Nu ți-ar fi mai bine singură, crede-mă pe cuvânt

Nu ți-ar fi mai bine singură, crede-mă pe cuvânt miruna ioani

Viața de mamă e grea și de multe ori nedreaptă. Nedreaptă, pentru că tu ai mai multe responsabilități decât drepturi, ai întotdeauna ultimul cuvânt de spus și ești mereu soluția de rezervă. Știu.

Ție ți-a dat natura doi sâni și două brațe și niște vorbe-n cap, singurele care-ți pot alina copilul. Când e bolnav și plânge, când e lovit și-l doare, când e flămând și toată lumea știe unde-i frigiderul în casă la voi. Dar tu ești mama. De cele mai multe ori e minunat, dar uneori ai vrea să fie acest minunat și pentru altul, iar, pentru tine, să fie liniște. Un duș lung. O carte bună. Un film scurt.

Viața de mamă e nedreaptă și fiindcă femeile sunt hrănite cu iluzia egalității dintre sexe, pe care o predică și la care speră cu nesaț. Dă-mi voie să îți spun din start: e o iluzie. Pe bărbați îi doare undeva, pentru că ei vor fi mereu mai egali decât femeile. Iar ziua în care vom accepta în sufletul nostru că asta e adevărat va fi ziua în care ne vom vindeca de așteptări și vom dobândi înțelepciunea. Până atunci, ne vom consuma. Și ne vom trăi viețile prin comparație. Mamele dorm mai puțin decât tații și mai prost. Aici ne trădează biologia. Ei n-au treabă nici dacă spargi nuci cu ciocanul, la capul lor. Nici dacă urlă 10 copii ai lor. Pentru că întotdeauna se pot întoarce pe o parte și continua somnul cel bun. Mamele nu mănâncă niciodată cele mai bune sau ultimele bucate. Nu termină laptele din frigider. Păstrează ultima felie de pâine. Nu că tații n-ar ști că există în casă un copil care poate ar bea o cană cu lapte, că ei știu, doar nu se gândesc. E tot chestie de biologie, doar nu credeai că-i altceva la mijloc.

Apoi sunt unii tați care vor mâncare și curățenie și un zâmbet pe buze. Care nu suportă un copil urlător, ba se crizează și ei atât de tare, încât biata mamă se trezește cu două tantrumuri în același timp. Unul plânge că vrea bomboane, celălalt, să-l faci pe fii-su să tacă, de parcă ți-ar fi pus Dumnezeu în mână o telecomandă universală. Mai sunt și emoțiile tale, doar că tot spațiul acustic e ocupat cu decibelii altora. Apoi sunt tații care nu se ating de copii, de zici că nu vor să riște să înceapă să le placă. Nu lor, ci copiilor, de ei. Pentru că e mult mai simplă teoria ”uite, dragă, vrea cu tine”, spusă mamei copilului, care e toată unsă cu spumă, sub duș. Sunt tații ăia care n-au făcut în viața lor o băiță, n-au scos copilul singuri o oră în parc. Știu mulți bărbați care nu pot schimba scutece, de zici că gena sensibilității i-a lovit brusc când ea s-a crăcit și de-acolo a ieșit un copil.

Și-apoi sunt tații care au o viață, ăștia-s preferații mei, i-am descoperit de curând. Har Domnului, că n-am unul acasă! Ăștia-s tații care merg la sală și care-și rezervă timp pentru Pablo Escobar. Face parte din cultura generală, iar ei au fost dintotdeauna niște erudiți. Tații care fac dușuri lungi în fiecare dimineață, care au timp să meargă la salon și investesc în ce e important pentru ei: echipament sportiv de calitate, mulat bine pe ambele buci. Se numește ”dezvoltare personală”. Tații ăștia sunt, de obicei, genul care nu poate mânca din aceeași ciorbă de două ori.

Și te gândești cum să-i spui că e o lepră. Că tu nu mai poți așa, că-ți vine să sari de la etaj ori să-i pui lui ceva în zama preferată. (Exagerez acum intenționat, deși gândurile astea nu sunt străine în caz de depresie severă și nu ar trebui să facem mișto.) Sau i-ai spus deja de o mie de ori. Nu ce-am zis mai înainte, ci să pună și el mâna să facă ceva. Dar ceva ce te-ar ajuta pe tine, nu ceva ce i s-ar părea lui distractiv, cum ar fi să-i dea prăjitură copilului înainte de culcare. Sau să-l trezească să-i spună cât e de drăguț. Să-i promită orice ca să tacă. Nu, lista ceva-urilor bune de făcut nu e întotdeauna și distractivă. Uneori ai de spălat copilul pe dinți și el nu vrea. Alteori, trebuie să-l speli pe mâini înainte de masă. Adică, întotdeauna ar fi bine să-l speli, că hepatita is not your best friend. Și alte reguli din astea, de mame lecțioase.

Ți-a trecut prin minte să-l lași. Nu o dată ți-ai făcut scenariul. Să pleci la maică-ta sau măcar la prietena ta. Dacă ați divorța, ar petrece mai mult timp cu copilul, iar tu  te-ai bucura de o sâmbătă întreagă în viața ta. Poate de un weekend la mare. Sau de o farfurie caldă, pregătită de altcineva. Pentru că toți ceilalți bărbați din lume sunt niște minunați, nu-i așa?

Exceptând situațiile în care te bate, te fură ori se culcă cu altcineva, nu știu dacă doar calitatea bărbatului de lepră e motiv să vă despărțiți. Asta nu înseamnă că nu o să-ți vină s-o faci de o sută de ori pe zi: să-l lași. Ba da, iar asta cred că face parte tot din normal. În continuare cred că femeile măritate cu un perfect au o piesă din puzzle care lipsește, doar că ele încă nu s-au prins. Sau fumează ceva bun, să ne dea și nouă, că așa-i cinstit!

Însă, dacă tipul ăsta e tipul ăla, nu ți-ar fi mai bine fără el. Dacă el e tipul ăla care abia așteptai să te sune ori să te invite la dans. Tipul ăla care te-a pupat din vârful buzelor și ai crezut că ai visat. Tipul ăla care te-a sunat de fiecare dată când a promis. Care nu te-a făcut să aștepți decât când l-a călcat trenul și era în spital. Dacă el e tipul ăla care și-a dorit cu TINE un copil. Sau mai mulți. Și o casă undeva, chiar dacă încă n-o aveți. Dacă el e tipul ăla care îți spune, din senin, ce frumoasă ești. Iar tu, mai târziu, vezi că aveai cireșe între dinți. Dacă e tipul ăla care te făcea să râzi și căruia încă-i mai iese din când în când.

Dacă el e tipul ăla după care copiii tăi se topesc, pentru că e tatăl lor. Dacă nu rezistă când copiii îl roagă să-i ia în brațe și nu pe rând. Dacă se bagă sub pat cu ei și face cazemate din hârtie veche, de împachetat.

Fanteziile astea cu ”o să te las”, ”îmi găsesc eu pe altcineva”, ”chiar merit un bărbat bun” sunt aer condiționat pentru creierul încins. Fac bine, sunt portițe de scăpare, să nu ne ferim de ele, să le deschidem, să le îmbrățișăm, să le lăsăm. Mintea noastră compensează realitatea grea cu imaginația asta umedă, care implică ”unul mai bun”. De parcă, bărbații buni ar umbla cu inele de diamant și cereri de nevastă, în mână. Să ne băgăm mințile-n cap. Vorbim despre o relație matură, da? Nu mai avem cinșpe ani.

