Știți că primăvara și toamna se lansează tendințele pentru sezonul următor. Cam în orice domeniu care suportă un trend. Când lucram la ELLE, era un întreg stres să facem edițiile de tendințe, dar abia așteptam să termine cei de la modă paginile lor, să le luăm la puricat. Era destul de solicitant, dar foarte fain. Ca atunci când ai bilet în primul rând la teatru.
Am învățat multe cât am lucrat acolo. Mai ales despre lumea asta a ambalajelor. Deși eu scriam despre frumusețe și sănătate, m-am prins rapid că un ambalaj vinde bine. Indiferent dacă vorbim de oameni sau produse. Cred că suntem suficient de maturi încât să nu mai folosim treaba aia cu ”nu haina face pe om” drept scuză pentru bluzele șifonate și veșnicii teniși pe care îi purtăm.
De o vreme, urmăresc blogul celor de la Shutterstock. Știți că eu de la ei îmi iau pozele pentru blog. Folosesc această platformă de când lucram la revistă, dar ea a crescut enorm între timp. Sunt sute de milioane de poze acum în baza lor de date. Mi se pare că fotografii sunt din ce în ce mai mulți și mai buni. Pozele sunt excepționale. Și m-a prins și blogul lor.
Au articole din afara bulei mele, ceea ce mă atrage, bineînțeles. Multe despre fotografie, cum să faci să fie mai bine, ponturi de profesionist. De curând, am primit și un iphone 7 plus, face niște poze bestiale, vă zic!
Asta e geaca de la Haine cu spirit, mai știți când am scris despre ei aici? Am donat și eu atunci și am primit această frumusețe. Sunt cea mai colorată mamă din parc, toți copiii mă iubesc!
Ce articole mi-au plăcut cel mai mult:
How Brands Choose Colors for New Products and Designs
10 Colorful Cities to Inspire Your Photography Wanderlust
We Turned 5 Inspiring #InACreativeWorld Quotes into Illustrated Posters
Emojis: The New Universal Language?
Aruncați un ochi la ei pe blog, o să vă placă. Și, dacă sunteți în industria asta în care aveți nevoie constant de imagini de calitate, Shutterstock is the place to be.
bunica cu bundita
Minunate poze,dar si modelele de la tine din fotografii sunt pe masura! preferatele mele sunt …mama si copilul!!!
Miruna
Subiectiva, doamna. Nu sunt sigura ca aveti dreptul la o parere :))
Rusu Delia
Frumos mai e Tudor! O sa atraga fetele instant.
Miruna
Deja a inceput 😉
Alex
De ce-i ascunzi fata?
Miruna
Fiindcă nu vreau să-l expun public până nu am acordul lui. Din foarte multe motive. Și îți recomand și ție să faci la fel, dacă ai copii.