Adevărata înțelepciune e să te bucuri de ceea ce ai, cât încă ai

Adevărata înțelepciune e să te bucuri de ceea ce ai cât încă ai miruna ioani

Să te bucuri de sănătate – doar să te tai la un deget, să înceapă durerile de spate ori de dinți și începi altfel să vezi lumea. Să te întrebi oare cum o fi fost când nu te durea nimic. Oare de ce nu te-ai înscris la maratonul ăla cât genunchii încă te țineau. Oare de ce n-ai luat copiii în brațe de câte ori voiau. Oare de ce n-ai făcut sex în cele mai nebune poziții. Sănătatea e prima în top, dragii moșului. Era să zic ”mai vorbim când îmbătrânim”, doar că nu toți sunt la fel de norocoși să aibă această șansă. Viața nu vine cu garanții, tot ce avem e ACUM.

Să te bucuri de copii– ne tot plângem că-i greu, deși noi i-am făcut. Ni i-am dorit. Apoi am obosit alăptându-i, alergând prin parcuri după ei, pune masa-strânge masa și, când ne-am dezmeticit puțin, ne-am trezit că pleacă la facultate. Și, brusc, nopțile devin pline, plimbările în parc, rare. Că, fără ei, nu mai e la fel de obligatoriu și nici, distractiv. Nici măcar nu te mai poți plânge, dacă e să fii cinstit. Mănânci la ore fixe, dormi cât vrei tu, nu mai e nevoie să circuli prin casă cu manualul de parenting la subraț. Și îți pare rău după fiecare weekend în care îi trimiteai la bunici, după fiecare oră în care-ai stat peste program, după fiecare serbare de la care-ai lipsit, după fiecare ”n-am timp” și ”lasă-mă, că-s și eu obosit”. Ai face orice să te mai lase să-i ții în brațe, să-i pupi, să te caute când pleci și să sară pe tine când te întorci. Le-ai face cartofi prăjiți la doișpe noaptea și i-ai duce la câtă înghețată ar vrea ei, doar să o mănânce cu tine alături.

Să te bucuri de bărbat – am scris un întreg text, că nu ți-ar fi mai bine fără el. Nu vorbim de un bărbat care te bate, te amenință pe tine și pe copii. Vorbim de un bărbat normal la cap, unul de păstrat. Ia să vină mâine să-ți spună că și el s-a săturat ori că s-a înamorat. Ia, să vorbească serios de data asta. Cum ar fi să te bucuri de el ca pe vremea când îl vedeai doar la suc ori în parc, la plimbări. Să îl apreciezi pentru tot ce face, în loc să-l critici pentru tot ce nu. Să fii recunoscătoare că a încălzit el mâncarea, în loc să-l cerți că n-a spălat vasele la final. Să-i faci câte-un masaj când zice că e obosit. Din partea casei, cum ar veni. Să-l mai lași câte o zi singur acasă, cred că și bărbații au nevoie de timp cu ei. Să-l faci să simtă grija ta și iubirea pentru el.

Să te bucuri de părinți – cât încă sunt lucizi și prezenți. Să-i vizitezi fără să le reproșezi, să deschizi o sticlă de vin cu tatăl tău sau s-o scoți pe mama ta la o cafea. Habar n-am, dacă bea. Dacă e genul care apreciază mai mult un castravete cules, laudă-i castraveții. Întreab-o dacă i-a fost greu. Dacă i-au mâncat viermii recolta ca anul trecut. Habar n-am dacă viermii afectează vreun castravete, dar ați înțeles mesajul.

Să te bucuri de casa ta – așa înghesuită cum e ea. Sau mare cât vila lui JR, din Dallas. Fă-ți amintiri frumoase acolo, concentrându-te pe fiecare colț. Când eram în UK, ne întrebam dacă oare o să ni se facă vreodată dor de locurile alea. De mașina noastră, de cafeneaua în care nu găseam o linguriță curată, neam. În schimb, găseam de fiecare dată, pe cești, urme de ruj. De parcă ar fi avut doar cliente femei, n-aș fi putut nimeri și eu o ceașcă după un bărbat! :p Și da, a ajuns să ni se facă dor. Nu dor să ne întoarcem, însă dor de zilele alea. Colțurile noastre și mașina noastră înseamnă, de fapt, noi doi, tineri și atunci. Cum ne puneam seara, la seriale. Am văzut tot Homeland-ul îmbrățișați. Pe o canapea care nu era a noastră, la un laptop vechi chiar și după standardele mele, dacă înțelegeți ce vreau să spun.