Relațiile au faze. Exact cum știm asta despre copiii noștri și nu îi părăsim pentru acum sunt în etapa crizelor de furie, când e ziua și tantrumul din ceva. Așa au și bărbații și femeile. Mai ales când TOTUL între ei se schimbă, după apariția unui copil. Înainte nu mă deranja să spăl vasele, chiar nu era o problemă așa ceva. Acum iau fiecare farfurie din chiuvetă foarte personal.

Și bărbații sunt niște copii. Lor să nu le spui ce să NU mai facă. Ei au nevoie de date precise și coordonate declarate. Și ajută și ca tu să îți definești ce dorești de la el. Îți ia gândul de la lucrurile cu care te enervează. Aveam de căutat ceva într-o cameră foarte friguroasă din Sibiu, așa că l-am rugat pe soț să îi citească fiului nostru ceva. După ce s-a terminat povestea, m-am trezit cu copilul zgribulit: ce faci, mami, aici? Ghiciți ce se întâmplase? Povestea se terminase.

O relație e un proces de învățare, iar premiul e fiecare încă o zi. Singurătatea nu e o bucurie, să știți. Pe mine mă sperie când sunt toate lucrurile la locul lor sau coșul de rufe e gol. Îmi place să știu că urmează ceva.

Pe mine m-a ajutat mult să vorbesc. Atâta am vorbit, până, într-o zi, a început și el. Să vorbească. Asta a ajutat. Ne-am întâlnit într-un consens, am redevenit ”noi” versus ”tu” și ”eu”.

Și bărbaților le e greu. Asta să nu o spuneți cu voce tare, dar ajută să o gândim. Și viața lor s-a schimbat, poate și ei aveau alte așteptări. Și să ne amintim că nu sunt dușmanul ei, cred că și asta ajută într-un fel 🙂

”Altul mai bun” nu e o garanție pe pământ. Pentru că oricât de diferit ar fi următorul tău partener, tu rămâi aceeași. Cu aceleași așteptări, aceleași probleme, aceleași trăiri. Psihologii spun că oamenii ies dintr-o relație și se trezesc adesea cu aceleași probleme în următoarea, pentru că au lăsat chestii nerezolvate în prima. Cumva, e normal, că, dacă le-ar fi rezolvat, nu s-ar mai fi despărțit, mă gândesc, nu?

”M-aș descurca financiar fără el” nu știu dacă e un argument, mai ales dacă e adevărat. Că problema nu e cât de mult mănâncă el sau cât curent consumă la budă când se spală.

”Mi-ar fi mai ușor să nu mai strâng și după el” e o variantă pe care totuși o ai și înainte să te fi despărțit de domnul Putoarea Pe Pământ. Ba e chiar mai distractiv să-l vezi cum își strânge singur șosetele de pe jos, când rămâne gol sertarul cu cele noi.

Știți, eu sunt un om foarte dezordonat. Sunt cam ca un bărbat. De asta, nu mă pot supăra pe el, când 70% din dulap e de mine ocupat. Dar am avut o perioadă de vreo 2 ani și ceva, în care mi-a fost atât de dor de el, încât îmi doream să-i văd cămășile întinse pe sfoara mea. Să ne amestecăm șosetele murdare, la spălat. Îmi doream să-l știu pe de rost ca să-i nimeresc mărimea la tricou fără să mai păstrez vreun bon. Eram geloasă pe ghiozdanul lui și mi se părea nedrept că are voie să-l însoțească peste tot, iar eu rămân înapoi.

Ăsta e tipul ăla care mă enervează? Păi, în acest caz, sunt cea mai norocoasă femeie, pe cuvânt.

foto Shutterstock

Articolul anterior

De ce merită să vă luați liber pentru Family Expo & Festival, dacă sunteți viitori sau proaspeți părinți

Articolul următor

Lăsați copiii să se murdărească și să-și trăiască sezonul de cireșe cât mai mult

79 Comentarii

  1. Ade

    Bullseye, pur si simplu. M-am regasit in fiecare fraza 🙂

    3+
  2. Roxana

    Ai scris asa frumos! Eu sunt convinsa ca singuratatea e grea,cel putin pentru mine… asa cum e, e sotul meu cu bune si rele. Legat de faza cu egalitatea in drepturi, e chiar o iluzie. Eu stiu ca pe langa job, responsabilitatile legate de casa imi apartin. Dar cum am mai scris aici, pot spune ca e tatal perfect. O duce zilnic la scoala, au timpul lor, o ia in diverse locuri,chiar legate de job. Vorbesc mult despre orice,mai ales chestii tehnice la care eu nu ma pricep totdeauna. Nu face el nimic in casa,dar are alte calitati. Perioada aceasta de exemplu, e foarte interesat de starea mamei mele. Imi spune mereu sa nu o las singura prea mult timp,sa ii dau chestii de facut, sa o implic mult in viata noastra. Sa nu se simta singura… asta pentru ca a murit tata de curand. Asa ca nu am cum sa ma supar pe el pentru niste maruntisuri. Vasele,hainele, etc nu au nicio importanta pentru el…
    Legat de vase, o masina e super utila daca ai unde sa o pui. Eu am reusit sa imi iau una mai mica, dar e super, super !!! Pun toate vasele acolo si seara ii dau drumul. Dimineata am vase uscate si curate.
    Eu m-as plictisi sa nu am cu cine sa ma mai cert din cand in cand… nu exageram,dar nu e nici la noi doar lapte si miere.. ni s-ar face rau!😛

    5+
    • Îmi pare rău de tatăl tău. E minunat să aveți grijă acum de mama ta și el, că se gândește la ea.

      Avem și noi mașină de spălat vase, tot mică, e super, o punem la treabă în fiecare zi. Doar că spală prost, bărbatu-meu se distrează, că eu nici de mașina automată nu sunt mulțumită, sunt critica întruchipată pe pământ. Adevărul e că e foarte proastă și doar eu știu câte am de spălat după ea. Dar între timp ne-am obișnuit la gust că doar… și detergentul e bun :))

      3+
      • Roxana

        Multumesc!
        Pana acum nu am avut probleme.. am farfurii albe si nu ramane nimic pe ele, deci spala bine. Cu paharele e intr-adevar mai problematic ca le cam zgarie . Dar eu zic mersi ca isi face treaba!

        1+
        • mie, mai nou, îmi murdărește paharele cu resturi de mâncare. Rămân pur și simplu lipite. Culmea e că mama are, la Sibiu, fix același model, doar că mașină mare! Și scoate paharele, tot exemplar, și ea nici nu spală pe 65 de grade. Eu pe eco n-am nicio șansă, le scot mâzgălite toate.

          AM avut niște pastile pe care nu le mai găsesc acum, ecologice, care erau ceva mai bune.

          0
          • Roxana

            Eu spal pe modul Eco cu pastile eco de la DM.. Ce e drept am inteles ca se mai pune o solutie pentru clatire, dar eu nu am pus niciodata

            0
          • Roxana

            Salut! Si mama a păţit la fel cu maşina de spălat vase (rămâneau resturi de mâncare şi de detergent). Ea are una mare, de 13 seturi. S-ar putea să fie înfundate găurelele alea prin care iese apa. Ar trebui sa verifici. 😉

            1+
          • Cum verific?

