Viața cu doi copii e ceva atât de nou și de străin pentru mine, încât am început să învăț o carte pe de rost. Știți cum se spune că un copil nu vine cu manual de utilizare? Ei, tocilara din mine are nevoie de așa ceva. Poate mi se trage din meserie.
În cabinet, când nu știi cum se face ceva, te pui și citești. Întrebi pe cineva. Te uiți la altul. Mai citești o dată. Te asiguri că ții minte. Și cum nu am pe cine să întreb și nici la cine să mă uit, am început să învăț pe de rost o carte care deja m-a ajutat enorm. Stați să vă zic.
Posibil să fie, pentru mulți ani, răspunsul meu la întrebarea ”ce carte ți-a schimbat viața”.
Nu, nu e deloc trisit și nici exagerat. E vorba de cartea Laurei Markham despre părinți liniștiți, frați fericiți. V-o recomand din tot sufletul, dacă sunteți ca mine și nu vreți să vă transformați în părinții ăia care urlă și arbitrează certuri toată viața lor.
De vreo două luni, viața mea a luat-o razna rău de tot. Simt cum mă transform în tot ceea ce nu vreau să devin. Așa că.
Dacă vreau să cresc frați care să se împace și să se aibă ca prietenii, nu ca luptătorii Ninja, cică depinde de noi. De mine și de bărbatu-meu, adică. La naiba. De parcă nu aveam oricum suficiente chestii de făcut, încă o presiune pe cap de mamă și de tată, care se convinge tot mai mult că nu e nimic ciudat să înveți pe de rost o carte despre frați.
Vă dați seama ce grad de disperare am, în ce fel de ceață mă afund, de m-am apucat de învățat pe de rost. Ca la școală.
În carte sunt scenarii prezentate, în care Gigel zice cutare, Ionică urlă și el, după care intervine mama cu o înțelepciune.
Pentru că empatie, empatie, dar când te ia copilul la bani mărunți, când trage, împinge și îi mai arde câte una fratelui, de control, când scoate la înaintare niște mecanisme extraorindare de șantaj și negociere, ești praf. Trebuie să fii mai bun decât el, mai isteț și cu vorbele la tine.
Asta, dacă nu vrei să fii un comandant care să-l transforme pe copil în executant. Dacă nu vrei să-l pedepsești până te plictisești și să n-ai niciun rezultat. Sau dacă nu vrei să-l cerți pe careva dintre ei, care, în timp, îl va face invariabil să-l urască pe celălalt.
Așa că, învăț. Citesc ce zice Gigel și mă întreb, ce ar fi bine să zică mama acum? Și vreți să vă spun adevărul? Că nu țin minte din prima, deși citisem acum 2 secunde același dialog.
Tocilara din mine urlă, dar mama începe să vadă o luminiță, vă spun.
Laura Markham zice așa: că e falsă credința populară conform căreia copiii care au frați au și aptitudini mai bune de socializare. De ce? Studiile arată că aceștia adesea interacționează prost, agresiv și fără respect cu frații lor. Se bat, își vorbesc urât, nu își așteaptă rândul, își bat joc. Deci deși interacțiunea e într-o cantitate mai mare, faptul că este de proastă calitate nu îi ajută în mod real pe acești copii care au frați.
Tot ea zice că părinții sunt cheia. (Ce altceva e nou?)
Că trebuie să îi învățăm, de mici, să interacționeze și între ei cu respect și empatie, cu răbdare și toate cuvintele astea mari la un loc.
O poftesc pe Laura Markham în haosul din viața mea, s-o văd atunci de unde scoate empatia când urlă toți deodată, cineva vrea să-l ștergi la fund, altcineva tocmai a făcut în altă parte caca, la ușă bate curierul și cineva sună la telefon.
Nu e ficțiune, my friends. Vă dați seama că nu din plictiseală m-am apucat să învăț pe de rost scenarii din cărți.
Dar am decis că, în loc să fac haz de necaz, hai să iau ceva bun din tot ce zice ea.
Cică cel mai provocator e să crești băieți apropiați ca vârstă.
Cel mai simplu e cu copii de sexe diferite, la mulți ani distanță între ei. Eu am tras lozul câștigător, ca să zic așa, deși diferența de vârstă nu e tocmai minusculă.
Nu-mi ziceți că e greu acum, dar va fi ușor peste câțiva ani, că numai mă enervez mai rău.
