  3. Anca

    Ce articol frumos și ajutător! Ador faptul că oferi soluții și explici exact ce poți să îi spui copilului în astfel de situații. Cum ar zice unii “ca la proști”, fără să trebuiască să mă înscriu la știu eu ce seminarii online, eventual pentru care mai și trebuie să plătești ca să ai acces la ele, dacă înțelegi la cine mă refer.

  4. Elenap

    O sa aplic și eu reteta asta, sa fiu un pod, sper sa imi iasă, si la noi e cu urlete day by day :-((. Sanatosi sa fim zic…trec perioadele astea si vin altele!

  5. (alta) Iulia

    Oh, Duamne, urlatul ca urlatul… Da smiorcăiala, nene, smiorcăiala mă ucide pe mine, neuron nedormit cu neuron nedormit ?
    Așa că am culcat copilul și mi-am deschis o bere. Na! ?

  6. Dana

    Oai, direct la suflet mi s-au dus vorbele tale! Adesea ma simt cea mai groaznica mama la gândul ca îmi vine sa împaiez copilul când urla din motive diverse care nu țin de sănătatea lui fizica și emotionala. Noua mantra: “Sunt un pod!”

  7. Andreea

    Există si “terrible three and a half “?

    La noi e la fel, doua bucati ,gemeni urlatori non stop si numai stiu nici un “pod “sa mă salveze și nici la băutura nu fac fata ? ca numai dacă miros adorm instant dar vezi tu , am somn ușor și m-aș trezi și mahmură și tot cu urlete ?

  8. Luiza

    Fetelor…ce dor o să vă fie de urlete și smiorcăieli! Profitați cât puteți de frumusețea vârstei mici. Învățați-i doar să-și împartă frățește(că de aia sunt frați) și lăsați-i să se exprime! Nici nu aveți idee ce greu e uneori să fii o mamă pod pt adolescenți. La vârstă mică,un plâns mic și o porție de urlete+ un pupic de la mami să-i treacă nedreptatea și s-a rezolvat! Când cresc să-i vedeți ce grea e tăcerea când sun supărați! Aș da cu drag timpul înapoi,deși la mine,episoadele de ceartă sunt rare! O să vă amintiți cu drag de vremea când aveați nevoie de un coniac!??

  9. Georgiana

    Ma intreb ce e mai rau: smiorcaielile/plansetele de la 4 ani sau tipetele/trantitul de usi/ “nu vreau-urile” de la 7? Barem atunci ma lasa sa-l iau in brate si sa-l linistesc…

    • Nu știu, posibil să fie un mecanism de conectare pt el? Eu asta am observat cu provocările. Parcă abia așteaptă să mă scoată din minți, ca să aibă full atenția mea și să ne conectăm apoi

      • Georgiana

        Da, exact! Ma provoaca dinadins si pe mine si pe tasu’ doar ca sa fim conectati la el morti copti. Ii explic cu blandete si calm ca am treaba/sunt obosita dar parca nu vrea sa inteleaga. De ex daca sunt singura cu el si am treaba ma “ameninta” ca daca nu ma joc cu el ACUM se uita la desene. Stie ca asta ma ma scoate din minti si ca sunt fiarta pe tv. Ii dau de lucru din caietele de activitati de la scoala cat fac eu o ciorba da ti-ai gasit, nu vrea si pace. Tot la tv ajunge.

  10. Anamaria

    As vrea și eu niște ancore ? ca tare imi mai vine și mie sa urlu când urla el, nici coniacul nu m-ar mai ajuta acum la cat de epuizata sunt și fizic și psihic după 3 ani de nesomn…

  11. Nikki

    ,,Parca abia așteaptă să mă scoată din minți, ca să aibă full atenția mea și să ne conectam apoi”. Ai spus cam tot aici, Miruna. Fetița mea a avut maxim 4 tantrumuri, ultimul la 3-4 ani. Și nu pentru că e cumințenia pamantului, ci pentru că eu nu am abordat problema asta ,, ca la cartea” moderna de parenting. Nu acționam negativ la aceste crize, dar nici nu deveneam mama făcută pres care încerca să se conecteze, mai degrabă ignoram, iar după ce se liniștea discutam cu ea despre ce a suparat-o. Îi validam trăirile, dar nu am vrut să învețe că la orice criza de urlat, eu sau alții suntem izvorul de dezmierdari. Nu știu dacă asta a fost cheia, cert e că tantrumurile nu au făcut și nu fac parte din viața noastră. Avem problemele noastre, unele greu de gestionat, ca toată lumea. Cred ca se exagerează cu aceasta teorie că în timpul crizelor copilul se simte singur, dezolat și disperat. Ok, de cate ori pe săptămână sau pe zi se poate simți așa un copil cu toate nevoile împlinite, mă întreb? E reflexul condiționat, pur și simplu, ne place sau nu. Urlu, sunt dezmierdat și am atentie. Cred că un copil trebuie să știe că e iubit și când urla tavalindu-se pe jos, dar și că asta o epuizează pe mama lui și că nimeni altcineva în afară de părinții și bunicii lui nu îl consideră centrul Universului.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 173 queries in 0.359 s