            0
      • Eliza

        Am vrut sa raspund mai sus dar nu mai era buton cu “Raspunde”. Cand masina e goala, scoti grilajul de jos, cel pe care pui de obicei vasele si scoti sita aceea pe unde se scurge apa. Daca mai ai manualul, ar trebui sa iti scrie acolo, caci e ceva ce e nvoie sa fie facut regulat. Eu de exemplu cand le bag la spalat, le trec pe sub un jet de apa la robinet ca sa ma asigur ca nu raman resturi mari de mancare pe ele ca sa nu infunde respectiva sita. In rest, folosesc pastile eco si neaparat sare speciala in compartimentul potrivit.

        2+
  3. Lorelai

    Fain spus, realizez asta tot mai mult de cand avem un pusti impreuna, ca suntem biologic diferiti si accept asta, dar faza cu “ma ajuta sa vorbesc pana l-am facut si pe el sa vorbeasca” am aplicat-o si o aplic pana traiesc eu…orice gand spus cu voce tare catre el, ca ma asculta activ sau nu, zici ca imi elibereaza mintea si sufletul, grozav instrument. De 5 luni cat are pustiucu nostru, am descoperit o parte din el (partenerul meu) care nu stiam cu siguranta ca exista, o parte care ma face, in continuare, in fiecare zi sa il aleg pe el. (Clarificare: nu e perfect, departe de, are nevoie de instructiuni clare sa faca chestii, ii ramintesc in repetate randuri sa scaneze putin casa pe unde trece sa vada daca e de intins o haine, spalat un vas, aspirat un colt de camera etc). Imi dau seama cum avem toti faze de dezvoltare (individuala si de relatie) cum vad ca se schimba pustiu in fiecare zi si realizez ca singura constanta in toata treaba asta e …schimbarea :))

    5+
    • Daaaa, așa e! Și câte mai urmează, o să vezi 😉

      0
    • Lorelai

      Ahh …si da, e greu sa fii mama singura, manata de mandria de a nu lasa de la ea si de a nu vorbi si empatiza cu partenerul ..sau partenera 😉 sa nu ajungi sa faci la fel si cu copiii. Accepta ajutorul, compania, stradania, umarul si urechea, le meriti.

      1+
      • Madalina

        Incerc sa imi dau seama daca tu prin comentariul asta ai vrut sa spui ca mamele singure au ajuns singure din mandrie si lipsa de empatie, ca asta reiese (in opinia mea). Te asigur ca nu e deloc asa.

        3+
  4. Adela

    Articolul asta s-a nimerit fix intr-o perioada in care chiar asta am de gand sa fac… Intr-adevar imi zice des ca ma iubeste, ca sunt frumoasa (chiar daca de 10 luni nu ma mai simt asa) etc., dar nu ma ajuta cu bebe spre deloc, de cand s-a nascut, nu face mai nimic in casa si nici nu prea sta efectiv cu noi. Adica inteleg, oboseala, dar nici sa stai intins intr-un pat langa noi sau pe un scaun in bucatarie, in timp ce fac mancare si bebe e in scaunel? Numai laptop, laptop… Sunt foarte trista si dezamagita si am devenit foarte nagging si frustrata. Nu stiu daca voi mai avea musai o alta relatie, deci nu sper la Fat-Frumos, doar ca asa nu mai vreau. Sa fiu singura in toate si cu toate 🙁

    11+
    • Înțeleg cum te simți și că e greu. Dar, dacă mai există o urmă de ceva între voi, merită exploatată. Cei mai mulți oameni divorțați cu care am vorbit serios mi-au spus că s-au cam grăbit. Că poate mai exista o șansă. Nu zice nimeni că e ușor, dar una e să îi spui că divorțezi și alta e să-l pui la treabă.
      Dar na, fiecare femeie știe ce-i în casă la ea și de ce are nevoie să fie fericită. Sau măcar mulțumită. E foarte greu să îți trăiești viața văzând cum alții stau la televizor.

      1+
      • Adela

        Asa este. Intr-adevar cu foarte multi nervi acumulati poti lua decizii pripite… Multumesc pentru raspuns!🙂

        2+
        • O decizie atât de importantă nu se ia la nervi. Mai ales dacă e și un copil la mijloc și el e doar leneș, eu aș mai lupta. Aș merge la terapie, aș vorbi cu el, aș urla, l-aș pune la treabă, l-aș amenința, aș face tot ce e omenește posibil înainte de a pleca. Aș încerca, aș schimba, ca el să vadă că nu aștept doar de la el, că mă întâlnesc la jumătate de drum, orice. Lenea se poate vindeca. Lucrurile se pot schimba, dacă e doar atât. Îți spun sincer, nu te lăsa.
          Iar dacă, la finalul drumului, îți vei da seama că te lupți cu morile de vânt, că nu a mai rămas nimic de salvat, măcar vei fi știut în inima ta că ai mers până la ultima picătură de sânge . Pentru tine și copilul tău, cred că merită fiecare strop.

          5+
        • Eliza

          Uite o idee, pote merita explorata. Daca ai cum, lasa-i impreuna, doar sot si copil, intro- sambata dimineata, si intoarce-te duminica pe seara. Eu nu cred ca va fi vreun pericol, si vezi cum e el apoi. Eu cred sincer ca barbatii nu sunt la fel invatati sa se uite si la nevoile celui de langa, dar poate daca vad prin propria experienta, este altceva. Dar nu zic sa faci asta ca razbunare, ci discutat si asumat “Draga sot, ma simt lipsita de sprijin si ajutor, am nevoie sa plec sa imi incarc bateriile, si as vrea sa te descurci doar tu cu copilul nostru (fara mama ta, fara mama mea sau bona etc). Iti va da sansa sa te apropii de copil si sa ii vezi toate momentele de peste zi, si poate iti va oferi o portita in lumea mea, in viata mea de zi cu zi. Sunt contienta ca si zilele tale sunt grele, si nu zic ca ale mele sunt mai grele sau mai altcumva, dar as vrea sa iti ofer ocazia sa experimentezi un pic.
          Sa mai stii ca eu nu am copii, deci ce zic eu este doar o perspectiva si m-am gandit ca poate iti e de folos. Daca nu e, nu o baga in seama! Intre timp imbratisari multe!

          4+
    • Ana

      La noi seamănă puțin. Ajunge acasă târziu, după care sunt zile când își petrece timpul cu prietenii în loc să stea cu copii. M-am enervat muuult, am și vorbit cu el, două zile ține. Apoi am încercat să mă pun în locul lui:
      11 ore muncă grea, dorește detașare nu tantrumuri sau plânsete că nu le prea poate gestiona, deci se simte cumva inutil în capul lui. Dacă încearcă și nu tace copilul, o ia ca pe un eșec personal, că el nu-i capabil și atunci nu mai încearcă nimic din propria inițiativă, oricum soția se descurcă și fără el. Și se retrage din cadrul de familie în fața unui laptop sau la niște prieteni.
      La noi a ajutat vorbitul. A ajutat timpul, băiatul are 3,5 ani deja fac muuult chestii de băieți împreună, tati e mândru nu se mai simte inutil.
      E foarte greu și te poți simții foarte singură, dar rezistă, vezi toate mamele trec peste această periodă pentru că toți bărbații sunt la fel.
      Copii au nevoie de ambii părinți.