Așa că, am făcut aceste reguli, care ne-au salvat niște neuroni în mai puțin de o săptămână:
Regulă: e al lui, dacă-i la el în mână
Nimeni nu smulge. Și, atenție, regula asta se aplică și bebelușului. Ba da, înțelege și el. Dar și mai mult înțelege fratele cel mare că toată lumea beneficiază de același respect.
Dacă o jucărie, o bicicletă, o furculiță sau orice (copiii se ceartă pe efectiv ORICE) e în mâna la celălalt sau o folosește el, există o tehnică pe care o poți aplica pentru a obține ceea ce dorești. Cu respect și bun simț. Copilul înțelege, când îi explicăm așa. E și în interesul lui:
- aștepți să termine
- rogi să te lase
- schimbi cu altceva
Aștepți
cât aștepți, poți întreba cât urmează să o mai folosească, să se joace și dacă are idee cam cât mai durează sau când va termina. Putem învăța copilul să spună politicos că așteaptă și el la rând.
(E fabulos ce putere fantastică are această propoziție asupra celui care deja folosește jucăria, se dă pe leagăn etc. O să se mai dea puțin, după care va termina mult mai repede și mai ușor decât dacă vrei să îl dai tu jos etc. Pentru că se simte respectat și în control.
Am probat de foarte multe ori cu Tudor tehnica asta, înainte de a ști că e o tehnică. Pe vremea când eram un părinte normal, care nu învăța tehnici pe de rost. Râdeți, dar eu nu glumesc. Scriu nebunia prin care trec, pentru că sper să vă fie de folos)
Rogi frumos să ți-o dea și ție,
cu un aspect super important: ești pregătit să primești un răspuns negativ. Copilul ăla poate nu vrea. Și e ok să nu vrea asta.
”Te rog” nu e un cuvânt magic deloc, e doar o expresie politicoasă. E important să știe copilul că nu e o baghetă magică și că nu îi aduce instantaneu ceea ce a cerut. Să fie pregătit să accepte un răspuns fără să îl ia personal. Valabil și la adulți.
Oferi ceva la schimb,
cu amendamentul că nu smulgi și înlocuiești automat (când ai un frate bebeluș, e foarte simplu să te miști mai rapid și cel mic să nici nu își dea seama ce s-a întâmplat).
Schimbul e o variantă a punctului 2, e undeva între rugăminte și propunere, e tot o întrebare care poate primi răspuns negativ. Însă depinde cât e de atractiv schimbul oferit, ceea ce este în sine un exercițiu de atenție la preferințele celuilalt 😉
Vă place? Să mai scriu ce învăț? Acesta nu e un conspect din cartea Laurei, sunt lucruri pe care le țin minte și vi le povestesc. Nu e copy/paste. Cartea merită cumpărată oricum.
Mai sunt multe lucruri fabuloase pe care le-am citit și nu cred că o să mă pot abține să nu vi le mai zic. Pentru că repetiția e esența învățăturii, copii.
A voastră pentru totdeauna,
Tocimama
foto Pixabay
Ioana
Clar mai vrem, Miruna. Desi sunt deja de vreo 3 ani mama de 2, treaba asta cu certatul de pe orice inca nu o stapanesc :)) geniala semnatura :))) keep sttong!
Miruna
Sunt in plin proces de transformare. Primesc orice sfaturi ai in tolba intelepciunii tale! 🤗
Andi
Da, te rog! Sunt multe lucruri pe care și eu le-am învățat greșit și, având două fete, vreau să fiu cea mai bună versiune a mea, ca tată, pentru ele 🙂 Mulțumesc!
Raluca
Bune sfaturi, le aplic cand pot! Ceea ce nu ofera cartile astea, e cum sa tratezi cu mai multi copii (noi avem 4 fete de varste relativ apropiate, 10, 8, aproape 6 si 2). Am intors un pic spatele si urla 3 si fiecare cu varianta ei. Intreb cine a luat prima jucaria si aflu 3 variante de raspuns (una dintre ele e ca, eu am vrut sa o iau dar X a fost mai rapida) (si le-am urmarit, cateodata una se duce mai rapid doar ca sa o faca pe celalta sa urle dar daca nu sunt pe faza, cred pe toata lumea). Complicated, dar mai astept cu interes sfaturi 🙂
Miruna
Pai scrie tu aceasta carte 🙂
Ralu
Eu la fazele la care nu asistam le dadeam de ales: isi rezolva problema singuri amiabil sau intervin eu si primesc toti aceeasi “pedeapsa”. Mereu au ales sa se impace singuri! Acum sunt mari (19, 16, 13) si se inteleg minunat!
Raluca
Miruna esti fantastica!
