Un copil educat e un copil câștigat

E duminică, așa că am invitat-o pe Laura Gherghe să ne povestească ce a învățat la ultima conferință de parenting la care a mers. Știu că e plină lumea de păreriști și conferințe, iar eu nu mă pot duce la toate câte aș vrea, deci, iată că ne împărțim. Laura scrie pe un blog foarte tânăr, practic Broscuțul meu e mai mare decât el :) Se numește Mami de 2 și sper să devină ca un al treilea copil pentru ea.

Sâmbătă, 25 Martie am participat la Atelierul Oanei Moraru : „Copiii între 6 şi 12 ani – Anii Formativi”. Îl aşteptam de ceva vreme cu emoţie şi curiozitate, aveam în minte o grămadă de întrebări şi în inimă multă nelinişte. Mă pregătisem un pic pentru această întâlnire prin interviul cu Oana (Îl puteţi citi aici, dacă sunteţi interesaţi) despre ceea ce era mai arzător pentru mine:

  • program echilibrat între şcoală şi alte activităţi recreative;
  • teme – câte, când, cum;
  • achiziţionarea cititului şi bucuria descoperirii lecturii.

Dar simţeam că vor fi multe, foarte multe lucruri noi pe care le voi afla la Atelier.

În introducerea pe care Oana a facut-o sâmbătă, a spus printre altele că vom auzi poate lucruri dure sau greu de suportat de noi părinţii, că va trezi în noi sentimentul de vinovăţie („la asta sunt maestră”, spunea Oana – din cauza educaţiei pe care am avut-o….la fel şi noi cu ceilalţi şi cu proprii copii, ia gândiţi-vă un pic), că vor fi apăsate anumite butoane! Perfect adevărat. De fapt, unul din motivele pentru care îmi place mult de Oana este faptul că pune punctul pe I, că spune lucrurilor pe nume chiar dacă nu este foarte comod, că nu este părtinitoare, că nu umblă cu menajamente nici faţă de noi, părinţii, nici faţă de dascăli şi nici faţă de sistem.

În timpul Atelierului, au fost câteva momente într-adevăr dure pentru mine, în care mi-am simţit sufletul tulburat şi lacrimile în ochi.

De ce? Pentru că m-am simţit vinovată pentru purtarea mea faţă de copilul meu, pentru felul în care am acţionat uneori.
Dacă veţi trăi poate aceleaşi sentimente de vină citind rândurile următoare nu ar trebui să vă speriaţi căci, spunea tot Oana, puţină autoînvinovăţire combinată cu puţină introspecţie şi cu un plan de acţiune pe viitor este OK, asta ne ajută să ne trezim, să evoluăm, ne scoate de pe modul de pilot automat. Dacă avem sentimentul că suntem mame imperfecte, dacă punem sub semnul întrebării adeseori purtarea noastră, reacţiile noastre, e ok, suntem pe drumul cel bun. Astfel de momente, ne ajută să răzbim, să renaştem.

De altfel tot discursul Oanei a fost în cheie psihologică şi mitologică menită să ne ajute să înţelegem felul în care suntem noi şi mai ales copiii noştri structuraţi. Aceasta e psihopedagogia eficace şi dezvoltarea frumoasă a copiilor : să fie înţeleşi de către îngrijitorii lor (că sunt părinţi, profesori ori alte persoane) cu manifestările şi comportamentele specifice lor şi modul lor de operare, nu ale noastre.

Câteva idei cu care am rămas:


** Integrarea contrariilor – yin şi yang, frig şi cald, noapte şi zi – nu m-am gândit până sâmbătă cât de important este pentru dezvoltarea echilibrată a copilului să îi fie „predată” viaţa aşa cum este ea, cu bune şi rele, cu frumos şi urât; cât de periculoasă este dorinţa asta a noastră a apărinţilor de a îi vrea mereu fericiţi şi de a mătura din calea lor tot greul!!


Fiecare copil vine în lume cu propria voce,

Cu propria-i personalitate. Iar ferestrele prin care acesta priveşte lumea sunt foarte diferite. Noi, părinţii, ne uităm adesea la copii prin prisma experienţei şi personalităţii noastre, prin tehnicile de parenting pe care le tot citim, prin nevoia noastră de control ( control asupra lor).

Greşeala majoră a noastră a părinţilor, mai ales cei din generaţia cu cheia de gât, este că dorim să ne facem copiii fericiţi!!

Acesta a devenit crezul nostru în viaţă şi acţionăm în consecinţă: le măturăm din cale orice obstacol, orice nefericire, orice problemă, orice dificultate, îi ferim de frig, de căldură, de eşec, noi ştim mai bine pentru ei.

Ceea ce trebuie să înţelegem este însă că nu există fericire fără integrarea umbrei, a eşecului, a falimentului!