      2+
  5. un cuplu e mai mult decat pasiune sau atractie: inseamna si sustinut amandoi fizic, financiar, moral, incredere, incurajare, liniste, sa fim alaturi atunci cand nu mai putem, si inainte de a fi astea e nevoie sa fim bine cu noi insine si in singuratate cand demonii proprii evadeaza. Cred ca cel mai rau a fost cand vecina a zis ca el o tragea emotional si intelectual in jos, ea fiind inca fragila dupa o boala indelungata.
    Copiii simt lipsa de armonie, scuza cu: “stat impreuna pt copii” e o minciuna cu care ne mai ‘incalzim’ inimile. Conexiunea mama copil e atat de profunda incat sunt pattern-uri comportamentale transmise peste generatii: e a alege acelasi timp de barbat (lepre sau tati nemaipomeniti), compensarea emotionala prin mancare sau respectul fatza de corpul propriu, ba chiar si frica de singuratate se invata de acasa. Unele din noi nu au de ales decat sa rupa ciclul si sa aleaga sa fie singure si bune cu ele, pt a fi un exemplu mai bun pt copil, .

    ( am petrecut in ultimii ani ca suport moral si financiar pt 3 mame divortzate, putem adauga de acum si pe vecina a ales sa ramana singura cu fiul de 4 ani, i-am zis ca orice e nevoie sa strige ca o aud din balcon)

    12+
    • Ioi, chiar așa e. Că doar nu mai avem cinșpe ani.
      Nu zic că toate relațiile pot fi salvate sau merită asta. Zic doar să nu pleci cât mai e ceva acolo, cât de mic.

      0
      • eu nu as sta doar pt ceva mic 🙂 ci pt prezent, pt un viitor ce il construim impreuna, pt ca ma sustine acum si ca il sustin acum.

        3+
        • păi exploatezi acel ceva mic, asta e ideea. Nu rămâi în aceeași nefericire, ci vezi ce ai și pornești să lucrezi de acolo.

          0
          • Madalina

            E usor sa crezi ca acel ceva (mic) poate sa salveze o relatie disfunctionala.
            Chiar si daca mai e iubire, intr-o forma ciudata, cat timp din iubirea aia sotul e un abuzator emotional, nu cred ca se mai poate face nimic.
            Ceva mic nu va deveni niciodata ceva mare, din simplul fapt ca deja a fost (mare) si s-a erodat pana la ceva mic.
            E periculos si inutil sa pierzi ani din viata si sanatate emotionala incercand sa salvezi ceva ce nu mai exista.
            Evident ca nu-i usor sa fii mama singura, mai ales ca in majoritatea situatiilor, barbatul isi pune palma in fund si uita de copil cu lunile sau anii, sau pentru totdeauna. Insa, decat in companie proasta care te mananca pe dinauntru si distruge tot ce e mai frumos si bun in tine ca om, mai bine singura.
            E greu, foarte greu, dar e bine. E liniste si e curat (mai mult in suflet decat in casa 😀). Nu ma mai simt straina la mine acasa si nu mai sunt stresata ca daca nu imi controlez fiecare privire sau cuvant, se dezlantuie iadul. Nu ma mai simt ca o umbra inutila, nu ma mai simt jignita, manipulata, amenintata, tolerata. Sunt cu cine vreau eu, pentru cat timp imi e bine, si dupa regulile mele. Si daca cineva imi va arata vreodata ca merita, o sa-mi asum din nou riscul si acel “pentru cat timp imi e bine” va deveni, sper eu, la bine si la rau.
            Dar daca barbatii vostri nu va respecta, nu stati, fetelor. Nici macar o secunda. Respectul e esenta relatiei. Fara asta, nu ai nimic.

            11+
  6. Ingrid

    Superb articol!

    1+
  7. Claudia

    Cat de minunat ai scris!

    2+
      • zina7

        Soțul meu s-a schimbat ff mult de cand avem copil.El care dormea pana la 13 in weekend acum se trezeste si el cu noi la 5-6 . Noaptea in schimb urla copilul langă el si el dormea bustean si a doua zi dimineața ma intreba daca chiar o dormit copilul toata noaptea( dupa o perioada l-am.trezit sa mai tina si el.copilul 😉). Problema e că există si copii diferiți care nu vor decât cu mama ( la 5-6 dimineața copilul se trezeste brusc si ” hai mama sa ne jucăm”) orice ar face / incerca tata. Dar oricum ai ff mare dreptate ca is si tații ca si copii. Ei se agită mult mai tare cand plâng copii sau cand fac cate un tantrum, il calmezi pe copil dar dupa e tatăl supărat pe copil 😕. Și nu eu nu ii intelegbpe tații care zic ca ei au lucrat 12 ore si au nevoie de liniste. Si noi mamele lucram cateodata 24 de ore si continuam acasa.Oricum ff fain articolul !

        2+
        • Da, nici eu nu ii inteleg, dar ei au impresia ca mamele, mai ales cele care stau acasa, stau. Si ca ei au dreptul de a sta, dupa munca. Lol

          1+
  8. Elena

    Ai pus punctul pe i. Cineva mi-a zis așa “este o arta sa conviețuiești cu cineva si mai bine repari decât să arunci”. Nu degeaba rata divorțurilor este în creștere și mai ales în primii 3 ani de când a apărut primul copil. Important e sa găsești în continuare la partener “de ce îl iubesc, ce mă face să vreau sa mai stau cu el?”. Cu toate șosetele și chiloții lăsate alandala, cu firimiturile omniprezente peste tot in bucătărie, cu toate vasele nespălate și mofturi la mâncare, mă declar mulțumită și satisfăcută de al meu care din când în când mai știe să-mi mulțumească și cu un buchet de flori sau o pauza de câteva ore de la copil pe care îl preia el.

    2+
  9. Simo

    Uneori dureaza prea mult aceasta “faza” a lor…

    0
  10. Snow Flow

    Mi se pare foarte dificil de afirmat sau sfatuit intr-o asemenea directie. Eu personal nu as accepta un astfel de barbat care o “flendureste” pe acasa dupa munca sau nu se poarta responsabil, ca si comportament general zic, nu ca are niste zile in care e terminat sau lipsit total de chef, ca toti avem din alea. Dar desi sunt parintele “default”, bucatarul “default”, planificatorul “default”, nu inseamna ca am luat si barbatul de crescut. Ideea asta ca “barbatii sunt si ei copii” ma irita destul de mult. Nu m-am casatorit ca sa am ceva extra de strans sau de facut dupa vreun nesimtit. Nu am facut copii cu cineva ca n-aveam altceva mai bun de facut. Si pentru ca amandoi muncim, corect este sa impartim treburile casnice si orice e nevoie de facut pentru copii. Altfel e mult, mult mai bine singura, ca nici eu nu vreau sa bat pe nimeni la cap sau sa ma enervez ca domnul e prea obosit sau lenes ca sa participe la lucrurile normale din familie. Amandoi venim obositi dupa serviciu, unul dintre noi de obicei si cu copilul mic luat de la after. Deci cum ar fi ca el sa se aseze relaxat si eu sa robotesc ca nebuna? Avem copii cu varste si nevoi diferite. Fiecare preia cate o sarcina. Eu ma apuc sa pregatesc cina, el se joaca cu un copil sau verifica vreo lectie cu altul, copiii mai strang si ei cate ceva, tot el da cu aspiratorul cand e necesar si sterge pe jos, eu ma ocup de bai, calc, gatesc, strang rufele uscate, el face ordine la bucatarie si tot asa. Daca ar fi sa le fac pe toate singura cu doi copii, sunt absolut sigura ca pot sa traiesc si fara un couch potato. Nu vad nici o logica sau normalitate in a accepta un astfel de specimen, muncim cot la cot, ne bucuram ca se termina toate mai repede si seara avem putin timp si pentru relaxare. Amandoi facem lucruri bune, ne putem aprecia reciproc, nu merita barbatii vreo statuie ca fac ceea ce este firesc sa faca intr-o familie, pe care si-au dorit-o.

