Ne-am descurcat, fetița mea

Probabil singura fetița pe care o s-o am: eu de acum 30 de ani.

Singurele codițe pe care le-am împletit au fost ale ei. Singurul păr lung pe care l-am pieptănat. Singurii sâni pe care i-am văzut răsărind. Singura rochie de mireasă pe care m-am dus s-o găsesc. Singura fetiță pe care am certat-o când avea nevoie s-o iubesc și singura căreia i-am dat tot ce-am putut mai bun în timp.

Eu.

Ne-am descurcat, micuțo.

Suntem mândre de noi.

Știți cum te întreabă lumea, când ești mic, ce vrei să te faci. Și, după ce crești și te-ai făcut deja – o hotărâre imensă pentru un puști de 18 ani-, nimeni nu mai întreabă așa ceva.

Fiindcă în răspunsul unui copil mic stă întregul său potențial și e distractiv.

În răspunsul unui adult pot sta însă mult regret, decizii luate de alții pentru el, relații toxice și greșeli pe care nu și le iartă în veci. C-a pierdut timpul. Și mai ales, acel potențial, fără de care jocul întrebare-răspuns nu mai e distractiv.

Ce păcat că am fost învățați să ne definim printr-o profesie pe care o avem. Sau prin câți bani câștigăm. Câți ani de căsnicie și câți copii avem.

Ești bine? Asta aș vrea să știu.

Ai luat decizii bune pentru tine?

Ai rămas fidelă celei care ești, fără să te trădezi?

Ce ai face diferit?

Și ce anume din TOT nu e prea târziu să schimbi ca să fie așa cum ți-ai dori?

Suntem bine, fetița mea.

Fără păr lung și ambiții prostești de a dovedi lumii felul de minte pe care-l avem. Bine că ne-am oprit din turul ăsta de forță, că am fi ratat și ce-ar mai fi fost bun din liceu. Am fi avut acum vreo cinci facultăți și trei doctorate despre străini, admirația și ștampila unor instituții care nu vorbesc, dar am fi știut cine suntem mult mai puțin.

În oracolul de-a șasea, la secțiunea cu ce-ți dorești în viață cel mai mult, am scris:

Freiheit. Libertate.

N-aveam încă buletin. Și nicio idee despre cât de important e ce am scris.

Suntem libere, micuța mea. Îl ducem pe Tudor la grădiniță în fiecare zi, fiindcă asta e cea mai mare bogăție din acest moment.

Victor vine să ne dea pupic fără să-l rugăm și-și termină îmbrățișările cu două bătăi pe umăr, cum fac politicienii când se întâlnesc.

Iar azi-noapte târziu, după ce frate-său a adormit, micuțul a început să împartă pupici și, când s-a uitat la ceas Horațiu, era deja 12 și ne-au dat lacrimile pe întuneric de la emoția acestui preafrumos lamulțiani de la un bebeluș care nu vorbește, dar pupă cât pentru toate cuvintele din dicționar.

Suntem iubite, speriata mea. Fără să mai dovedim ceva.

L-am găsit pe el: prințul din povești, băiatul ăla pe care-l poți iubi și când te calcă pe nervi. Înalt, frumos și deștept. Care încă ne face să râdem până ne sar umerii din încheieturi și ne sună peste zi fără niciun motiv. Tipul ăla lângă care poți să crești, fiind nici mai mult nici mai puțin decât exact cine ești.

Mama e aici, sănătoasă și veselă. N-o mai dor picioarele la mers pe jos și a străbătut Londra pe tocuri din butic în butic, doar să te vadă cum zâmbești când îmbraci rochia pe care ți-ai dorit să o porți în acea zi. Mama e cea mai frumoasă lecție de iubire pe care am primit-o fără să plătim. Și are superputerea de a ne face cadou timp.

Tata a întinerit, fericit că are și el parte de băieți, în sfârșit. Cumpără cele mai trăznite jucării și se joacă de parcă n-ar fi mai mult de grupa mare nici el. Își face liber în program când mergem la Sibiu și ne întreabă cu răbdare ce mai faci, deși nu sunt sigură dacă e foarte convins că nu mai avem 12 ani.

Am păstrat câteva prietenii vechi, ba am reușit să ne facem o prietenă nouă, după 30 de ani.

Am pierdut câțiva oameni din familie, de care ne e dor, dar care ne-au învățat să-i prețuim mai tare pe cei care-au rămas.

Noi două, tu și cu mine, am avut un an greu. Însă am câștigat niște libertăți. Din capul nostru, tu știi foarte bine ce zic. Ca atunci când nu-ți mai încap șosete în sertar și faci ordine ca să vezi dacă mai ai nevoie de ele și unde să le pui. Cred că ne-am descurcat grozav. Suntem una alteia cel mai de nădejde aliat.

Iar dacă am face un zoom out și am privi perioada asta din perspectiva vieții noastre per total, ne-am liniști. Ca atunci când te uiți la evoluția Bitcoin pe ani și știi că ai doar de câștigat.

Iar cel mai important e c-am învățat să spunem

”Nu ai fi avut de unde să știi.”

”Ai făcut tot ce ai putut.”

”Și mâine e o zi.”

Te iubesc, micuța mea. Mi-e dor de codițele tale, că sânii au rămas cam la fel de mari. Și îți promit că vom râde și te voi pieptăna mai des, căci așa se face cu probabil singura fetiță pe care o ai.

*poză de la ai mei de pe frigider,

undeva prin 1990