Revenirea mamei în câmpul muncii, această înțărcare bruscă de copilul ei

Oricât de mult te-ai pregăti pentru ziua cu pricina, cea în care îți pui pijamalele de mamă full-time în cui și îmbraci costumul de profesionist, oricât de atentă ai fi fost la detalii, inima ta tot țăndări va fi, ochii pe ceas și mintea acasă. 

Ieri am ținut pentru prima dată în brațe un pacient român în România. A fost o premieră absolută, dacă nu îi punem la socoteală pe cei din facultate, dar aia e vremea când încă nu eram dentist și nu aveam nici o responsabilitate. Acum îmi iau rolul foarte în serios, sunt genul care se spală pe mâini înainte de fiecare examinare și care își schimbă la fiecare pacient perechea de mânuși. Nu că înainte aș fi fost vreo nespălată :)) Glumesc, desigur, acestea nu sunt niște calități excepționale, ci niște standarde ale oricărui dentist.

Ieri dimineață m-am trezit cu multă energie decofeinizată și m-am grăbit să fiu sigură că ajung la timp. Toată noaptea visasem la dinți în engleză și am făcut inventarul mental al tuturor celor care m-au învățat ceva de-a lungul vremii mele de dentist. I-am luat la rând, pe medici și asistente, ba chiar și pacienți britanici am visat. Mi-am amintit de recordul absolut stabilit la când a fost cineva ultima dată la dentist, m-am gândit cu dor la Giasemi, grecoaica mea de suflet, dentista care mi-ar plăcea într-o zi să devin. Când am intrat în clinică, m-a lovit mirosul de cafea proaspăt făcută și am mers după unde auzeam un filtru că toarce leneș de dimineață. Așa se cunoaște o zi bună la muncă! Așa era și în Anglia la noi, un ibric ne încălzea apa, deși eu nu mai beam cafea la cabinet, adoram mirosul ei combinat cu lapte, venit din ceștile pe care purtau colegele de cabinet.

Să vă spun care-i treaba, fiindcă mulți m-ați întrebat. Am reluat legătura cu câmpul muncii, fiindcă îmi era dor să mai văd și dinții altora, nu numai pe ai mei. Să țin în mână o oglindă, să țin în brațe un pacient. Iar cei de la clinica Intermedica m-au poftit la ei să lucrez oricând doresc. Ne-am găsit întâmplător, deși eu nu cred în coincidențe, ei sunt cadoul meu de la moș anul trecut, de Crăciun. Acum m-am dus doar pentru niște prieteni, știți dumneavoastră, care voiau albire la dinți. M-am bucurat ca un copil. În sfârșit, dinți! Carii! Turbină! :))

Încă nu avem bonă, dar ne căutăm. Dacă știți pe cineva de încredere, așteptăm să o cunoaștem. Încă nu sunt pregătită pentru acest pas, nu știu dacă o să fiu vreodată. Mi se pare că aș putea tot restul vieții să ies doar în parc cu puiul meu. Și pe la niște conferințe cu bloggeri, la câte un curs cu Andreea, la o albire în cabinet 😉 Iar sentimentul ăsta de dor de stomatologie coexistă perfect în inima mea cu sentimentul de ce bine e în parc! Ieri a rămas mama mea cu prințul moștenitor, s-au aliniat planetele cumva. O să ajungem și la momentul în care revin pe baricade mai organizat, cu program fix și tot tacâmul. Voi anunța negreșit. Până atunci însă, eu am început un fel de înțărcare blândă de copilul meu, iar dumneavoastră, nu uitați să vă spălați pe dinți!

foto via Shutterstock, mamă cu bebeluș în brațe

Articolul anterior

E bine să ne dorim un copil cu IQ mare?

Articolul următor

Dragostea adevărată nu se declară pe net

42 Comentarii

  1. Acum mă duc, să mă spăl pe dinți. Am și eu o emoție legată de întoarcerea în câmpul muncii…bonă…pfiu!

    0

  2. Bubulina

    Curaj! Va veni vremea potrivita! Eu m-am intors la munca cand bebe a implinit 7 luni. Prima saptamana a fost groaznica: alternam intre agonia de a nu fi aproape de el si extazul de a fi intre adulti si de a realiza ceva ce imi place. Dupa 2-3 saptamani am intrat toti intr-un ritm, iar acum, dupa mai bine de un an, ma bucur ca a fost asa, imi era tare dor si de munca.

    0

    • Știu, de asta am făcut și eu pasul ăsta mic-mic, simțeam că e momentul să nu mai amân, să scot nasul din bârlog.

      0

  3. Irina

    Măi, eu te citesc mereu cu mult drag…dar și tu pui virgulă între subiect și predicat?!?
    😞

    1+

    • Va inteleg “dezamagirea”! Si mie imi place sa citesc numai articole perfecte gramatical. V-ati gandit vreodata ca o mama de bebelus/toddler are un timp foarte limitat la dispozitie si din dorinta de a termina ce a inceput sa omita niste detalii care candva erau inadmisibile? Eu am patit sa scriu legat mintea fiindu-mi in alerta dar dorind sa raspund celor ce imi solicitau ajutorul.

