Eram în mașină toți patru și vorbeam despre bani, că ne străduim și noi la fel ca toți părinții de pe lume. Un văr îmi spusese o poveste pe care am numit-o ”prietenul cel liber al lui Adi”. Nu e inventată.
Că un tip a câștigat atât de mulți bani (legal, nu vă gândiți la prostii), încât într-o zi l-a sunat și i-a spus că și-a dat demisia de la job și e un om liber.
Nu e important despre câți bani e vorba, că foarte mulți; țineți-vă bine.
Tudor (5 ani), din spate:
-Mami, când o să avem și noi mulți bani…,
o să vii în fiecare zi la grădi după mine?
Dap.
Asta
a
zis.
Am luat o pauză,
în care
m-am făcut mică-mică
și
mi-a fost rușine cu mine.
Căci m-a lovit, prieteni. Și nu poate trece asta fără s-o scriu undeva, dar în văzul lumii, undeva să mă împiedic de ea zilnic. N-am voie să uit.
Mi-aș lipi-o pe oglinda de la baie și pe hol și în sufragerie. Mi-aș face-o rugăciune de fiecare seară înainte să pun geană pe geană și să-mi spun:
Cel mai mare LUX al copilului tău ești tu, mă-sa!
Milionul lui de dolari.
Libertatea însăși.
Cea mai arzătoare dorință.
La 12 ani, s-ar putea să-și dorească o bicicletă. Sau un playstation. La cinșpe, să pupe o fotomodelă. Dar la 5 ani, are o șansă reală la bucuria aia totală. Nu i-o lua, Miruno, pe mamă-sa.
De când am auzit povestea cu prietenul cel liber, mă gândesc la ea. Iar de când Tudor a pus această întrebare, mă gândesc la altceva.
Ce ne desparte de libertate, de fapt?
Evident că nu ne putem da demisia, încă avem facturi de plătit și o pâine de pus pe masă, dar am senzația că astea sunt bariere cognitive pe care singuri ni le punem. Nu credeți?
Adică avem tot necesarul pentru a trăi. Avem mâncare, avem căldură, avem apă și periuță de dinți. De ce nu avem mai multă grijă unii de alții?
Îi sunt recunoscătoare copilului meu pentru această excelentă întrebare.
M-a adus în prezent și mi-a pus un reflector să văd ce avem ascuns sub saltea. Dacă vă uitați cu atenție și sinceritate și dacă aveți o saltea, vedeți că veți găsi milionul de dolari sub ea.
Suntem liberi, oameni buni. Să lăsăm copiii cu toată lumina lor peste noi. Și să facem loc pentru ceea ce vrem să trăim.
Madalina
Wow – iar eu din momentul asta voi incepe sa ma gandesc serios la intrebarea lui Tudor …
Miruna
da, și eu. Următorul pas e să și acționez.
Esmeralda
Si eu m am gandit la asta o perioada. Intre timp am actionat lucrand 50% iar dupa ce copilul va merge la cresa voi continua la 75%, acel 25% liber contine cuvantul care ma umple de bucurie – “liber”…atata cat e el, dar liber. Momentan ma gandesc la alte lucruri pe care le aman pentru “maine” dar care trebuiau facute “ieri” . Cand te eliberezi de privirea celuilalt mi se pare mai usor sa te intorci la tine si sa actionezi.
Ana
Miruna, spune-i lui Tudor că-i mulțumesc !
Viața mea profesională în momentul de față e un eșec, sunt ‘nevoită’ să stau acasă cu copii (nu bonă, nu creșă , nu grădi , nu job) M-am simțit că nu valorez nimic. O mie de frustrări etc.
Și vii tu cu postarea asta , care dă sens la tot ce nu fac acum , pentru că am TIMP ! să stau cu copii mei!
Miruna
Da, Ana. Copiii tăi sunt cei mai bogați acum! Mă bucur mult că poți să vezi asta. Hugs!
rox
Cum adică sunt bariere cognitive pe care ni le punem singuri? Bariere de la ce, de la a lua decizia sa ne dam demisia, sau ce fel? Eu personal nu prea înțeleg mesajul textului.
Miruna
adică, sunt lucruri simple care ne pot umple viața d bucurie ACUM, fără să așteptăm momentul ăla când vom fi bogați și suficient de mulțumiți. Poate nu vine suficient de repede, știi, copiii cresc. Tudor are nevoie să-l iau de la grădiniță acum, azi și mâine, nu când o să am eu milionul de dolari să-mi bag picioarele în facturi.