Copilul trebuie să înţeleagă şi să ia drept normalitate faptul că sunt zile în care toţi ne simţim mai rău, sunt zile în care gândim mai bine şi zile în care ideile vin mult mai greu, zile în care arătăm bine şi zile în care arătăm rău. Iar noi suntem responsabili să-i pregătim să ingereze uşor prima trădare în dragoste, primul eşec profesional, falimentul, …. În altă ordine de idei : copiii au nevoie şi de control şi exigenţă dar şi să le respectăm personalitatea şi creativitatea.

Să nu le mai netezim calea că s-ar putea să lucrăm de fapt împotriva lor!

O eroare frecventă a noastră e faptul că îi oprim pe copii să trăiască momentul prezent promiţându-le că la capătul şcolii vor găsi cufărul cu aur. Le furăm prezentul şi îi forţăm să trăiască în viitor, îi fracturăm emoţional. Copiii au o capacitate extraordinară de a trăi în prezent, o libertate a minţii şi a gândirii pe care noi adulţii am pierdut-o. Dar singura sursă reală de fericire este de a fi în prezent cu copilul, să nu amânăm prezentul prentru un presuspus viitor!


** Dezvoltarea minţii şi disciplina corpului – marele meu moment de „aha”, nu aş fi văzut niciodată singură legătura fundamentală dintre succesul şcolar şi disciplina copilului pentru treburile domestice


Dezoltarea minţii şi succesul şcolar nu pot veni fără o disciplină a corpului.

Copilul trebuie să aibă conştienţa propriului corp şi, la acest capitol noi, părinţii, trebuie să lucrăm cel mai mult, aici trebuie să forţăm sau să apăsam pedala de acceleraţie. E ilogic să ne dorim de la ei performanţe şcolare, dar în acelaşi timp să îi lipsim de orice efort. Totul este important pentru viitorul lui succes academic : de la spălatul pe dinţi, la aranjatul hainelor, îmbrăcatul singur sau făcutul ghiozdanului. Felul în care şterge chiuveta, felul în care are instinctul să stingă lumina în camera din care a plecat, refexul de a ajuta în casă, la bagaje sau la orice activitate casnică îi formează atenţia şi îi asigură viitoarele performanţele şcolare.

Cum să vreau eu ca el să fie atent în clasă şi să obţină rezultate bune – traduse în note, diplome, medalii, etc- dacă de fiecare dată eu mă încarc să îi pregătesc ghiozdanul, să îi aranjez lucrurile sau îl îmbrac dimineaţa ca să îi fie şi lui mai uşor…. Un mare Aha!! aşa-i ?


** Şcoala şi familia – trebuie să lucreze diferit, cu alte instrumente şi sisteme. Până la atelierul Oanei nici nu realizam cât de des îmi pun pălăria de profesor condiţionându-mi copilul pe sistemul „dacă, fă, adu….” De unde şi rezistenţa, opoziţia lui. E o lege fizică fundamentală, nu ?


Dacă la şcoală se opereză pe sincronizare – acasă, trebuie să îmi las copilul să lucreze în ritmul lui propriu.

Dacă la şcoală se foloseşte condiţionarea pentru obţinerea rezultatelor şi atingerea obiectivelor (sistemul o impune) – acasă însă trebuie să îi ofer acceptare, să se simtă acasă acceptat aşa cum e el, cu bune şi cu rele. Iubirea părinţilor nu trebuie să fie condiţionată de eşecul sau succesul lui. Aici îi arăt că îl „văd” aşa cum este el şi că e OK, aici mă ocup de vocea lui interioară.

Dacă la şcoală se merge mult pe vizual, pentru că este locul în care toţi ochii sunt aţintiţi spre el – acasă, totul trebuie să fie pe modul discret, când copilului i se permite să fie el cu el, când se opresc stimulii exteriori. Şi îi permit să se şi plictisească da (da, aşi citit bine) în limite normale pentru că îşi accesează el sinele, intră în contact cu el, se cunoaşte, se acceptă. Acest „plictis”controlat – la copiii până la 6 ani de exemplu – va trezi în copil pofta şi dorinţa de lectură, cititul acela pe care la vârsta şcolară îl căutăm noi părinţii. De ce? Pentru că atunci când se plictiseşte un pic copilul îşi creză lumea lor interioară, fantasmează.

Dacă şcoala acţionează pe exterior – acasă trebuie să întărim interiorul. Şcoala lucreză pe social – acasă trebuie priorizat intimismul. La şcoală accentul e pus pe grup – acasă, în centru trebuie să fie individul, să îl văd doar pe el.


*** Ascultarea nu e chestiune de voinţă – dacă un copil nu ascultă nu este pentru că nu vrea, ci pentru că nu poate.


Toţi părinţii îşi doresc copii care să înveţe bine.

Dar problema cea mare este că nu prea ştim ce înseamnă acest „să înveţe bine” : să fie atenţi, să asculte, să răspundă, să aibă rezultate….. Oana a plecat de la piramida lui Bloom cu cele şase operaţiuni : Remembering, Understanding, Applying, Analyzing, Evaluating şi Creating.