    34+
    • that’s my lady :))) . F. bine exprimi ce simt !!

      As adauga ca responsabilitatile in casa se impart. Si la platit ipoteca (locuim cu totii in aceasi casa),dar si gatit, curatat, copil si timp si suport/consiliere/sfatuire catre partener suntem amandoi responsabili. Cam asta inseamna “coabitare” si mai ales asta inseamna prietenie si sustinere reciproca, gesturi pe care le fac cu prietenele mele. Am locuit multi ani in chirie cu colege de camera/aprt. si de acolo am invatat ce inseamna o prietenie adevarata. Ma astept si domnul partener sa imi fie prieten in primul rand, nu copil sa strang dupa el si nici parinte sa stranga dupa mine.

      7+
      • Snow Flow

        Concluzia e… daca au nevoie de mami, sa ramana cu mamica lor. Evident ca si financiar e valabil. Anul acesta de exemplu eu sunt responsabila cu gestionarea finantelor familiei si-mi vine sa o iau pe pereti dar imi si place :D. Mi-am pus niste tinte si sper sa le ating pana la final de an.
        Iar daca vorbim de “mental load” cine il contorizeaza? ca e clar ca-n general mamele sunt default si pe zona asta. Adica toate deciziile mici si grupurile pe care e nevoie sa dam raspuns, cu diriginta, cu profesorii, cu evenimentele, cu taberele, cu meniurile, noi avem si grupuri muzicale, grupuri pt scoala, activitati umanitare etc. Sunt o groaza de lucruri de organizat pe parcursul anului. Nu stiu cati tati se ocupa exclusiv de astea dar cu siguranta pot compensa in alte directii.

        5+
    • Nu e vorba sa accepti un couchpotato si sa devii servitoarea lui. E vorba ca lucrurile astea se pot schimba, il poti trezi la realitate si va puteti intalni la mijloc. Atitudinea de “eu niciodata n-as” cred ca e foarte putin constructiva si ajuta doar la mai multe divorturi, atat. Ceea ce nu prea face oamenii fericiti, crede-ma, nu e floare la ureche sa divortezi. Scapi de o problema si dai de mai multe, e un intreg proces. Bine, nici sa nu stai de frica si guratatii nu e o solutie, dar, daca mai e ceva de salvat, cu toata forta inainte.
      Asta am vrut sa zic.
      Merita sa vorbesti, sa lupti pentru viata pe care ti-o doresti. Iar daca el e tipul ala, o sa ai cu cine sa te intalnesti la mijloc de drum.

      3+
      • Snow Flow

        Normal ca merita sa lupti, atat timp cat si lui ii pasa de tine, de relatie, de familie.
        Eu zic ca “n-as” nu pentru ca nu as accepta alt gen de compromisuri, ci pentru ca in aceasta directie chiar nu am acceptat si nu as accepta vreodata. Am omorit din fasa orice relatie in care respectivul era imatur/iresponsabil sau genul care are nevoie de servicii hoteliere. Greseala e cand aceste aspecte nu se discuta inainte de a te muta impreuna sau a te casatori, dupa caz.

        5+
      • Snow Flow

        Cred ca sunt pragmatica pana la extrem. Depinde si ce inseamna sa lupti, cat dureaza, cat e el dispus sa dea, cat esti dispusa tu sa lasi si viceversa. Pana la urma nu am nici o problema cu altii, ca fiecare familie se organizeaza cum vrea, dar cand aud ca el nu face, nu drege, ca vai ce barbat ai tu si nu intelegi mi se ridica paru-n cap. De parca ar trebui sa ma simt vinovata sau, la fel de rau, avantajata sau norocoasa pentru ca am langa mine un asemenea barbat. E o mentalitate daunatoare asta. Am langa mine omul pe care l-am dorit, suntem amandoi la fel de “norocosi.” E vorba de alegeri, de a te complace intr-o realitate care de fapt iti face rau sau de a face schimbari, uneori dureroase si grele, da.

        9+
  11. Ecarulan

    “Pe bărbați îi doare undeva, pentru că ei vor fi mereu mai egali decât femeile. Iar ziua în care vom accepta în sufletul nostru că asta e adevărat va fi ziua în care ne vom vindeca de așteptări și vom dobândi înțelepciunea. ”
    In general, sunt de acord ca suntem diferiti, dar asta nu inseamna ca nu sunt capabili de treburi gospodaresti si crescut copii, si ca ar trebui ‘acceptati’ cu limitarile lor (‘artificiale’). Si daca ma rog, nascut, alaptat, fac doar eu, sigur poate sa compenseze cu altceva.
    Eu nu as accepta asta. M-am saturat sa fiu ‘inteleapta’. Sa puna mana sa se maturizeze si ei.

    O vara fierbinte? 🙂 Nu trece ziua fara o polemica mai mica sau mai mare pe aici pe la tine.

    14+
    • Pai nu zice nimeni sa accepti ca e o lepra, ci doar sa nu ii dai un sut in fund, daca exista cea mai mica sansa ca ceva sa se schimbe in flow-ul conjugal si gospodaresc.

      Uite, eu nu cred ca doar femeile au nemultumiri. Si barbatii au probleme, asteptari neimplinite etc. Sa credem ca doar noi avem dreptate e un punct de vedere limitativ, care te arunca in groapa cu singuratate. Pentru ca si cu urmatorul/urmatorii va fi la fel.
      Eu sunt pentru rezolvarea problemelor, discutii, terapie, amenintari :)) nu sunt pentru despartire, e cea mai simpla cale aparent. Mai ales cand sunt copii si nu i-ai facut din intamplare cu primul idiot nimeeit la tine intre picioare, cred ca merita sa lupti pt ce aveti.

      1+
      • Ecarulan

        Pai, na, si eu cred in aceleasi chestii, mai intai munca impreuna si daca nu se imbunatateste situatia, n-o sa fiu eu ‘inteleapta’ si sa accept in sufletul meu ca el e ‘copil’, pardon barbat 😀

        4+
  12. mi-am adus aminte ceva citit intr-o carte: “singuratatea e grea? sa vezi ce grea e singuratatea in 2”. Se referea la momentul cand cei 2 nu mai comunica, nu mai au conexiunea atat de necesara functionarii umane.

    17+
  13. Sara

    Barbatul nu este un copil, este un adult cu aceleasi drepturi si responsabilitati. Infantilizarea lor este vina mamelor si a sotiilor. Cum adica sa strang dupa el, nu stie unde este cosul de rufe murdare?! Si nu, egalitatea nu este o iluzie, este normal sa se imparta responsabilitatile la doi. Masina de spalat rufe/vase se porneste de la buton, aspiratorul robot se porneste din aplicatie, multicookerul tot cu buton, femeia la curatenie o poate plati si el. In afara de alaptat orice tine de copil poate face si el. Si pana la urma un biberon cu lapte muls se poate da si in primele luni. Pt ca nu intarzia la intalnire trebuie sa fii menajera o viata?! Nu mi se pare normal sa accepti asa ceva, responsabilitatile in casa se negociaza de la inceputul relatiei, nu dupa n ani cand vine copilul. Si copilul e 50% al lui cum adica “ia-l ca nu stiu ce sa-i fac”?! Parca noi stim, incerci, citesti, inveti! Poate macar pe copii sa-i invatam ca treaba in casa si copiii nu sunt responsabilitatile femeii. Zic si eu.

    12+
    • Mai, am raspuns mai sus de 5 ori la acelasi comentariu parca. Nu a zis nimeni sa fii menajera lui, ci doar sa nu divortezi daca mai poate fi salvat ceva.

