Tips & tricks pentru albirea dinţilor

După cel ortodontic, albirea dinţilor de cel mai neinvazic tratament cosmetic.

5356257775_36c590b52b_z

Şi mai ştiu o mulţime de argumente pro albit dinţii. Le-am uitat pe toate cele contra, probabil de la durerea de gingii. Cine a deschis televizoarele mai târziu poate urmări procesele mele de conştiinţă legate de albirea dinţilor aici. Da, nu am sensibilitate la dinţi, doar că mi s-au albit puţin şi gingiile, ceea ce nu era în plan cu siguranţă. În fine, mi-am schimbat gelul de albire şi se pare că e mai bine. Cât despre dinţi, la mine-n gură zici că bate vântul. Asta e senzaţia, de vânt. Nu curent electric, nici măcar curent din ăla de faci torticolis, doar un alizeu. Mi-am făcut şi fluorizări între timp, adică am pus spumă din aia cu fluor în gutiere şi le-am ţinut câteva ore. Sunt foarte conştiincioasă. În 10 zile, i-am adus de la A3,5 la A1, ceea ce e mai bine decât speram. Ar fi trebuit să continuu tratamentul încă vreo 4 zile, dar am plecat în România şi nu m-am cărat cu toată şandramaua, în special fiindcă gelul trebuie să stea la frigider. Şi fiindcă mi-era frică de tata, care m-a certat oricum. De fiecare dată când rânjeam şi-şi amintea că mi-am albit dinţii. Deşi a recunoscut că sunt frumoşi tare 😉

Aşadar, câteva sfaturi şi trucuri ca să fie cât mai bine şi cât mai safe, după ce aţi fost la dentist şi el v-a dat gutierele şi gelul (plus o pastă de dinţi specială probabil pentru a preveni sensibilitatea).

  • Aplicaţi gelul în rezervoare, pe faţa dinspre buze, cum ar veni pe suprafaţa pe care vreţi să o albiţi (adică nu în cel mai înfundat punct).
  • Uscaţi dinţii înainte de aplicare: fie cu un şerveţel, fie trageţi aer printre dinţi.
  • Împingeţi gutierele şi fixaţi-le, apoi apăsaţi puţin pe feţele dinspre buze (vestibulare, în limbaj stomatologic) pentru a împrăştia gelul în toată suprafaţa şi încercaţi să obţineţi efectul ăla de ventuză dedesubt. Cu cât gutiera stă mai fix aproape de gingie, cu atât se albeşte dintele mai bine, se evită contaminarea cu salivă şi arderea gingiilor. Plus, zona aia din apropierea gingiei e cel mai greu de albit, e ultima care se albeşte, iar într-o fază iniţială se poate îngălbeni mai tare, asta fiind doar o iluzie optică din cauza albirii imediate a jumătăţii celeilalte a dintelui.
  • Treceţi cu degetul peste marginea gutierelor pentru a îndepărta excesul de gel. De câteva ori! Dr Trevor Bigg (pe care l-am audiat recent într-un webinar) recomandă să clăteşti de două ori gura cu gutierele înăuntru. Tocmai fiindcă e foarte important să eviţi orice contact al gelului cu părţile moi.
  • Acelaşi dr Bigg zice că, dacă gelul nu dă pe-afară, nu ai pus destul şi-ţi iroseşti banii, iar dacă se revarsă râuri-râuri, tot nu e bine: îţi iroseşti banii pe geluri de albit dinţii scuipate în chiuvetă. Uneori împreună cu gingiile, cine ştie. (După prima aplicare, veţi cam şti care e cantitatea potrivită de gel.)
  • E recomandată purtarea gutierelor noaptea din 2 motive: că prin faptul că gura e închisă, gutierele sunt sub presiune, ceea ce împrăştie gelul mai bine şi prin faptul că secreţia salivară este redusă noaptea. (Eu le-am purtat peste zi la început, de spaimă să nu mă apuce durerile în somn şi să nu-mi dau seama decât dimineaţa, când e prea târziu. Nu m-au apucat.)
  • După îndepărtarea gutierelor: clătiţi dinţii şi-i periaţi. După care nu-i mai clătiţi. Dacă doare, luaţi aşa:  nişte pastă pentru dinţi sensibili, pe care o frecaţi timp de 1 minut pe suprafeţele uscate şi o pauză de 2 zile.
  • Foarte important: Curăţaţi bine gutierele de gel, fiindcă unele substanţe pot fi foarte lipicioase şi rămân acolo. Niciodată nu le curăţaţi cu apă fierbinte, poate nici caldă nu e bine. Se distorsionează la căldură. Frecaţi-le cu o periuţă, dar cât mai delicat posibil. Nu îndoiţi gutierele sub nici o formă şi nu le puneţi pe modele (dacă le primiţi; eu – în rarele cazuri în care am făcut albire pacienţilor- nu le-am dat acasă ).
  • Lăsaţi-le să se usuce.
  • Dacă vreţi să fiţi foarte şmecheri, puteţi pune nişte pastă de dinţi în gutiere şi să le purtaţi aşa vreo 1/2-1h după albire.

pink-post-it-smile-text-Favim.com-348848

Cafea, vin şi ciocolată?