      4+

    • Ana Sandu

      Chiar nu am remarcat unde a pus virgula intre subiect si predicat. Am mai citit o data, special ca sa observ si tot nu am gasit.

      1+

    • Unde, zi-mi si corectez. Nu apuc sa recitesc acum, sunt in trafic.

      0

      • Irina, ultimul “dumneavoastra” e forma de vocativ a pronumelui de politete, se desparte prin virgula intotdeauna. Poti face proba: Irina, nu uita sa te speli pe dinti! Asa e si aici, doar ca Irina e mai multi si e o doamna. 😉

        1+

        • Irina

          M-am gândit și eu pe urmă că e vocativ (dar nu știu de ce, tot mă sâcâie virgula aceea). Am întrebat și un expert între timp, aștept să văd ce zice. Mea culpa!

          0

          • să știi că și eu m-am gândit când am scris… cum e cu virgula aia că e cam ciudată. Dar așa am raționat.

            0

  4. Hai succes si la mai mare! Mai am cunostinte care sot sotie si-au reglat ritmul de lucru (liber profesionisti) incat sa fie unul idn parinti acasa, chiar daca ei au anulat zilele impreuna acasa, asta pana la 3 ani si ceva cand a inceput gradinita.

    Eu cand m-am intors la munca am optat pt cresa (gradi privata cu grupa de la 1an juma). Fiica mea plangea cand o luam de acolo – asa de mult ii placea cu copiii (intodeauna s-a simtit mai bine in prezenta copiilor decat cu babalacii) si eu plangeam ca ma simteam mama incompetenta pt ca acolo in 2-3 zile a invatat sa manance singura si sa urce scarile singura etc pe cand eu acasa mi-am dat seama ca nu o lasam….

    2+

    • Si noi luam in considerare cresa, doar ca e un fel de pseudosolutie, fiindca nu stiu ce-o sa fac atunci cand puiul se imbolnaveste.

      0

  5. Intoarcerea la munca…acel moment in care pot sa beau cafea calda, sa mananc fara sa am pe cineva in brate, sa vorbesc despre orice altceva in afara de pampersi (ma rog, nu mai e cazul), sa port pantofi cu toc pe care nu ii pot purta in parc, sa ma uit la ceas, sa vad ca sunt aici de jumatate de ora si…deja mi-e dor de copii 🙂 nah intarcare
    Bafta!

    7+

  6. Cred ca am mai zis – a mea merge la cresa de la 4,5l. Am plâns cu lacrimi de crocodil in prima zi când am lasat-o “pe bune”, nu doar pt acomodare. Am fost rupta la munca, desi îmi era dor de adulti.
    Adora la cresa, adora si sa stea cu noi. Si noua ne place la munca, dar am sta si mai mult cu ea. Nici cum nu-i bine. 😁
    Dar noua ne face bine ritmul asta. Astept vacanta de vara sa stam o luna împreună.

    3+

  7. Pentru a putea face pasul mai usor, sotia mea a mai lasat fetita la soacra cate o noapte, am mai lasat-o intreaga zi si am fost prin diferite locuri si cand a facut tranzitul, a fost mult mai usor si pentru ea, si pentru bebe

    0

    • Si al meu sta o zi cu bunica sau tatal, niciodata nu am fost plecata mai mult de 8 ore insa si rar a adormit fara mine. Dar am facut proba deja 🙂

      0

  8. Laura

    La primul copil e mai greu, dup-aia vine de la sine…:)
    Aștept să povestești cu înțărcarea asta blândă că mie nu-mi iese. :))

    0

    • Intarcarea e a mea, ca a lui nu o vad la orizont. Am decis sa il las pana se lasa el, ca sa zic asa..no pressure.

      0

  9. florin

    :)) este greu, dar nu imposibil

    0

  10. Cricket

    Felicitari pt noul pas! Eu abia astept sa ma intorc. Daca aveam bunica disponibila eram demult inapoi, asa trebuie sa mai astept. Mi e si frica cu bonele, pe cand o bunica ar fi fost vis…stiam ca e in siguranta.

    0

    • Si mie cu bonele! Mi se pare foarte curajos, ca sa nu zic altfel, sa lasi copilul nesupravegheat cu o straina, mai ales cat copilul inca nu stie sa vorbeasca

      0

  11. Luminita

    Eu am revenit la job cand fetita mea avea 11 luni. Mama, ce bine a fost! 🙂 Mi-era dor de ea, insa in acelasi timp m-am bucurat maxim sa mai fac si altceva, in afara de mommy stuff. Mi se atrofiase creierul, sincer, nici nu mai stiam sa folosesc tastatura laptopului. De vorbit in engleza, nici atat. 🙂 Bautul unei cafele in tihna, dialogurile pe alte subiecte cu colegii, revenirea in campul muncii, toate mi-au facut foarte bine. Si seara reveneam acasa cu drag, dar cu alt moral. In Belgia, din ce vad, se sta acasa in concediu cam 3 luni, in general, apoi mamicile revin la servici, si copiii sunt foarte OK asa, devin sociabili de mici, pentru ca se obisnuiesc sa stea cu mai multe persoane, nu doar mama. Desigur, depinde si unde si cu cine ii lasi.