      0
      • Ecarulan

        Cred ca ai raspuns de 5 ori la acelasi compentarii, pentru ca nu e clar pentru toata lumea, direct din textul acrticolului care e mesajul tau.

        2+
  14. maddy

    In caz de RL;DR, daca sotul nu te bate sau nu te inseala, e aiurea sa`l parasesti doar ca nu te prea ajute prin casa sau cu bebelusul. “Bebelusia” e o faza, copilul creste si va fi mai usor, indiferent cat de nasol e acum, va trece si vor veni si vremuri mai bune.
    Sfaturi de bun simt, ca intotdeauna!

    1+
    • Snow Flow

      Bebelusia e faza cea mai usoara, chiar daca fizic e cea mai obositoare, cel putin asta e parerea mea cu un copil de 12 ani si fara ajutor cand am avut bebelusi cu reflux puternic si nopti intregi albe. Intervin mult mai multe responsabilitati, programe de gestionat, carusel emotional de controlat decat un simplu tantrum de 2 ani. Imaginea de sine, increderea, modelul pe care barbatii il stabilesc in familii in fata copiilor este esential in dezvoltarea acestora si relatiile lor viitoare. Vremurile bune vin daca faci ceva, nu apar de la sine.

      4+
  15. Silvia R

    Imi aduc aminte de primele luni in care abia nascusem. Visam noaptea ca ii spun sotului ca vreau sa divortez, pt ca ziua nu gaseam curajul necesar sa ii spun asta. M-au potolit intre timp nasa mea si o prietena (divortata). Lucrurile s-au nai rezolvat mai ales cand m-am intors la lucru si a realizat ca si eu ma intorc obosita. Cand stateam acasa, avea impresia ca sunt super odihnita. Acum sunt insarcinata din nou, dar i-am zis din start ca nu mai accept ce am acceptat la primul copil: vesnicele “la tine vrea”, “sunt obosit”, “nu stiu ce sa fac”, etc. Eu am noroc si ca o am pe mama f aproape, insa mi-am stricat relatia cu ea de cand a aparut primul copil (alta poveste). Ma ajuta mult mama, insa eu vreau o familie in care sa imi cresc copiii impreuna cu sotul meu, nu cu mama…

    3+
  16. Eliza

    Ca de obicei Miruna spui cam ce gandesc si eu si anume ca ajuta mai mult sa iei in considerare ca si ei barbatii sunt oameni si ca oameni fiind, daca discutam si incercam sa reparam ce scartaie avem mai multe sanse sa ramanem impreuna. Totusi, sunt de acord cu cine a zis mai sus ca articolul lasa loc de interpretari de genul “Stai cu el in nefericire, ca altul mai bun nu gasesti, altul mai rau nu iti trebuie”. Pentru mine este clar ca nu asta spui, dar interpretarea poate exista.
    A fi barbat si tata vine cu setul unic de ganduri, probleme, nesigurante etc. Barbatii nu sunt la fel de echipati (de obicei) sa vobeasca sau macar sa recunoasca ceea ce simt, deci a-i intalni la jumatate de drum este crucial. Totusi, nu toti isi doresc asta. Si unde ei nu isi doresc, personal nu cred ca e mare lucru de facut. Iar asta e valabil si fara copii, ma gandesc eu, cea care nu are copii.

    2+
  17. Roxana

    Parca suntem la lupta… nu care cumva sa fac eu ceva in plus sa pic de fraiera. Eu nu cred in infantilizarea barbatilor se catre mame si sotii… unii poate sunt mai rasfatati,dar si fetele pot fi rasfatate in egala masura. Nu vreau sa intram in polemici.
    Ideea e sa nu renuntam usor,iar sa tii o casnice e o arta. Nu suntem pe un camp de batalie in care sa aratam care dintre noi e mai puternic. Eu de exemplu, prefer ca lucrurile casnice sa le fac eu, iar cumparaturile sa le faca sotul meu. Eu sunt mai organizata pe un anumit domeniu,iar el pe altul. De exemplu eu nici nu stiu ce avem in frigider,el insa, daa. Cu copilul suntem implicati cat de cat in mod egal. Doar ca na.. el sta mai mult peste program. Ce sa fac, trebuie sa stau eu cu ea,dar imi face mare placere!! E adevarat ca are 10 ani ,dar si cand era mica tot eu stateam mai mult. Si am avut noroc ca mica fiind,daca eram amandoi acasa voia sa stea si cu el,nu era doar agatata de mine..
    Eu consider ca e important tonul cu care ne vorbim si cum ne spunem chestii si cum cerem ajutor. Eu spun direct: te rog sa nu stai la telefon cand mancam sau vreau sa stam de vorba fara sa fim cu ochii la tableta. Daca ai treaba,vorbim cand termini. Vezi ca maine spal rufe colorate,as vrea te rog sa ce ai de pus in cos? As vrea maine sa fac ordine,te duci tu te rog sa duci gunoiul?
    Cred intr-adevar in ideea ca e mai usor sa strici decat sa repari. Iar in ziua de astazi nimeni nu mai are rabdare sa repare. In schimb noi dorim de la copiii nostri sa fie rabdatori.
    Nu vreau sa ma justific,dar chiar nu ma simt o sclava cand fac lucruri pentru familia si casa mea.

    2+
    • Diana Preda

      Și eu cred că limitele de toleranță sunt individuale și sfatul nu se aplica tuturor la fel. Perioada de dinainte de copii este extrem de importanta in a stabili aceste limite, și mai ales, altruismul partenerului, disponibilitate de a ajuta chiar dacă nu știe cum. Să fim serioși, un copil aduce o schimbare atât de mare în viața noastră, și noi trecem prin aceeași curba de învățare, nu ne naștem mame. Ar fi ideal să simtă și ei presiunea asta in același fel…sincer, sper să creștem o generație de băieți mai inteligenți emoțional, mai altruiști și mai dispuși să se schimbe.

      1+
  18. Luminita

    Frumos articol si foarte delicat subiectul dezbatut. Eu am fost si mama singura, si cu cineva alaturi la viata mea. Este mai usor sa ai alaturi pe cineva sa te ajute, clar. Este insa si mai simplu sa te descurci singura si sa nu ai frustrari zilnice, care impacteaza inevitabil si copiii, cand lucrurile nu mai sunt deloc cum ar trebui sa fie si distanta dintre tine si el a devenit prea mare. Greu de stabilit limite aplicabile pentru toata lumea, conteaza pana la urma ce concesii poate face fiecare dintre noi, pana unde si cat. Ce functioneaza la mine poate foarte bine fi too much pentru altcineva. Este bine sa luptam pentru o relatie atunci cand tragem linie si suntem inca ‘pe plus’ cu avantajele ce reies din a fi cu celalalt. Daca insa relatia este moarta si ne chinuim sa o mentinem si sa o resuscitam de dragul aparentelor sau al copiilor, cum spun aiurea unii, ne pierdem timpul degeaba.

    7+
  19. dia

    Am un soț mai “atipic” in sensul ca se ocupa de majoritatea chestiilor casnice și suntem cot la cot in ceea ce privește copilul și nevoile lui. Dar nah, discuții tot sunt. Unele mai potolite altele mai vulcanice😀 Si îți mai vine câteodată sa te iei și sa te duci sa stai singura și liniștita. E normal sa simți asta. Comunicarea cred ca e cheia intr-o relație. Noi suntem împreuna de mulți ani și lucrurile se schimba mult după venirea copilului/copiilor. Atâta timp cât mai exista sentimente și nu exista abuzuri și altele grave cred ca orice efort se merita sa se salveze relația, mai ales când sunt copii implicați.