Citeam de curând că asta e o tehnică de a practica recunoștința. Să te gândești cum ar fi viața ta fără ceva bun. Să îți imaginezi în detaliu. Are și un nume, dar nu l-am reținut. După care, automat, îți dai seama că nu-i rău totuși în viața ta.

Astăzi s-a întâmplat ceva ce nu s-a mai întâmplat niciodată de când am acest blog. M-au sunat două cititoare. Aproape plângând. Nu le cunoșteam glasul, dar mi-am dat seama rapid că nu e genul ăla de telefon ”ce mai faci”, ci genul ăla de telefon ”e urgent”. Când sari peste introducere, pentru că lacrimile te năpădesc. Înainte, vorbisem la telefon cu altcineva și m-am cam enervat, că băiețelul meu tocmai dădea un recital foarte sonor, el fiind la fel de talentat ca maică-sa. Și mi-am dat seama, fuc3! Bine că are cine urla. Bine că are cine împrăștia jucării. Bine că avem pe ce lego călca. Și bine că avem TIMP să ne enervăm, să ne certăm, să ne împăcăm. Bine că ne avem unii pe alții, căci vine un moment când asta contează cel mai mult.

Fiți înțelepți și bucurați-vă cât încă aveți de cine și de ce.

foto Shutterstock

Articolul anterior

Când vorbești urât cu copilul tău, lui nu încetează să-i placă de tine, ci încetează să-i mai placă de sine

Articolul următor

Ce spun mamele despre doctorul Jack Newman, expert mondial în alăptare

9 Comentarii

  1. Roxana

    E adevarat! Eu am suferit destul de mult ca tatal meu a venit la o serbare a singurei nepoate. Si asta dupa ce a descoperit problemele de sanatate. De fapt nu sufeream pentru ca nu a venit la fii’mea, ci pentru ca nu a venit niciodata la mine. Mi-a parut rau pentru mine,dar mult mai mult pentru el. Pentru ca nu a stiut cum sa se bucure de mine, copil fiind. Ca nu am avut o relatie frumoasa in copilarie.
    Ma gandesc la sotul meu cand am fost la primul spectacol de balet al Irinei… am plans amandoi de bucurie si de emotie.
    Si noi incercam sa ne bucuram cat mult putem de oamenii din viata noastra!!

  2. GabiV

    Cat de trist e faptul ca, pentru atat de multi dintre noi, viata e doar o asteptare: asteptam weekendul, marirea de salariu, asteptam sa creasca copilul, sa vina vara etc. Cand, de fapt, viata se intampla exact cand asteptam. Si trece pe langa noi…
    Asa de bine inteleg lucrurile astea si, totusi, nu am intelepciunea de care vorbesti tu, Miruna, pentru a le intelege cu adevarat- eu insami fiind intr-o continua asteptare. 🙁
    What does it take to have it? Cred ca vine cu varsta. Uneori sau de cele mai multe ori prea tarziu pentru multe.
    De multe ori m-am intrebat cum sa facem sa nu uitam atat de des ca viata e acum.

  3. Gabriela F.

    Daca îți arat ce mesaj i.am trimis ieri soțului o sa crezi că am puteri paranormale…având în vedere că ai noștri prunci învață indicatoarele rutiere…înțelegi similitudinile 🥰😘😘😘am invatat încet să mulțumesc… Poate ar trebui mai mult! Inclusiv tie că te citesc de atâția ani… Îmi lipseai când erai in Anglia…țin minte că ai scris după f multa vreme despre o experiență cu oriflame…dacă îmi amintesc bine…eram în rezi😂😂😂și am fost așa happy că ai scris.

    • Doamne, daaaa! Asa e! 🙂 am fost intr-un presstrip care a venit out of the nowhere. Brandmanager-ul imi citea blogul si eram printre putinele neafiliate cu avon (cred). Am stat la Ritz. A venit si H dupa si am facut un city break. Nu tot la Ritz, dar na ;)) ce tare ca iti amintesti!
      Similitudini, paranormale, zici? Eu i-am facut masaj in seara asta, daca vrei sa stii 😂😂😂
      M-am gandit “practice what you preach”.

    • Iulia D.

      Da, da, știu atunci, ce m-am mai bucurat! Vreo luna am intrat zilnic să văd dacă s-a întors Miruna la scris consecvent 😌

  4. Ce bine zici! 🙂

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 139 queries in 0.380 s