Și tocmai pentru că îmi permit să fac ceea ce pentru copilul meu e un lux, să-l iau de la grădiniță în fiecare zi, de ce nu o fac? pentru că singură îmi pun această barieră cognitivă: nu am terminat, mai am un raport de completat, un live de făcut, blablabla.
În locul luatului de la grădiniță poate fi orice. Mersul la teatru, la cinema, un picnic în doi, orice prostie din asta ieftină, care pentru copil e diamant curat.
Și care poate fi diamant și pentru adult, după ce toate barierele alea le-a eliberat.
Nic
Am simțit cumva că sunt cea mai mare bucurie a lui, cum și el e cea mai mare bucurie a vieții mele și am decis să profit cât pot. Nu am mai lucrat până acum, mi-am asumat riscul de a nu avea pensie, timp pt mine etc. Copilul meu era foarte liniștit când îl lăsam la grădiniță sau în alta parte, pt că știa ca eu sunt mereu acolo pt el, îl lăsam doar pana la prânzul și nu îmi simțea lipsea. Nu a plâns o secunda după mine, nici măcar în primele zile de grădiniță. De când s-a născut, e cea mai frumoasă perioadă a vieții mele chiar dacă, copilăria și prima tinerețe au fost minunate. Acum are aproape 10 ani, e independent, dar în același timp încă mai e pupacios și iubitor. Profit cât încă mai pot și mă bucur în continuare de fiecare clipă în care vrea să stea lângă mine. Că peste 2 ani cine știe cum mă transform în vrăjitoarea cea rea
Valentina
Ufff! mititei de ei, noi credem ca sunt mici și nu știu. Îmi amintesc ca fiică-mea avea 4 ani, noi cu casa în construcți și ea a venit cu 18 lei din pusculiță, împăturiti într-o coala A 4 și i-a pus pe biroul lui taica’su si a zis:tati ia bani astea sa termini casa mai repede sa ai timp sa te joci cu mine. Am plâns 3 zile😔😔
Alexandra
De fapt, si la 12 ani, tot tu, poate nu te mai lasa sa ii tii de mana, sau sa ii pupacesti la poarta scolii, dar tot tu bati milionul.
Poate, mai incolo, sa vedem, te tin la curent.
Andreea
Eu sunt curioasă cine îl ia în schimb dacă nu tu 😬. (și nu e un comentariu malițios, pur și simplu sunt curioasă)
Eu una, cu tot cu job full Time tot mi-am luat copiii de la gradi singura în peste 90% din dăți, 9,90% ta-su iar diferența de 0.10% – bunicii.
Am avut și noroc de job mai flexibil, iar acum de când lucrez de acasă e și mai bine chiar, îl pot lua pe cel mare zi de zi de la școală la ora 12, fără sa trebuiască sa apelez la after school uri.
Cred ca depinde mult de ce tip de job ai, de cât de flexibil e jobul tău, de prioritizari.
Dar da, pentru copii e important sa le fi alături, nu sa ai milionul de euro sub saltea (deși, sa recunoaștem, pe termen lung i-ar ajuta și pe ei asta 😬)
Martutza
După 25 de ani de militarie, care au presupus lucru în stress maxim (dormit cu telefonul la cap zi și noapte) și 6 de mamicie, m-am retras la vatra pt a mă ocupa de fetița mea de 6 ani, care începea școala. M-am simțit inițial debusolata, inutilă, libertatea a fost greu de suportat după atâta timp și atâta încărcătură psihica. Însa ea e liniștită și fericita că m-am ‘reintors’ la ea. Acum îl întreabă și pe tati când iese la pensie. Cred că e cea mai buna decizie pe care am luat-o de când s-a născut ea. Mulțumesc pt articol, a fost ca un balsam pt mine!
Nicoleta
Zambetul copilului tau cand il iei dupa amiaza de la gradi si te vede ca il astepti valoreaza mult mai mult decat milionul ala de dolari. Momentele de dimineata cand il duci la gradinita si iti spune ce va face la gradinita in ziua respectiva iar valoreaza tot aurul din lume. Astea sunt momentele preferate cu fetita mea si de ea si de mine. Cu atat raman cand va creste si se va duce singura la scoala, se va intalni cu prietenii iar mami va ramane pe un loc secund.