    1+
    • Diana

      Dar nu este deloc atipic, e normal. Atipic este ca un barbat sa astepte ca nevasta sa-i fie slujnica
      Eu mai degraba as indemna femeile sa isi creasca stima de sine si sa nu mai accepte sa fie menajerele si dadacele barbatilor lor

      4+
      • dia

        De acord cu ce spui. Spuneam ca e atipic din cauza ca face aproape toate chestiile casnice. Gătitul e un hobby pt el și e f eficient in rest cu curățenia etc. Normal ca am și eu partea mea din celelalte activități. Pe de alta parte, mie mi se pare ff normal ca atât femeia cât și bărbatul sa facă sport, sa se îngrijească. Niciodată nu o sa spun ca e pierdere de vreme și amândoi susținem mult asta la celălalt.

        0
        • Diana

          Si noi tot dupa criteriul eficienta si preferinte impartim, perfect de acord cu sportul, mie mi se pare o chestie de igiena si de respect fata de propria persoana si fata de partener

          1+
  20. Diana

    Uite, eu nu am copil, dar am divorțat pentru că mă simțeam ca și cum aveam deja un copil. Unul mare, care se mutase de la mămica lui direct la mine. Da, a fost vina mea că nu mi-am dat seama la timp că el așa este, dar odată ce am realizat, I WAS OUT.

    Știți care a fost pentru mine deal-breaker-ul final? El voia copil, maică-sa insista pe copil, iar pe mine gândul în sine mă îngrozea. Și m-am tot gândit, poate am eu o problemă, că nu e normal să te simți îngrozită de ideea de a avea un copil. Asta până într-o zi când am realizat DE CE mă îngrozea: să am un copil cu el însemna să am DOI copii. Îmi era clar că nu voi avea sprijin din partea lui și că tot greul va fi pe mine. Nu fiindcă era un om rău, ci pentru că era imatur și incapabil să „crească”. I-am zis de nenumărate ori ce mă deranjează, iar de fiecare dată îmi găsea mie vină cu ceva. El mereu era perfectul, eu aveam mereu vinovății închipuite. Iar maică-sa era al treilea membru al relației noastre.

    Când l-am cunoscut inițial, mi-a „vândut” cumva o altă versiune a lui, ca să mă cucerească: cum vrea să facă, să dreagă, cât de independent e… Asta a ținut puțin, iar după căsătorie totul a trecut din rău în mai rău. Nu mă puteam baza pe el cu nimic, nici de plătit facturi, nici de organizat lucruri, ba chiar eu îi organizam și treburile lui profesionale.

    Ne-am cumpărat la un moment dat un câine și, când el era pui și își mai făcea nevoile prin casă, stimabilul mă striga instantaneu, de oriunde eram. ”Vezi că a făcut…”. Dacă se mai întâmpla ca el să pună mâna să facă ceva, când eram eu plecată, avea grijă să-mi spună: „Vezi că am șters după el azi”. Și în condițiile astea el voia copil. Mă și vedeam: cu jobul meu (care e freelance), cu treburile lui administrative, cu cățel și cu copil. Superb!

    Ah, iar la el copilul era pe modelul: ”Toată lumea face copii în jurul nostru. Noi de ce nu avem copil?”. PENTRU CĂ NU SUNTEM PREGĂTIȚI. Duh! Nu, n-aveai cu cine. El voia copil pentru că ”TOATĂ LUMEA AVEA”. Maturitate… zero.

    Ce vreau să spun este că foarte mulți bărbați români sunt „băieții lu mămica”, din păcate. Ideal e să vezi ÎNAINTE să faci copii cu ei, pentru că un bărbat care te-a luat de a doua mamă va înțelege foarte greu venirea unui copil. Când TU ai fost toată viața ta copilul, greu să te responsabilizezi.

    Sau cum am văzut demult într-o poză pe Facebook, cu un ”EL” stând în genunchi cu inelul în mână, iar deasupra scris: „Will you replace my mother?”. Cam așa ceva…

    26+
    • Roxana

      In situatii de genul acesta e chiar nasol. In tot ce am scris m-am referit la relatii puternice,bazate pe multa iubire care la un moment dat au fost date peste cap de venirea pe lume a copiilor si pe distribuirea responsabilitatilor.
      Eu am avut ca model familia mea. Tata chiar daca nu facea mereu chestii in casa o respecta terbil pe mama ,respecta munca ei. Imi aduc aminte ca el avea un fix cu apa din baie… mama dadea multa apa pe jos,iar el venea in spatele ei cu mopul. Chiar i-am spus la un moment dat ca pe mine m-ar enerva sa fie asa cineva dupa mine. Pe mama insa nu o deranja. Si asa am inteles ca noi suntem diferiti si pentru fiecare conteaza alte chestii.
      Cu asa un tip nici eu nu as fi putut sta. De aceea nu putem generaliza… e ca pragul sensibilitatii.

      1+
    • Cora

      Hugs! Si felicitari ca ai fost prezenta in viata ta!

      5+
    • Diana, nu e usor de vazut inainte. I speak from experience. Cand ne alegem pe cei din jur (prieteni, si apoi iubiti) copiem inconstient modele din familie, comportamente cu care suntem familiarizati. Tu esti minunat de puternica de ai deschis ochii ratiunii peste cei ai instinctualitatii, o putere pe care multa lume nu o are. Te admir pt luciditate!
      Am cateva prietene ce au divortat dupa ce a venit copilul. Fix motive ca tine. Ma bucur ca maternitatea le-a dat o lumina interioara suficient de puternica sa constientizam ca un copil fericit nu va veni niciodata dintr-o mama nefericita – toate au declarat ca dupa divort sunt mult mai linistite, senine, niciuna nu regreta.

      F. frumos pe tema asta scrie Petronela Rotar: https://petronelarotar.ro/cit-de-mult-imi-iubesc-copilul/

      5+
  21. Măi, eu doar ce mi-am amintit, citind articolul ăsta, de ceva care mă scotea din minți pe forumurile de mămici :aceste veșnice amenințări cu divorțul pe criterii de egalitate. În fond e cum ai spus și tu, o supapă. Însă mă termină majoretele de pe marginea terenului care vin absolut mereu cu încurajări de genul ‘cum?! stă și nu face nimic și încă sunteți împreună?!’ ‘eu aș fi plecat deja’, ‘clar trebuie să divorțezi’, ‘fugi cât vezi cu ochii’, ‘pleacă la ai tăi’ și alte pseudo-soluții absolut fantasmagorice.
    Oamenii care dau astfel de sfaturi mă îngrozesc mai mult decât ăia care amenință cu divorțul. Un divorț nu e o chestie simplă niciodată. Multe femei nu au unde să plece, nu se pot întreține singure, nu au un venit stabil, nici măcar nu au din ce să își plătească un avocat. Asta așa, la prima strigare. Sigur că ăsta nu e un motiv să rămâi într-o continuă nefericire, însă atâta timp cât încă mai e ceva cât de mic de salvat, ar trebui să lupți pentru el.
    Așa cum ai spus, treaba asta cu inegalitatea e foarte foarte greu de acceptat. Asta presupune maturitate și înțelepciune : să înțelegi că rolul tău e ăla de sacrificiu și că viața și societatea sunt infinit mai indulgente cu bărbații. Aia este, eu personal mă lupt în continuare cu asta, fiind la capitolul la care am învățat să nu mai gândesc celebrul ‘să văd eu unde mai găsești fraieră ca mine’, pentru că ironia face ca toate să fim în oala asta a sacrificiului iar ‘fraiere ca mine’ să fim, în fond, toate.
    Nu cred că divorțul e o soluție pentru lene, de fapt nu cred că lenea are o soluție. E pur și simplu acolo, aproape biologică, ca un plămân sau un ficat…
    Există viață și dincolo de lenea tradițională a bărbaților noștri…

    1+
    • Sunt de acord cu tot ce ai zis. As adauga ca iubesc acele comentarii care incep cu “ eu niciodata n-as accepta sa…” si continua cu “al meu spala, calca si gateste”.

