Noua perspectivă asupra crizelor de furie: În loc să-i pui dop, când copilul tău urlă, devino un pod

E cea mai recentă descoperire a mea în materie de tantrumuri. E mai tare decât orice magneziu, omega și extraveral la un loc. E mai tare chiar și decât o vodcă. E o vorbă pe care mi-o zic, să vă explic.

Atunci când copilul face o criză de nervi, indiferent unde ai fi, dar mai ales dacă ești pe Tărâmul Somnului Întrerupt și al Oboselii fără de Sfârșit, i-ai pune dop. Știu foarte bine senzația aia că ai face orice numai să tacă un minut.

De ce tocmai acum, ce l-a apucat din senin, cu ce ai greșit, toate păcatele și blestemele te urmăresc. N-ai nici tu mai mult de 5 ani, ne recunoaștem, da?

Bine, dar de ce te deranjează așa că plânge, doar tu l-ai făcut, vor zice mamele perfecte care încă nu au copii. Deja am stabilit că un tantrum pe lună e ok, am făcut față cu brio și eu. Un tantrum pe oră e însă altceva. Sunt copii care fac crize și în somn, deci să nu vă aud. Iaca dormi liniștită și visezi și tu de două secunde pe ceas, când, pac, începe ăla mic să urle de zici că-i scoate măseaua neanesteziat.

Miruno, fii un pod.

Asta-mi zic. Fii un pod, fetiță. (”Fetiță” e vorbă de București, eu nu o folosesc decât atunci când am nevoie să mă salveze cineva din moment. Am descoperit acest ”Fetiță” de care nu-mi place în mod deosebit, dar își face efectul okay.)

Plânsul și stresul se consumă la un moment dat. Ca o poveste care ajunge la sfârșit. Ca un ciclu natural. Ca să treacă plânsul, nu e nevoie de cineva să-i pună capac.

Când copilul nostru trece printr-o furtună emoțională, ca să iasă din ea, n-are nevoie de un dop. Ci de un pod. Pe care să pășească în siguranță și cu încredere.

Pe cealaltă parte a crizei, e soare și frumos. E armonie pe pământ. Copilul se va liniști, după ce va urla sănătos. De fiecare dată se întâmplă la fel. Acum nu ascultă de nimeni și nimic, are nevoie de tine doar să-l lași. Să nu-i pui dop, nici paie pe foc. Ci să-i fii pod. Drumul spre acolo ești tu. Drumul spre liniște și pace, spre zâmbete și calm. Spre soarele de după furtună, drumul ăsta ești tu. Fii un pod.

Pe mine mă ajută această perspectivă, poate și pe voi.

 

Articolul anterior

Întrebări și răspunsuri despre burnout, de la o cititoare al cărei soț trece prin asta. Expertul răspunde

Articolul următor

Secretul dezvăluit: Rețeta de caramel sărat de la Fructos

3 Comentarii

  1. Silvia R.

    Mare dreptate ai! Dar e asa greu cateodata. Am momente in care sunt pod, dar sunt unul neintretinut si neconsolidat de ani de zile. Iar daca tantrumul are tonaj depasit, atunci sa te tii! Cad si podul si tantrumul in apa 😅

  2. Cristina

    Un pod pe care copilul il calca in picioare la fiecare tantrum. Podul ala nu se simte bine calcat in picioare.

    Da, tantrumurile trec, dar pana trec e rau, si daca din zii mai multe ore sunt cu rau decat cu bine, atunci cam vrei capac.

  3. Andreea

    Suna asa bine pe hartie, dar mie mi se pare ca traiesc intr-un permanent haos. Ma intreb zilnic daca suntem singura familie din univers unde acasa e efectiv balamuc: cea mica plange, cel mare urla, urlu si eu ca na ma apuca si pe mine si uite asa de dimineata pana seara. Sunt zile cand sunt eu mai odihnita si sa zic ca urlu eu mai putin, dar in principiu la noi acasa toata lumea tipa/plange/ se enerveaza de cel putin 3-4 ori pe zi🙄 Ce pod sa mai fiu, ca sunt ca podul din Neamt, cel de a cazut acum cateva saptamani🙈

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 151 queries in 0.119 s