Cum am pierdut 2 kil0grame în 2 ore, explicația pe care v-o datorez după emisiune

Vă mulțumesc pentru reacțiile după ieri. Am fost copleșită, m-am simțit iubită. Mama e mândră, a zis că îi suna telefonul tot timpul emisiunii: vezi, E MIRUNA PE PRO TV! De parcă n-aș fi știut, face mama. Dar normal că s-a bucurat, vă dați seama că s-a bucurat.

În finalul emisiunii, sunt întrebată cât m-am îngrășat, am zis niște numere pe care nu le-am scris în articolul inițial intenționat.

Fiindcă știu că nu e despre numere, e despre cum te simți în pielea ta.

Sigur, când nu ai obezitate morbidă, atunci e clar despre numere. Despre hipertensiune, glicemie, trigiliceride, transaminaze, colesterol și altele. Dar nu vorbim despre asta.

Ci despre o femeie obișnuită ca mine, care merge într-un concediu și mănâncă o mâncare. Nu facem cură de slăbire în concediu, am stabilit. Nu mergem în concediu să mâncăm și nici nu ne îngrășăm în concediu cât să conteze. Dacă revenim la obiceiurile noastre, într-o săptămână am scăpat de exces. Garantat, probat.

La finalul emisiunii spun că am ajuns la mare cu 50kg, am plecat cu 52, dar am văzut și 55 pe cântar.

De asta e bine să te cântărești zilnic, ca să te oprești (din mâncat) la un moment dat 🙂

În ziua cu 55, am avut un mic șoc emoțional. Doar că, exact cum povesteam, nu era o magie ce mi se întâmplase, totul avea o explicație. Kil0gramele noastre sunt o matematică exactă, pe care corpul n-o greșește niciodată. De la apă nu te îngrași 🙂

Dar

A fost așa:

Dimineața, la trezire, pac, 55kg. Șoc? Da, normal, sunt și eu om. Un om care mâncase cât 3 cu o zi înainte. Toată sarea, toată înghețata, toată cantitatea aia era încă la mine, dacă înțelegeți ce vreau să zic. Apoi apa reținută în organism, să se lupte bietul cu atacul culinar.

După două cafele și un cacapipi cinstit, m-am recântărit. Așa s-au întâmplat cele minus două kil0grame. Au fost impresionante și pentru mine, nu am mai avut o fluctuație așa mare la distanță așa mică. Dar, dacă mă gândesc, nici nu cred că m-am mai cântărit de două ori într-o zi.

Ce vreau să spun e că nu-i nicio magie. E cât mănânci și ce, când mănânci și cât te miști. Nu mi-aș permite să vă dau lecții de cură de slăbire magică 2kg în 2ore, Doamne ferește așa ceva.

Știți că pentru mine subiectul kil0gramelor e unul serios. Sunt oameni care duc lupte, printre care mă număr și eu. Însă adevărul e că nu ne luptăm cu cântarul, ci cu propria minte, ceea ce e mult mai complicat.

M-am simțit datoare cu această explicație, poate e importantă pentru încă cineva în afară de mine. Nu se pot pierde 2kg reale în 2 ore, nici pomeneală așa ceva. Plus că mai există și cântare care se strică, de ce să excludem varianta aceasta, mai ales că m-am gândit la toate :p

Nu e ideal să ne comparăm cu alții, dar poate vă ajută această perspectivă: kil0gramele pe care tu vrei să le pierzi pot fi kil0gramele pe care altcineva și le-ar dori. Greutatea de care tu vrei să scapi poate fi greutatea-țintă a altei femei. Ce m-a ajutat pe mine n-au fost ambiția, strictețea, interdicția, ci conștientizarea, prezența, iubirea.

Photo by Bee Felten-Leidel on Unsplash

Articolul anterior

Cum a fost la Vorbește Lumea

Articolul următor

Ce poți spune în loc de ”Nu mai plânge”: ”Te iubesc și când ești supărat”

2 Comentarii

  1. Ana

    Comentariile si atitudinea Adelei …triste, lipsite de educatie si empatie…

    • Virginia

      Incerca sa fie glumeata dar…nu m-am uitat vreodata la emisiuni de dimineata, de fapt nu mai am tv cu programe romanesti de peste 15 ani, jalnice emisiuni mai avem.

      Am cantar in baie care daca este pus intr-o pozitie arata niste kg, rotit usor spre stanga/dreapta adauga 3 kg. Mereu, de cand l-am luat, nu a fost ieftin dar nici scump. Asa ca nu m-as baza nici pe cele 2 kg aratate in minus dupa mers la treburi…

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 125 queries in 0.402 s