Am auzit păreri împărţite, cert e că a le evita n-o să strice niciodată. Deşi la primul curs la care am fost pe tema asta, ne-a zis doctorul că el nu recomandă nici o modificare în dietă, fiindcă studiile arată  că n-au treabă, să zic aşa. Mr Bigg însă era de altă părere, pe care o împărtăşesc, între noi fie vorba. În fine, dacă totuşi nu vreţi să beţi cafeaua cu paiul ca mine, faceţi aşa: purtaţi gutierele seara, lăsaţi dinţii peste noapte liberi (se vor rehidrata din salivă), după care dimineaţa puteţi eventual bea o cafea cu lapte. (Eu o beau neagră şi cu paiul. Şi ştiu, n-a întrebat nimeni.)

Iar unul dintre efectele adverse ale albirii e că … nu mai mănânc seara! 😛

foto 1, 2

Articolul anterior

Mai am fix un an de purtat numele lui tata

Articolul următor

Ţara lui Doamne-fereşte!

13 Comentarii

  1. Ei uite, la anul cand scap si eu de braces (sau cel putin eu asa sper)o sa revinc cu siguranta la acest articol. 😀

  2. interesat si migalos :)) multam!

  3. Anna Q, a mai ramas un an! 😉

    Tinna, doar nu credeai ca-i lucru simplu!

  4. Cat

    Miruna, as putea veni la cabinetul tau pt a-mi prescrie kitul ?
    Eu stau in Londra, deci presupun ca daca imi iau o jumatate de zi de concediu, ar tb sa fie tocmai ok.
    Am avut o tentativa similara in Franta, acum jumatate de an, iar medicul a facut estimarea la 600eu. Aici e mai scump?
    Mersi frumos!

  5. Cat, normal ca se poate! Hai sa vorbim in privat 🙂
    Iti trimit eu un mail cu numarul meu de telefon, putem vorbi saptamana viitoare. Eu ma intorc luni seara in Sheffield. E ok asa?

  6. Cat

    E perfect, mersi mult!

  7. Larisa T.

    Apropo de acest subiect, ce parere ai despre fatetele Luminieers?

  8. Sunt foarte bune, doar ca…eu nu sunt fan fatete.

    Concret, nu le-am pus niciodata. Deci nu stiu daca pot sa am parere 🙂

  9. andrei

    Buna Miruna. Spune-mi te rog, pot folosi gel de albire daca am plombe ? Am o plomba fix intre dintii din fata si inca una mai in lateral. Multumesc anticipat.

    • Andrei, poţi folosi, doar că plombele, coroanele şi punţile nu se vor albi niciodată. Doar dinţii naturali se albesc.
      Aşa că, depinde cât de tare vrei să albeşti dinţii. Sfatul meu e să aplici gelul, să laşi 2 săpt de la încheierea tratamentului de albire, după care să mergi să schimbi obturaţiile alea.

      Şi pregăteşte-te, între timp o să arate oribil.

  10. andrei

    Inca o intrebare miruna: ce recomanzi ? sa imi pun fatete in fata ? Mentionez ca nu am dintii din fata stricati sau cariati. Doar aceste 2 plombe le am la dintii din fata. Sau sa ma duc la medicul stomatolog si sa ii spun sa imi faca o albire si dupa sa imi schimbe opturatiile ca sa nu arat cu plombele mai inchise la culoare fix in mijlocul dintilor din fata. Am aceste plombe de aprox 2 ani.

    Apropo, despre ce gel e vb? cat costa? de unde il pot achizitiona impreuna cu setul. Multumesc anticipat.

  11. Andrei, faţetatrea dinţilor e un proces invaziv şi ireversibil. Cred că cel mai bine ar fi să-i ceri părerea dentistului tău, nu putem da consultaţii pe bloguri 🙁 Ce bogată aş fi eu, dac-am putea!

    Cât despre gel, acesta se distribuie doar prin cabinetele dentare, sfatul meu e să nu-ţi iroseşti banii pe toate prostiile de pe net sau din supermarketuri care ori nu fac nimic ori fac mai mult rău decât bine.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 147 queries in 0.452 s