Când mie-mi place ceva, zic la toată lumea. Scriu pe blog. O sun pe mama. Vorbesc despre asta non-stop. O fac cadou, dacă-mi permit.
Și voi, voi ce faceți cu lucrurile care vă plac? De ce nu-mi spuneți și mie despre ele, huh?
E o recomandare scurtă de carte acest articol de azi.
De la o carte citită în liceu, despre efectele nocive ale aditivilor alimentari, nu actualizasem răspunsul la întrebarea ”cărți care ți-au schimbat viața”.
Am învățat de-a lungul timpului că valoarea unei cărți e dată de momentul în care o citești. De contextul tău individual la vremea aceea. De problemele care nu te lasă să dormi. Și soluțiile în a căror căutare ești.
Dar cartea asta, Doamne, cum e cartea asta!
O scrie un medic psihiatru după ce iese de la Auschwitz.
Trece prin 4 lagăre naziste și face o observație foarte interesantă. Zice că nu supraviețuiau neapărat cei mai robuști și rezistenți fizic, ci cei care aveau două lucruri: un strop de noroc și un sens pentru toată suferința.
Vorbește mult despre faptul că nu putem controla sentimentele noastre, însă putem alege felul în care reacționăm la ele ulterior. Nu ne putem nega emoțiile, dar putem influența atitudinea în fața lor.
Și că atunci când îți afli DE CE-ul, poți trece peste orice CUM.
Că la fel ca succesele noastre, și suferințele ne definesc. Sau poate chiar mai mult. Atunci, de ce nu vorbim și despre suferințe cu aceeași mândrie cu care vorbim despre succes?
Uite prin ce am trecut! Și-am rezistat! Am supraviețuit! Suferința mea e dovada că n-a trecut timpul degeaba. E bonul cu care arăt că am plătit pentru tot ce știu și pentru tot ce sunt.
Și atunci, nu mai privești suferința din papucii unei victime, ci o porți ca pe o medalie la gât.
Cartea e scrisă în 9 zile.
Curge. Nu e o carte pretențioasă, nu e o carte calculată, e o poveste care te poartă prin început, prin sfârșit, apoi revine pe la mijloc, că și-a mai amintit ceva naratorul.
Nu e o carte ușoară prin ceea ce desenează ea. Sunt imagini grele, însă fără a fi voit exagerate. Și tocmai acest simț al realității te uimește, nu te mai poți gândi la altceva.
Am mai citit cărți cu Auschwitz și m-au afectat emoțional. Pe bune. Asta nu e așa. E ca o macara care te ridică și te pune în alt unghi din care să îți privești toată viața. Chiar și cea care nu s-a întâmplat deja.
Și o face fără să se urce pe un piedestal, fără să îți țină morală, fără partea aia de ”dacă eu am trecut prin asta, adună-te și tu și termină cu văicăreala”.
Dacă ai o suferință în acest moment, dacă ți-e greu într-un fel pe care nu-l înțelegi, citește cartea asta. E ca un an la psihoterapie, cu mai puțin de 30 lei. E ca un Xanax fără efecte secundare. Ca o porție bună de râs la prima oră a dimineții.
Te descarcă și te încarcă de curaj.
Vei privi lucrurile altfel.
Îți vei aminti de puteri pe care nici nu mai știai unde le-ai pus.
Ce simt eu după lectura acestei cărți e ca și cum un val de ceață mi s-ar fi ridicat de peste ochi. Cam ca atunci când pocnești de nervi fără să știi de ce, iar a doua zi îți vine menstruația și te liniștești. E o magie. E ceva aproape chimic, doar că executat prin cuvinte.