Mai e o carte buna Siblings without rivalry, Adele Faber…scuze pt varianta in engleza dar asa o am si nu stiu daca e tradusa.
Cu speranta,
Raluca
(3 baieti sub 7 ani si un bebe de 3 luni 😉)
Miruna
Omg omg omg. Sa te bucuri de toti si sa ramai cu toate tiglele pe casa. Desi mi-am imaginat o clipa cum o sa fie la voi de Craciun si am zambit fara sa vreau 🙂
Merci de recomandare. O invat si pe asta pe de rost.
Denisa
Am tras si eu lozul castigator, doi baieti la diferenta de 15 luni.
Fata este deha adolescenta, deci avem si bonus la lozul castigator😉.
Cand nu mai pot, ma gandesc la parintii care au copii ce nu pot vorbi sau merge, respir adanc si ii multumesc lui Dumnezeu a suntem toti sanatosi .
Foarte bune exemplele date, ia ceva timp punerea lor in practica, dar pe termen lung esti castigat.
Miruna
Exact 🙂
Adela
Doi băieți, un an jumate diferența. Noroc cu cel mare care un munte de toleranță. Dacă ar fi amândoi ca cel mic, nimic nu ne-ar salva.
Miruna
Nimic ala e scarry
Raluca
O, da, câtă nevoie avem de astfel de informații. Îmi pare rău că le aflăm la greu, dar înțeleg prin ceea ce treceți. Aici 2 băieți, 1 an și 11 ani, deci la diferență de 10 ani. La început am crezut că va fi foarte ușor, cel mare era foarte iubitor și înțelegător, dar după un timp când a realizat că cel mic are mai multă atenție și nu pentru că era mai mic, ci pentru că așa trebuie să te ocupi de un bebeluș care suge mult, s-a schimbat destul de mult. Și până la conflicte sau “nu mă iubești”, nu a mai fost decât un pas. Este foarte greu să te împarți în astfel de situații, e clar că orice sprijin, în a înțelege și a gestiona, în interesul copiilor și a sănătății noastre mintale, este binevenit.
Miruna
Mai, Raluca, e normal sa fie asa. Tin minte ca eu ii ziceam mamei mele de pe la vreo 7 ani, sa zicem, nu cumva sa mai faca vreun copil. Chiar daca noua ni se par mari (totusi, 11 ani), ei sunt tot copii in relatie cu parintii lor.
Cand verisoara mea a avut o fetita, pe care eu am bitezat-o, eram in anul 4 de facultate, prima data cand cineva i-a zis ei “asta mica”, bebelusei adica, am tresarit. Nu mai eram eu asta mica. A fost ok, normal, dar am sesizat. Hugs for you and the boys
Alina
Multumim Miruna! Eu ma gandeam sa fac un training de gestionare de conflicte, sau sa vad daca exista terapie de familie, pe langa cea de cuplu, sa rezolvam tensiunile dintre cei mici..si modul lor agresiv de solutionare! 2 Ninja iscusiti si agili din echipe diferite , care s ar lupta cu ferocitate apoi s-ar imbratisa cel mai probabil, dar tu esti deja explodata..
Miruna
Exact. Uneori chiar e prea tarziu. Exista terapeuti care se joaca cu copiii, daca ai nevoie, ma pot interesa de o recomandare in Buc. Insa ce cred eu ca e important cand vrem o schimbare la copii, e sa se schimbe parintii.
Madalina
Vai 😱 tocimama si aici, doar ca in stadiu incipient, la nivel „manual de functionare“
Miruna
Ati avut multe si voi si deodata, ceva de speriat. Cine te poate pregati pentru asta? Si totusi e bine sa iti faci inventarul binecuvantarilor din cand in cand. Cu inima deschisa.
Anca
In general, asa aplic si eu regulile. Si nu iei nimic ce nu e al tau fara sa ceri. Dar ce bine ar fi daca ar funcționa de fiecare dată. 🤣
O sa fie bine. Dar deja e bine. Fiecare supărare are rolul ei. Pupici
Anca
Problema mea e ca in joaca ei copila cea mare isi aseaza tot felul de jucarii, face casute, castele, parcuri, etc si cea mica (care a invatat recent sa mearga in 4 labe) vine si le muta, se joaca cu ele, strica constructiile…
Imi e imposibil sa o opresc tot timpul.
Nu stiu cum se aplica regula aici pt ca cea mare se joaca cu diverse pe care nu le tine in mana… 🙄
Diana
Doar atât? Mă apucam de luat notițe…😅