    0

  12. Zina7

    Eu am reînceput munca când fetița mea ă facut un anisor. Dacă as fi stiut dinainte ca o sa-mi fie asa de bine la munca as fi reînceput cu 6 luni mai devreme 😉( si nu am un job de relaxant ) . Ciudat e ca acum nu mi se mai pare jobul meu asa de stresant pe cum mi se părea înainte de a avea copilul 🤔

    3+

  13. Cristina

    Buna! Eu o sa fiu off-topic dar undeva trebuie sa scriu asta 😊. Ti-am descoperit blogul acum cateva zile si de atunci il citesc fara oprire, in ordine invers cronologica a aparitiei articolelor, am ajuns la martie 2013😀. Voiam doar sa iti spun ca imi place mult cum scrii si ca imi pari a fi un om frumos cap coada. Eu sunt mai noua in campul mamicelii, maine abia se fac doua luni de cand o avem pe Ana cu noi. Imi plac articolele despre parinteala insa le-am savurat si pe celelalte cu aceeasi placere. Mult spor la scris si dinti si mamiceala (in ce ordine or veni)! O zi frumoasa!

    1+

    • Opaaa, sânge proaspăt pe aici!!! Martie 2013?!?!?! Uăăău, mă înclin. Felicitări pentru Ana, ce nume minunat! Ar fi fost și alegerea mea dacă aș fi avut o fetiță.

      0

  14. Mihaela

    Daca primesti indemnizatie de crestere copil, mi se pare ca nu poti castiga mai mult de o anumita suma. Zic si eu.

    0

  15. Diana

    Mult succes!
    Mie mi se pare greu intorsul asta cand te intorci full time. In Olanda lucrez 23-25h pe sapt si e chiar fain, ca am fix echilibrul ala, am si partea profesionala, ca nu ma pot defini doar prin maternitate, am si timp pentru copil si familie (pe net stau la munca, e parte din job :)))
    Mai voiam sa-ti zic ca e ok sa pui virgula intre subiect si predicat, politia asta a gramaticii e un romanism frustrat de sistemul educational. Nu zic ca trebuie sa fim niste agramati si sa scriem cu picioarele, dar na. ..
    Eu cum vorbesc zilnic 3 limbi diferite intre ele, a inceput sa ma doara in pix de asemenea vanatori 🙂

    0

    • Eu o iau razna cu atatea limbi vorbite in jurul meu, le-am copiilor intr-o zi: haideti sa ne luam au-revoir de la de Catherine! Au inceput sa rada si eu nici nu mi-am dat seama de ce 🙂
      La munca teoretic vorbim engleza sau franceza, dar fiecare zice in conversatii si cuvinte in limba lui (un fel de romgleza, italgleza, spangleza…)
      Abia acum ii inteleg pe oamenii care vin in Ro si baga in propozitii cuvinte in alte limbi :). Despre scris ce sa mai zic, am tastatura in ENG (UK, USA), FR, RO

      1+

      • Diana

        Haha, da, noi asa vorbim acasa, fara sa-ti dai seama ajungi sa vorbesti amestecat. Eu la munca scriu si vb engleza, in rest olandeza si acasa romaneste. Si la sfarsitul zilei dupa ce faci balet intre doua limbi, intre peretii casei, vorbesti cum iti vine la gura, uneori nu prea faci switch ul de oboseala, plus ca unele chestii sunt greu traductibile, mai usor le redai in limba de origine :))
        Asa ajungi sa nu mai vorbesti corect nici limba nativa :)) dar m-am relaxat, daca unui olandez ii ia 15 min (uneori nu se prinde deloc) sa-si dea seama ca nu-s nativ si un profesor la Cambridge m-a intrebat cati ani am locuit in UK (am fost de 3 ori in vacanta 😁) , mie mi-e destul

        0

      • Luminita

        Roxana, cum si noi suntem in Belgia, la noi acasa se vorbeste asa: eu cu partenerul in engleza, eu cu fetita in romana, fetita cu partenerul meu in franceza. 🙂 La servici vorbesc engleza, pe strada/gradi etc. franceza. 😛

        0

  16. dia

    Mult succes! Eu fac parte dintre norocoasele care au un soț ce lucrează part-time de acasă si o mama intermitent aici. Am început job-ul de luni bune dar nu sunt plecată mai mult de 6-7 ore. Nu as rezista sa lucrez 10-12 ore. Emoțional, ca fizic as putea. Daca trebuia sa apelam la ajutor inafara familiei probabil alegeam o creșa part-time( am opțiuni f bune in zona) dar nu o bona pe care nu o stiu. Ma stresa idea. Socru-meu imi zice acum cateva zile cum își aduce el aminte de cand avea 2 ani cum il lovea bona lui si cat de frustrat era ca nu poate sa le zică parinților.. horror…

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 266 queries in 0.526 s