La baza piramidei stau operaţiile din ierarhia inferioară a gândirii : a-şi reaminti, a înţelege şi a aplica. Şcoala noastră marşează foarte mult pe acestea, ovaţionăm copilul care le stăpâneşte dar uităm că aceasta este doar baza. A dezvolta într-un copil aceste operaţiuni ale gândirii este foarte important dar nu este suficient, este ca şi cum s-ar dezvolta doar până la jumătate. La mijlocul piramidei sunt aşezate procesele de analiză şi evaluare. Aici se formează deprinderile de a structura, a integra elementele şi noţiunile învăţate; şi acelea de a evalua, a fi capabil să verifice, să judece, să emită ipoteze. Iar, cireşa de pe tort, în vârful piramidei sunt aşezate operaţiunile de Creating : a crea, a inventa, a produce, a construi.

Pe acestea trei ar trebui să insistăm mai mult, să realizăm importanţa lor în dezvoltarea copilului. Da, s-ar putea ca ai noştri copii să aibă mai puţine cunoştinţe dar le formăm deprinderile antreprenoriale, spiritul pragmatic şi iniţiativa!

Ce folos că ştiu o grămadă de lucruri, că au foarte multe cunoştinţe şi noţiuni dacă nu reuşesc să le pună în context, să evalueze, să aibă iniţiativă?

Ascultare activă şi conştientă se învaţă, se educă, copilul nu se naşte cu ea.

Ascultarea activă nu se poate fără cei trei poli : atenţie, control al emoţiilor şi control al impulsurilor.


Alte idei care mi-au rămas ca nişte ancore în minte :


Un părinte trebuie să acţionze şi să reacţionze în conformitate cu cele 4 elemente primordiale ale naturii : apă, aer, foc, pământ. Uneori trebuie să acţionze ca apa, să se transforme, să preia forma vasului/situaţiei în care este pus; alteori ca aerul : să îi ofere copilului libertatea de mişcare şi de gândire, spontaneitatea, să îi de aripi; câteodată trebuie să funcţioneze de pe principiul pământului : să îi dea stabilitate, să îl aducă cu picioarele pe pământ; şi uneori să acţioneze ca focul : atunci când arde şi situaţia nu poate accepta amânare!
Nu există creştere intelectuală fără supunere prin admiraţie. Copilul trebuie să intre într-o relaţie de discipol- maestru cu profesorul său pentru a-şi atinge potenţialul maxim. Motivaţia intrinsecă vine din admiraţie.
Temele nu sunt o corvoadă, temele sunt un dar, este timpul de lucru individual al copilului şi locul unde noi ca părinţi vedem ce poate să facă singur.


Între 6 şi 12 – vârsta la care copiii sunt foarte atenţi la lupta între competenţă şi inferioritate. La această vârstă nu există locul 2. La această vârstă competiţiile ar trebui sa fie pe echipe şi abia după 12 ani individuale.
Eticheta de copil deştept e de fapt o mare povară pentru că va dori mereu să confirme (acelaşi pericol şi cu etichetele negative) şi va alege de multte ori cale uşoară. Accentul atât din partea profesorilor cât şi din partea părinţilor trebuie să fie mai degrabă pe strategie, nu pe rezultat.
Două eşecuri la rând la această vârstă destabilizează copilul. Dacă a fos certat la şcoală, acasă nu mai trebuie intrat pe acelaşi făgaş ci validat, părinţii trebuie să se conecteze cu copilul.
Sistemul de apreciere la această vârstă trebuie să fie foarte diversificat pentru a produce motivare : buline, note, medalii, floricele, etc.
Plăcerea de a citi e mai mult un mit şi nu o au decât 10% din oameni. Trebuie dezvoltate abilităţi de citit şi înţelegere. Până la finalul clasei a doua trebuie achiziţionat cititul fluent şi expresiv, după această vârstă orice carenţă va fi greu de recuperat.

foto via Shutterstock, copii la școală

 

Articolul anterior

Cum își aleg brand-urile culorile pentru un produs nou

Articolul următor

101 de lucruri de făcut înainte să te apuci de dietă

  1. Foarte cuprinzător articolul si am citit cateva despre conferinta ☺ Felicitari, Laura! Doar citind articolele si tot am avut si cateva momente de aha, mi-am gasit vreo doua raspunsuri la comportamente
    gresite, ai zice ca nu mai stim cum sa facem sa fie bine.

    0

  2. cuprinzatoare lista! Eu mereu imi zic ca un parinte educat e un copil castigat.
    As adauga ca principiile amintite sunt bazele scolii romanesti, dar exista si alte abordari. De cand am descoperit cursera, perspectiva mea s=a schimbat.

    0

    • Nici eu nu sunt de acord cu toate. Cred că ar trebui să-mi fac sistemul Mirunera :)) poate atunci m-ar mulțumi.

      0

  3. Wow, felicitari pentru articol. Foarte bine scris si ai oferit foarte multe informatii utile / relevante. Multumesc! 🙂

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 184 queries in 0.288 s