Cartea o găsiți peste tot, nu e o noutate, e un best-seller care a ajuns la mine în momentul potrivit. Nici măcar nu sunt supărată că n-am citit-o înainte. În fond, nimic nu mă oprește s-o recitesc de atâtea ori, încât să recuperez timpul pierdut.
cu bine,
M
Bianca
Mulțumesc pentru recomandare 🤗
Miruna
cu plăcere 🙂
Cristina
Da, este vorba despre carti citite la momentul potrivit. Asa a fost pentru mine “Arta conversatiei”. Mi-a dat ce aveam nevoie sa am in momentul respectiv. Am si acum in minte pasaje din ea, transformate in adevaruri de netagaduit, retete pentru anumite situatii si principii de viata. Care, ca orice principii, si-au dovedit eficacitatea in timp. Ulterior, purtand nostalgia balsamului care mi-a fost cartea respectiva in momente de indoiala, am incercat sa o recitesc, dar nimic nu a mai fost la fel. Mi s-a parut usoara, prea teatrala, cu situatii si sabloane de gandire prea studiate si nerealiste. Mi-am dat seama ca la momentul tentativei de recitire eu eram intr-un fel in care nu mai aveam nevoie de ea, extrasesem deja ce avusesem nevoie.
Miruna
exact 🙂 se poate să pățesc și eu la fel. Nu cred că am revenit până acum la vreo carte citită.
Nikki
Mulțumesc pentru recomandare, și eu am citit cărți despre Auschwitz și am zis că nu mai citesc nimic cu tema asta, că nu mai pot, dar din cum o prezinți, mi-ai stârnit interesul.
Miruna
Auleu, pe mine tatuatorul m-a băgat în depresie direct. Încearc-o, vezi cum ți se pare.
Știi cum fac eu mai nou? Când ajung în librărie, dacă o carte îmi prinde interesul încât să nu o las din mână și să citesc acolo primele 30 de pagini, fără să fiu curioasă ce altceva mai e pe raft, înseamnă că e pentru mine, o iau.
Altfel, am stivă de cărți fancy, pe care doar mi-ar plăcea să le fi citit cândva :p
Simo
Si eu am citit-o acum vreo 2 ani, una din primele carti citite in engleza. Mi s-a parut grea si a trebuit sa ma intorc de n ori sa recitesc pasaje sa ma asigur ca inteleg corect.
Cred ca am citit-o la momentul oportun dupa o despartire dureroasa si m-a marcat profund.
Miruna
da, e o carte care rămâne cu tine.
Roxana
Asa e, cartea lui Frankl ar trebui sa fie lectura obligatorie. Pe langa asta, mai ales in societatea noastra profund divizata intre noi si ei (mamele care alapteaza, cele cu lapte praf; mamele care nasc natural, cele cu cezariana; cei care se vaccineaza, cei care nu; cei care voteaza x, cei care voteaza y) cred ca e o datorie civica sa intelegem cum s-a ajuns la Holocaust. Pe mine m-a marcat chiar mai mult cartea lui Andrei Oisteanu, Imaginea evreului în cultura română. Atat de multa xenofobie in propria noastra ograda, cumplit.
Ca sa vezi coincidenta, chiar zilele astea citesc Rise and Kill First: The Secret History of Israel’s Targeted Assassinations. E o carte uriasa, kindle-ul imi arata 20+ de ore de citit, dar e carte profunda despre cum s-au reinventat evreii pentru a nu mai trece vreodata prin Holocaust. Nu mi se pare o carte partizana, desi e scrisa de un evreu, prezinta suferinta Palestinei in mod onest si dureros.
Miruna
wow, ce chestii mișto de om mare citești tu!
Roxana
La Multi Ani, Miruna!!!
Silvia R.
Articolul asta ma trage cumva de maneca. Mi-am cumparat atatea carti si n-am citit nici macar una.
Suna interesant,cred ca mi-o voi cumpara. Sper sa nu aiba aceeasi soarta ca celelalte 😓
Miruna
cred că am scris mai sus regula mea cea nouă, poate ți se potrivește și ție: mă duc în librărie, deschid o carte. Dacă nu o pot lăsa din mână 30 de pagini, fără să mă tenteze altele de pe raft, o iau. Altfel, pas.