      Stii de ce ma enerveaza? Pentru ca ajuta foarte multa lume sa stie ca unul spala, calca si gateste. Not.

      3+
      • Andreea L.

        Eu nu am nici o prietena sau cunoștiință care a divorțat ușor din mofturi. In schimb cunosc multe femei care au stat mult in relații oribile pentru ca aveau copii mici și ieșirea parea grea sau imposibila. Nu știu cui i se adresează articolul asta sincer! Bărbații nu sunt lenesi sau egoiști din gene ci din creștere și obișnuința. Ultimul lucru pe care l-as dori prietenelor mele este sa accepte aceste lipsuri cu “maturitate și înțelepciune”. Egalitatea dintre sexe nu vine fără lupta, și îmi aplec capul in fata femeilor care realizează asta și nu se resemnează in realitati necorespunzătoare! Miruna, știi care bărbat nu bea ultima cana de lapte din casa? Un tata lăsat singur cu copiii o zi sau doua! Bărbații sunt la fel de atenți ca noi când simt consecințele directe ale acțiunilor lor asupra copiilor. Bărbați care nu gătesc la vârsta asta? Dar unde au trăit bărbații ăștia sau au stat la mama acasa pana s-au căsătorit. Cadou de ziua lui carte de bucate!!! Taica-meu generație veche îmi spune ca el nu știe sa gătească, eu ii spun ca nimeni nu știe dar toată lumea învață și uite tigaia e pe raftul al doilea! Dacă poți conduce mașina poți face o omleta! Nu mai fiți așa de bune dragele mele ca avem o generație noua de copii de crescut! :DD Copiii nostri ne văd și ne copiază! Știți vârsta la care fetele încep sa zică ca ar prefera sa fie băieți? 12-14 ani! Împreuna putem sa schimbam aceasta nefericita realitate!

        12+
        • Snow Flow

          Ai spus-o foarte bine Andreea. Pacat ca nu toata lumea realizeaza ce impact are un comportament nepasator si lenes al parintelui asupra formarii copiilor care vor creste cu aceleasi mentalitati si obisnuinte greu de schimbat.
          Dar si autocompatimirea si sacrificiul pot fi adictii pana la urma, inconstiente in mare parte la cei care le practica.

          6+
  22. X-uleasca

    ”Ei n-au treabă nici dacă spargi nuci cu ciocanul, la capul lor. Nici dacă urlă 10 copii ai lor. Pentru că întotdeauna se pot întoarce pe o parte și continua somnul cel bun. ”

    Tata are 73 de ani, copilărit în vremea când să ai grijă de prunc era exclusiv treaba mamei. El, om cu muncă de răspundere, se trezea la mine de fiecare dată când pufăiam un pic mai altfel, lipăia până la mine în cameră și rezolva. El mă ducea la baie când abia ieșisem din scutece, alea de pânză, că am și eu o vârstă. 🙂 El îmi făcea laptele cu cacao dimineață.
    Și asta pentru că mama se consuma atât la munca ei și cu restul treburilor administrative, că dormea lemn.

    Și dacă un om de vârsta lui făcea așa, cum să nu existe acum tați care se implică în creșterea copiilor, care știu cum bea laptele și ce culoare are monstrul de sub pat?

    9+
  23. andra

    Eu nu prea inteleg de ce e ok sa iesim dintro relatie care nu ne face bine, (si majoritatea am facut asta cel putin odata in viata) cat timp nu avem copii, dar trebuie sa depunem eforturi sa ramanem acolo dupa ce avem copii.
    Eu am trait sapte ani intro relatie in care nu mi era bine, de teama ca singura imi va fi mai rau, pur si simplu acela era singurul motiv pentru care am ramas. Am iesit plina de fobii, de frici, de neincredere in mine si in oameni, nu mai stiam cum sa ma raportez corect la cei din jur. Acum regret enorm acei ani pe care nimeni nu mi i va mai da inapoi. Nici un copil nu beneficiaza in mod real de o mama nefericita. Stiu ca e nedelicat sa vorbim despre bani dar eu cred cu tarie ca multor femei le e greu sa ramana singure cu un copil pentru ca nu au puterea financiara sa se intretina. Eu nu am credite, detin locuinta mea de dinainte de casatorie, castig cam de 3-4 ori mai mult decat fostul sot, deci impactul finainciar al divortului a fost zero. Dupa divort am inceput sa ma gandesc mai mult la mine si sa-mi cumpar acele servicii care mi au usurat viata (livrare cumparaturi la domiciliu, bona, femeie la curatenie, catering sau restaurant cand nu apuc sa gatesc, taxi, am luat si bunica in concediu si m am intors de acolo dormita si vesela, nu certata si obosita, program redus la servici) Acum am multa liniste si impacare, mai mult timp pentru mine si copil, si am inceput sa ma bucur de lucruri banale. Ma simt usurata, ca intro vacanta.

    13+
  24. C

    Vin si intreb: daca totusi s-a si culcat cu altcineva, ce naiba sa mai zic/fac? 🙁

    0
    • Alex

      Asta e alta mancare de peste. Una care pute rau. Eu personal nu as trece cu vederea asta…mai ales daca sunt si copii la mijloc, tocmai pentru exemplul/educatia de care multi vorbesc . Trebuie sa fii puternica in primul rand, ca vina e a lui nu a ta .

      0
  25. Alex

    Am salvat articolul pt “mai tarziu” inca de cand l-ai postat.nu pentru ca as avea vreun gand de a-mi parasi sotul… doar pt ca stiam ca o sa ma regasesc totusi printre randuri… s-a nimerit sa il gasesc chiar mai devreme … cand dupa o discutie cu sotul care imi povestea de o cunostinta care a trebuit sa mearga la psiholog… ca el a constientizat responsabilitatea de tata la cateva luni bune dupa ce s-a nascut A. Lucru care m-a bucurat sa il aud si care mi-a amintit inca o data , de ce am vrut o casnicie Un copil si o viata impreuna cu el. Si sa nu va imaginati ca e the perfect man, nici vorba 😂 daca ii zic sa spele fata pe dinti spune ca el nu stie cum 😂 sau daca trebuie sa ii faca baie…habar nu are care e samponul si gelul ei de dus 🤭 insa compenseaza in alte privinte.. mai importante decat faptul ca nu spala vasele sau nu stie sa stearga praful.

    0
    • E minunat când bârbații se deschid și știi ce e mai minunat decât asta? Când soțiile apreciază și îi susțin, nu încep să îi critice, pentru că vod o fereastră de oportunitate 🙂 you rock.

      0
  26. Ana

    Foarte fain articolul! Felicitări! M-am regăsit în fiecare cuvânt pe mine, am regăsit relația mea și pe cea cu mașina de spălat vase (în comentarii 😁). Mulțumesc mult! Vă doresc un condei inspirat!

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 243 queries in 0.850 s