Liliana
Dragă Miruna,
Eu am terminat-o de citit săptămâna trecută și tocmai ce am vorbit despre ceea ce a rămas în urma ei în sufletul meu la ședința de terapie de săptămâna aceasta. 😉
Într-adevăr, cartea poate fi revelatoare pe alocuri și cu siguranță te scoate de acolo de unde ești și te obligă să îți pui întrebări. Dar cred că frazele \\Dacă ai o suferință în acest moment, dacă ți-e greu într-un fel pe care nu-l înțelegi, citește cartea asta. E ca un an la psihoterapie, cu mai puțin de 30 lei. E ca un Xanax fără efecte secundare. Ca o porție bună de râs la prima oră a dimineții.// sunt exagerate.
Eu fac terapie de 3 ani și, cu tot respectul pentru Frankl și cartea pe care a scris-o și traumele prin care a trăit, o carte nu poate înlocui nici măcar o ședință de terapie. Știu că vrei să promovezi cartea și știu că este o carte foarte bună, pe care oricine vrea o poate citi, dar cred că nu trebuie să o over-sell, pentru că fix oamenii care au nevoie de ea se vor prăbuși și mai mult când – tot ce e posibil – nu vor regăsi în ea promisiunea de vânzare făcută de tine în textul de mai sus. My50cents.
În rest, una dintre cele mai bune cărți citite în ultimul timp și eu chiar prind cărți bune. 😉
Dacă nu mă prind, le las de la primele pagini. 😉
Miruna
Intenția mea nu e să vând această carte, nu am niciun interes, când e o campanie plătită semnalez asta direct din titlu deja, e pur și simplu o recomandare de carte care mi-a făcut creierii să zbârnăie și sufletul să se bucure.
Apreciez faptul că pentru tine nu are valoare atât de mare și respect asta, îmi pare rău că ești de 3 ani în terapie și pare să nu dea roade, însă pentru mine chiar a făcut foarte multe această carte.
Înțeleg însă că oamenii sunt diferiți, suferințele lor sunt diferite și percepțiile unice- raportat la un anumit timp.
Dacă ai și alte recomandări bune, le primesc cu interes și curiozitate.
Violeta
Multam fain pentru idee, am trecut-o pe lista (care e lunga cam de 600 titluri 😁). Pe aceeasi tema, daca vrei si tu o idee, citeste Primo Levi, Se questo è un uomo ( Daca asta e un om), nu stiu exact cu ce titlu l-au comercializat la noi. Pe mine m-au inundat lacrimile, descrie situatiile intr-un mod atat de profund, ca aproape le “simti” pe pielea proprie.
Miruna
mulțumesc pentru recomandare, am notat. Îmi doream să facem schimb de titluri.
alina
Merge oare si pentru 11 ani sau e prea mult?
Oana
Cred că e un pic cam grea pe alocuri pentru 11 ani, dar dacă o citiți împreună cred că merge. 🙂 ce e drept, eu nu am copii, doar nepoți de la verii mei, dar văd că generatiile astea sunt mult mai perspicace ca noi.
Miruna
Alina, și eu cred că e prea grea pt 11 ani. E păcat să o citească și să nu îi placă acum, iar mai târziu să nu mai vrea să o deschidă.
Mirela
Bună, Miruna!
Am citit acum articolul tău, despre o carte foarte dragă mie, pe care am citit-o într-un moment de răscruce și care, mie mi-a dat un mare imbold de a schimba ceva, de a găsi un sens.
Urmarea imediată a fost o reconversie profesională, luarea unui copilaș în plasament și după încă 2 ani, adoptarea lui. Pentru mine, asta a însemnat regăsirea sensului.
O altă carte care a mișcat ceva în mine, a fost “Flori pentru Algernon”- Daniel Keyes.
Cu adevărat, momentul în care citești o carte face diferența.
Gând bun!